Salonul de vară al artiștilor plastici vrânceni își deschide porțile la Galeria „Trepte de istorie” din Focșani
Un nou proiect expozițional prinde viață în inima orașului, cu sprijinul UAP Vrancea, Teatrului „Mr. Gh. Pastia” și al Primăriei Focșani
Focșaniul se pregătește să devină, în prima jumătate a lunii iulie, un adevărat centru al artei plastice locale. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacției Ziarului de Vrancea vineri, 27 iunie 2025, la ora 09:51, Filiala Vrancea a Uniunii Artiștilor Plastici din România anunță organizarea Salonului de vară – un eveniment expozițional de tradiție, care reunește nume sonore ale artei vizuale din județ.
Evenimentul este realizat în colaborare cu Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”, sub egida Primăriei Municipiului Focșani, și va avea loc în eleganta Galerie Trepte de istorie, un spațiu tot mai apreciat de iubitorii de cultură din oraș.
Deschiderea oficială a Salonului va avea loc marți, 1 iulie 2025, începând cu ora 17:00, în cadrul unui vernisaj dedicat publicului și presei. Expoziția va rămâne deschisă pentru vizitare până pe 14 iulie 2025.
Pe simezele galeriei își vor etala lucrările artiști plastici consacrați, dar și nume emergente din peisajul artistic vrâncean:
Gabriela Arghirescu Popa, Titi-Florentin Leica, Valeriu-Daniel Năstase, Elena Stoiciu, Monica Voicu, Marian Surăianu, Monica Turcu, Laurenţiu-Iulian Nistor, Liviu Nedelcu, Cristi Însurățelu, Cristina Dimuș, Mihail Surăianu, Laura-Elena Dumitru, Ștefan Dumitru, Iuliana Cucu, Emilia Filip și Gheorghiță Galan.
Prezența acestora confirmă vitalitatea scenei artistice locale și angajamentul comunității culturale vrâncene față de promovarea valorilor vizuale.
„Vă așteptăm la Trepte de istorie pentru a ne bucura împreună de acest minunat proiect expozițional”, transmit organizatorii, invitând publicul focșănean să descopere diversitatea și rafinamentul creațiilor expuse.
Redacția Ziarului de Vrancea va reveni cu imagini și impresii de la vernisaj în ediția din 2 iulie.
Citiți în documentul atașat conținutul integral al coumunicatului de presă făcut public vineri 27 iunie 2025 de către Filiala Vrancea a Uniunii Artiștilor Plastici din România în legătură cu această știre
Fisiere atasate














