Puțini dintre elevii de astăzi, care participă la S.T.E.V. (Stagiunea Teatrală a Elevilor din Vrancea), îl cunosc pe Ioan Constantinescu. Acest prieten al adolescenților a pus bazele S.T.E.F-ului, încă de la sfârșitul anilor 70 și a făcut din acestă activitate o mișcare culturală în rândul elevilor de liceu. Membrii fondatori ai S.T.E.F. au fost: Costică Apostolescu, redactor al ziarului Milcov, Ioan Constantinescu și Vasile Onesciuc Cernăuțeanu, actori la teatru popular Focșani, Paul Stratilat, regizor, artist emerit și președintele juriului. Am avut marea bucurie să fac parte din echipa S.T.E.F. a liceului Pedagogic și să-l cunosc bine pe maestrul Ioan Constantinescu.

Focșănean de origine, s-a născut la data de 17 Martie 1947, în zona Dogăriei, actuala stradă I.L. Caragiale, la nr. 6, unde au locuit părinții fraților Teodor și Cornel Coman, cel din urmă, actor de teatru și film. A copilărit pe strada poet Neculuță, paralelă acum cu strada arhitect Ioan Mincu, în cartierul ”Fânărie”, cum se numea la vremea aceea sau zona Autogară. Astăzi pe acele locuri se întinde supermarket-ul Lidl.

Liceul l-a făcut în Brăila, după care a revenit în Focșani, unde până în zilele de astăzi s-a ocupat numai de artă și dramă teatrală, activând în multe domenii aducându-și astfel contribuția în mod direct la dezvoltarea culturii focșănene. Nu cred că există vreun elev din perioadă anilor 70 -80, să nu îl cunoască pe Nelu Constantinescu. A lucrat și a format tineri care astăzi sunt actori de talie națională. Aici aș aminti-o pe actrița Maricela Avram, soția marelui regretat actor de revistă Nae Lăzărescu. Ioan Constantinescu, a descoperit-o pe actrița Avram cu ocazia Stagiunilor Teatrale ale Elevilor Focșăneni. Pe vremea aceea nu existau rețele de socializare, telefoane mobile sau net. Nu duceam însă lipsă de comunicare. Activitatea teatrală era un...ceva în plus în rândul adolescenților din anii "80, când "epoca de aur" nu îți oferea decât două ore de programe Tv, din care o oră vedeai un singur chip, cel al conducătorului iubit. Ioan Constantinescu, te scotea din amorțeală, te invita la teatru, unde trăiai clipe de neuitat. Datorită lui, am simțit cum scârțâie scena sub pașii actorilor. El m-a învățat să interpretez roluri, în trei piese de teatru, m-a învățat cum să dau viață personajelor, m-a sfătuit să exersez pentru a avea o dicție bună în timpul spectacolelor. Datorită muncii, alături de maestrul Constantinescu am reușit în perioada liceului să mă bucur alături de colectiv, de trei premii. În anul 1981 am obținut premiul întâi pentru liceul Pedagogic, cu piesa,”Nota 0 la purtare”, în care Ioan m-a învățat cum să dau viață personajului principal ”Mișu Felecan”.

Regizorul îndrăgit de toți elevii, ne scotea din anonimat și ne dădea încredere de sine. În pauzele repetițiilor se glumea frumos, fapt ce făcea ca timpul să se scurgă în mod plăcut. Față de ceilalti elevi care nu erau implicați în spectacolele din cadrul liceelor, noi eram privilegiați, eram un pic altfel. În afară de faptul că mergeam la repetiții, cu complicitatea lui Ioan și a domnului profesor Culiță Ușurelu, mai scăpam (adică nu chiuleam) de la unele ore de matematică, fizică sau chimie. La fiecare sfârșit de stagiune teatrală, beneficiam gratuit de câte o excursie de 4-5 zile în țară, în perioada vacanțelor de vară. Așa am reușit să văd pentru prima dată Delta Dunării, să mă plimb cu bac-ul și să văd nuferii înfloriți pe luciul apei. Tot datorită lui Ioan Constatinescu, de multe ori am vizionat piese mari de teatru, oferite de mari actori ai timpului în cadru Stagiunii Teatrale de vară și care erau în turneu prin Focșani. Atunci, la începutul anilor "80, am văzut piesa "Emigranții" în care jucau mari actori: Mitică Popescu și Ștefan Iordarche. Am văzut-o pe marea actriță din Focșani, Leopoldina Bălănuță alături de mulți artiști. Pe vremea aceea era la modă piesa ,”Doi pe un balansoar”, care se juca cu casa închisă dar datorită prietenului meu Nelu Constantinescu, am reușit să o vizionez de două ori, chiar în primele rânduri din sală.

Tânărul regizor, se făcea remarcat pe lângă talentul său actoricesc și printr-o ținută sportivă, mai rară pe vremea aceea. Purta mereu blue-jeans noi de un albastru intens, o cămașă în carouri, alb-albastru sau roșu-alb, iar în picioare purta botine ce se găseau foarte greu pe vremea aceea. La gât purta în permanență o eșarfă a cărei culoare o asorta cu cămășile. Avea un aer de actor hollywoodian. De multe ori eu l-am comparat cu marele actori român, Mișu Fotino. Chiar i-am spus acest lucru, dar mi-a răspuns cu modestia ce l-a caracterizat mereu:"Prefer să rămân Ioan Constantinescu." Dar regizorul elevilor și al spectacolelor desfășurate pe scenele Teatrului, Ateneului sau Casei de Cultură, a jucat și în filme consacrate alături de mari actori ai filmului românesc. Aș putea aminti "Colierul de turcoaze"regizat de Gheorghe Vitanidis,în care a jucat rolul unui gunoier care găsea una din pietrele colierului. În acest film, a jucat alături de marele actor Florin Piersic și legendarul cascador Szobi Cseh.

Al doilea film în care a jucat, a fost "Un pas în urma serafimilor", rolul unui preot alături de Ștefan Iancu, Vlad Ivanov în regia lui Daniel Sandu. Dar așa cum declară Ioan Constantinescu, "Teatrul a fost marea mea iubire de care nici astăzi nu m-am despărțit, deși nu sunt lăsat să profesez.". Aceste apariții nu au nevoie de nici un fel de comentariu pentru a ne da seama cât de talentat este maestrul Constantinescu. Dar ca orice om implicat în cultură, care toată viața a depus suflet în ceea ce a făcut pentru teatrul focșănean, are un mare OF. Acela că după 1990, i s-a confiscat copilul său de suflet:"S.T.E.F"-ul. A fost marginalizat și chiar dacă această activitate există, nu mai are totuși, aceeași dinamică de atunci. Se simte că lipsește mâna regizorului iubit de adolescenți. Pe vremuri, Stagiunea Teatrală începea undeva prin luna martie și se desfășura până în luna iunie. Fiecare liceu avea premierea în fiecare sâmbătă la interval de o săptămână. Acum, însă, totul se desfășoară pe parcursul a trei zile cu câteva reprezentații într-o singură zi, fapt ce face ca această manifestare să-și piardă din farmecul de altădată, când membrilor juriului le trebuia să delibereze câteva zile, cine merita să primească premiul cel mare. Este bine totuși și așa, decât să dispară de tot această activitate inițiată de inimosul Ioan Constantinescu.

Nu pot trece mai departe fără să nu îl amintesc pe colegul și prietenul său, actorul popular, Vasile Onesciuc - Cernăuțeanu. Nea Sile, cum era cunoscut în rândul elevilor, făcea echipă puternică cu Nelu Constantinescu și împreună cu liceenii actori, dădeau focșănenilor cultură în fiecare sâmbătă, pe scena teatrului municipal. După ce a încheiat activitatea la S.T.E.F., personajul meu principal, a continuat să joace pe scena teatrului ”Maior Gh. Pastia”.

A însuflețit multe roluri și a adus în inima publicului, bucuria personajelor interpretate de el. Deși era numit, ”actor amator”, în vremea aceea prestațiile sale se ridicau la nivelul artiștilor profesioniști. O altă activitate la care Ioan Constantinescu este nelipsit, este aceea a spectacolelor dedicate ”Zilei poetului național Mihai Eminescu”;.

Aici, roulul său de prezentator face să aducă în sufletele spectatorilor scene din poeziile marelui poet. Scenele în care prezintă participanții la spectacol, rămân memorabile. Cu o dicție perfectă, pronunță numele artiștilor, profesorilor și scriitorilor vrânceni, încât ecoul răsună prelung în sala de spectacole. De câte ori trece prin fața teatrului, rămâne nostalgic și ca un copil își aduce aminte de anii tinereții, de munca depusă pe această scenă. Spectacolele pe care le prezintă neobositul iubitor de teatru și artă, se desfășoară acum în sala Casei Armatei și sunt la fel de frumoase și reușite ca piesele de teatru în care juca. Alături de artiștii consacrați ai Focșaniului, Ioan Constantinescu rămâne inegalabil. Are un mod special de a îi anunța în scenă pe profesorul muzician Mircea Grosu, solista Irina Chiriac, profesorul Gheorghe Zaharia, poetul Virgil Panait, actrița Paula Grosu; oameni care au marcat și vor rămâne veșnic în pagina culturii Focșaniului. Dar Nelu Constantinescu s-a dedicat mare parte a vieții sale și copiilor. El a înființat trupa de teatru pentru copii, unde a ales cu mare grijă prichindei talentați. Cu ajutorul lor, a dat viață poveștilor scrise de mari autori români în basme pentru copii.

De multe ori, în timpul său puțin liber, a reușit să aducă bucurie sutelor de copii, elevi, interpretându-l pe Moș Crăciun la serbările de iarnă. De multe ori acceptă să joace pe Moșul cel darnic și la domiciliul copiilor. Faptul că are o inimă așa bogată și împrăștie multă dragoste,

Dumnezeu i-a trimis cel mai mare cadou al vieții sale: ALEXANDRA. O tânără la fel de talentată ca și tatăl său, dar care a ales o carieră în psihologie, profesie în care are obținut un binemeritat master. Deși a trecut și prin momente mai puțin plăcute vieții, privind starea de sănătate, dragul Ioan Constantinescu a rămas mereu o fire optimistă și a depășit orice provocare cu succes, fiind mereu sănătos, capabil la orice oră să interpreteze orice rol pe scena Teatrului Comunal Maior Gh. Pastia, să prezinte un spectacol pe scena Casei Armatei dedicat lui Eminescu sau să regizeze o poveste în care actori sunt copiii.

Pentru întreaga sa activitate, mă plec în fața TA, Ioan Constantinescu, mă descopăr și îți urez ani mulți fericiți alături de familia ta dragă.