Profesorul Cezar Cherciu, Patriarhul dascălilor vrânceni, la 80 de ani
„Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne
Căci pe mucedele pagini stau domniile române...” (Mihai Eminescu)
Joi 11 noiembrie 2021, profesorul Cezar Cherciu împlinește 80 de ani. Dacă un numerolog ar interpreta această dată, ne-ar spune că viața nou născutului stă sub semnul numărului unu: anul unu al deceniului cinci din secolul trecut; ziua întâi a decadei a doua a lunii noiembrie; ziua nașterii 11, luna 11 etc. Să vedem care este adevăratul parcurs al profesorului omagiat pentru munca sa de peste 60 de ani, dedicați educației și științei.
În aceste timpuri, când la ordinea zilei sunt scandalurile politice și plecările la cele veșnice, iată că putem să privim cu încredere viitorul, când unul dintre dascălii vrânceni pășește sigur în lumina vârstei patriarhale. Timpul trece peste fiecare, dar pe profesorul Cezar Cherciu pare că nu-l „calcă” vârsta: același om zvelt, drept ca lumânarea, cu o voce hotărâtă și optimistă (mai ales când vorbește despre istoria românilor), pas așezat („parcă urcă la munte”), privire vie și optimistă. Chiar și podoaba capilară, aceeași ca în tinerețe, de culoare albă, îi scoate în evidență și mai mult eleganța vârstei.
Am aflat de profesorul Cherciu din adolescență, eu fiind elev la Școala Pedagogică de Învățători „C. Negri” din Galați. La fel ca și armata, școala de „mai departe” și mai ales internatul sunt pline de povești. Acolo am auzit de la „tovarășii” elevi mai mari, că elevul Cezar Cherciu, din Raionul Vrancea – pe atunci, fusese șef de internat, iar elevii mai mari, care l-au apucat, îl vorbeau de bine. Eram, într-un fel, mândru căci și el era din Vrancea, deși nu-l cunoșteam. Acel mod de adresare: tovarășe/ domnule elev, îl foloseau până și profesorii noștri în afara orelor de curs, uneori cu ironie, alteori cu simpatie, iar noi îl receptam ca atare, deoarece nu înțelegeam și alte nuanțe.
Internatul, în cazul „școlii de catiheți” de la Galați, cu durata de șase ani, devenea cu timpul, pentru fiecare, o adevărată „familie”, mai ales pentru elevii „interni” (pe cei externi, care erau din oraș sau locuiau la gazdă, îi cunoșteam spre sfârșitul școlii).
În internat era toată viața noastră, adolescenți veniți din toate colțurile „Regiunii Galați”. Aici făceai meditație, supravegheat de elevii mai mari, aici făceai înviorarea de dimineață pe terenul școlii, aici învățai să dansezi, să te porți cu o fată, aici trăiai primii fiori ai iubirii curate. Doi colegi din clasa noastră s-au căsătorit cu colege de clasă. Profesorul Cherciu s-a căsătorit și el cu distinsa Dnă Maria, tot absolventă a Școlii Pedagogice de la Galați, întemeind o ilustră familie de dascăli.
Drumurile mele cu profesorul Cezar Cherciu s-au intersectat destul de târziu, dar lucrările de istorie care au început să-i apară m-au atras, irezistibil, pentru că ele îmi relevau lucruri neștiute despre Vrancea pe care o iubeam și o iubesc necondiționat tot timpul vieții mele.
Faptul că am făcut naveta 18 ani, fără să pot participa la un concurs pentru ocuparea unei catedre în oraș, deși aveam gradul I, când nici 5% dintre colegi nu aveau acest grad didactic, m-a ținut departe de fenomenul cultural vrâncean.
L-am cunoscut mai bine pe dl prof. Cherciu în 1990, după ce am ajuns la Casa Corpului Didactic. Știind că Domnia Sa că era directorul în funcție, când instituția a fost crucificată în octombrie 1986, printr-o Notă telefonică semnată de Aurelian Bondrea „cadristul ministerului”, cel care a înființat „imperiul Spiru Haret”, un adevărat atentat la inteligența românilor, un „joc piramidal”, care doborât la zero încrederea românilor în valorile școlii și ale educației.
„NOTĂ TELEFONICĂ/oct. 1986. Începând cu data de 1 sept. 1986, se desființează casele corpului didactic. Întregul personal va fi redistribuit prin grija inspectoratelor școlare. ss. AURELIAN BONDREA”.
Prin desființarea caselor corpului didactic (1948 și 1986), comuniștii au ghilotinat instituția înființată în 1902 de Spiru Haret cu titlul complet „Casa de Economii, Credit și ajutor a Corpului Didactic”, care a ființat în județele țării cu denumirea de Casa Învățătorului.
În primii ani de la reînființarea CCD, ordinul de zi era „reconstrucția” instituției, formarea unui corp competent de metodiști, adică intrarea instituției în misiunea pe care i-o dăduseră fondatorii, adică formarea continuă în carieră, a dascălilor.
Am fost surprins să constat că CCD-uri din mari județe ale țării aveau biblioteci de câteva sute de volume în timp ce Vrancea avea un fond de publicații de peste 80.000 de exemplare, la fel și CCD Prahova. L-am întrebat pe directorul CCD de la Ploiești, Marian Dad, care fusese director și înainte de 1986 și mi-a lămurit misterul: inspectorul general cunoștea pe Manea Mănescu de la CPEx, care a „protejat” instituția.
Atunci l-am întrebat pe dl prof. Cezar Cherciu, care mi-a lămurit situația fericită de la Vrancea. Domnia Sa mi-a spus că Nota telefonică a căzut ca un trăsnet. Bibliotecara și metodistele CCD erau în aer, nefiind titulare, inspectorul general nu era interesat de situația colegilor, nici de clădire (Ateneul Popular), care nu era a învățământului, de patrimoniu nu era interesat deloc: trebuia împărțit la licee sau școli.
„-Atunci am apelat la profesorul Vasile Gheorghiță, directorul Liceului Cuza, unde eram titular. Într-o noapte am mutat biblioteca de la Ateneu, în spațiul școlii primare de vizavi, în cele două săli de clasă. Tot cu ajutorul profesorului Vasile Gheorghiță și cu alte cunoștințe de la județ am obținut filă de plan pentru plata bibliotecarei, Eliza Negru și a doamnei Nicoleta Apostolescu. Doamna Sofia Mocanu a lucrat la Școala Gimnazială nr. 5, ca profesor de fizică”. Ambele au revenit la CCD în 1990, după reînființarea Casei Corpului Didactic „Simion Mehedinți”, Vrancea.
L-am prețuit și-l prețuiesc pe profesorul Cezar Cherciu în primul rând, dintr-o solidaritate de dascăl. A lucrat în mai multe domenii (cultură, management școlar, cinematografie, director CCD), dar a revenit foarte repede la dăscălie, căreia i-a fost credincios toată viața.
Pe lângă activitatea didactică, 27 de ani, profesor titular de istorie la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani, Dl Cezar Cherciu a desfășurat o prodigioasă activitate științifică, de notorietate în Vrancea și pe plan național, muncă de la care nu s-a pensionat nici acum, la patriarhala vârstă de 80 de ani.
În munca de cercetare și de creație, profesorul Cezar Cherciu a adus pe masa cititorului și a cercetătorului următoarele lucrări: Vrancea și Ținutul Putnei, un secol de istorie (1820-1920), 1995; Vrancea și Ținutul Putnei, o lume de altădată (1920-1945), 2005; iar anul acesta, Vrancea roșie și Ținutul Putnei în fața istoriei, 1944-1964.
Acestei trilogii de până acum, i se alătură două lucrări de sinteză, unice în felul lor, în literatura de specialitate: „O istorie a obștilor de moșneni vrânceni (2015); ,,Oamenii de lângă noi (1800-1960), „O istorie a vieții sanitar-medicale din Vrancea și Putna” (2017).
Între aceste lucrări de anvergură, profesorul Cherciu a presărat câteva lucrări care, în felul lor, marchează parcursul profesional și viața autorului: Pe plaiurile Mioriței, album de istorie și etnografie (bilingv), 1970; Monografia Liceului Al. I. Cuza, Focșani (coautor), 1989; Jariștea, vatră de istorie și podgorie românească, 2007; Focșanii – o istorie în date și mărturii (sec. XV-1950), 2010; Viișoara Vrancei, un sat de răzeși, 2011;
Dacă vom privi cu atenție titlurile și cronologia acestora, vom distinge un proiect bine gândit și realizat pas cu pas, cu precizia și acribia omului de știință. Vrancea și Ținutul Putnei (Țara Vrancei, Vrancea arhaică, „Republica” lui Dimitrie Cantemir, pendinte de Județul Putna) sunt tratate din 1820 și până în 1964. În cadrul Ținutului Putna realizează câteva ,,monografii”: raiul Mioriței în icoane – cultura populară, milenară a Vrancei; Focșanii – locul nașterii; Viișoara, locul obârșiei, al copilăriei; Liceul Al. I. Cuza – locul dăscăliei; Jariștea – locul nașterii Doamnei Maria, soția autorului.
Lângă aceste monografii care marchează și drumurile autorului, găsim două „istorii” de suflet ale autorului „O istorie a obștilor vrâncene” și „O istorie a vieții sanitar-medicale din Vrancea și Ținutul Putnei”. În aceste lucrări - rod al unei munci imense de documentare și de redactare –, autorul prezintă momentele epopeice ale vieții și luptei vrâncenilor pentru dreptate și pentru libertate.
Alături de școală, muzeu, armată, biserică, alte instituții de cultură și entități nonguvernamentale de cultură și educație, profesorul Cezar Cherciu a adus o contribuție importantă la educația și relevarea adevărului științific, fapt pentru care noi îi mulțumim respectuos și îi dorim sănătate și forță de muncă.
Prin activitatea sa, în slujba adevărului științific de peste 60 de ani, prin experiența de viață, prin volumul imens de muncă în slujba științei, credem că este singurul care trebuie ,,să aducă la zi” istoria Ținutului Punei.
Experiența de viață, participarea la ,,viața cetății” din ultimii 60 de ani, îi permit să spună un cuvânt adevărat despre ,,bătrâna Vrance”, oamenii și faptele lor.
La mulți ani, Distinse Domnule Profesor în folosul Domniei Voastre, a celor apropiați și al Vrancei noastre. Condei sprinten și minte limpede!
La mulți ani cu sănătate și spor în toate!
Costică Neagu
Citiți și câteva dintre articolele publicate de profesorul Cezar Cherciu în Ziarul de Vrancea:
Contribuția constructorilor vrânceni la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii românești;
Astăzi despre Regina Maria și „Vrancea eroică“ în anii 1916-1918;
Ştefan Graur – un primar erou al oraşului Focşani (1914-1917);
Au căzut pentru patrie. Eroi focșăneni căzuți pe câmpul de onoare în anii 1916-1919;
"Mănăstirea Dălhăuţi" - "carte frumoasă, cinste cui te-a scris!";
Acum o sută de ani de la epopeea romanească 1916-1918;
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Evenimente speciale
Foto | Două eleve de la Colegiul Economic Focșani, premiate la concursul de planuri de afaceri „Arena urșilor", desfășurat la Brașov
De același autor
