Evenimente speciale

Pentru credincioșii romano-catolici din Vrancea și din întreaga lume, astăzi este „Miercurea Cenușii”. Începe timpul sfânt al Postului Mare

Ziarul de Vrancea
5 mar 2025 1552 vizualizări
Foto:ercis.ro
Foto:ercis.ro

Postul Paștelui, așa cum este cunoscut în popor, este un timp liturgic în care Biserica invită pe fiii săi, să se pregătească pentru misterul pascal (patima, moartea și învierea lui Isus Cristos). Postul Mare pentru întreaga Biserică se deschide cu Miercurea Cenușii. În această zi, credincioșii sunt invitați de a participa la Sfânta Liturghie, și de a practica postul și abstinența. În cadrul liturghiei din Miercurea Cenușii, mai exact după predică, preotul impune pe capetele credincioșilor cenușa obținută din ramurile purtate în procesiune în Duminica Floriilor din anul precedent. Pe lângă acest gest, credincioșii aud din partea preotului aceste cuvinte: „Aminteşte-ţi că din pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” sau „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Ritul impunerii cenușii am putea spune că, deschide Postul Mare și ne invită de a recunoaște efemeritatea vieții, dar și nevoia de convertire. 

La începutul Postului Mare, liturgia cuvântului cheamă pe fiecare credincios de a intensifica trei practici religioase: Pomana, Postul și Rugăciunea. Menționam că, în prima zi a Postului Mare credincioșii catolici sunt chemați la post și abstinență. E util de a explica acești doi termeni, din punct de vedere religios. Postul exprimă participarea trupului la drumul de convertire şi favorizează abţinerea de la păcat. Post înseamnă abținere de la mâncare și băuturi alcoolice în semn de pocăinţă; persoanele cu vârste între 18 și 60 de ani mănâncă doar o dată în zi pe săturate – excepție fac persoanele bolnave sau care urmează un tratament medicamentos și cele care desfășoară munci foarte grele.

Abstinență însemnă abținere sau cumpătare. Este virtutea morală ce constă în renunțarea la anumite bunuri sau alimente, în vederea unui bun superior. Abstinența de vineri, practicată în Biserica Catolică, s-a născut din respectul și răspunsul celui credincios care, în fiecare vineri, comemorează jertfa lui Isus Cristos de pe cruce. În timpul Postului Mare, disciplina bisericească interzice, în spirit de pocăinţă, tuturor credincioşilor care au împlinit vârsta de 14 ani consumul de carne în zilele de vineri.

Biserica recomandă ca în această perioadă, pocăinţa trupească să fie însoţită de o rugăciune mai intensă şi asiduă şi de săvârşirea de fapte de caritate, acordând mai mult spaţiu lui Dumnezeu. În mesajul cu ocazia începerii Postului Mare, Episcopul de Iași, Iosif Păuleț amintește de importanța postului pentru a ne apropia de ceilalți, dar și de rugăciune: „Postim pentru a avea din ce da de pomană, cu detaşare şi iubire. Atmosfera care îmbracă şi dă sens acestor gesturi, postul şi pomana, este aceea de rugăciune. Rugăciunea ne apropie de cel care este ţinta spre care ne îndreptăm: Dumnezeu. Rugăciunea aduce binecuvântarea lui Dumnezeu în casă şi întăreşte comuniunea între persoane, ajută la transmiterea credinţei către tinerele generaţii. Rugăciunea întăreşte în inimile noastre speranţa în Dumnezeul atotputernic şi iubitor care ne este alături. Rugăciunea ne ajută să îl punem pe Cristos în centrul vieţii noastre.”

Pe lângă practicarea postului, pomenii și a rugăciunii, suntem invitați de a ne converti. Convertirea înseamnă schimbarea mentalității noastre și de a pune pe Mântuitorul Isus Cristos în centrul existenței noastre. „Când ne convertim la Isus Cristos din toată inima, viaţa, evenimentele, semenii, toate lucrurile sunt privite într-o lumină nouă, cristocentrică.”(Iosif Păuleţ: Mesaj pentru Postul Mare 2025 - Prin post, pomană şi rugăciune, să îl punem pe Cristos în centrul vieţii noastre)

Anul 2025 are o semnificație deosebită pentru creștinătate, deoarece se împlinesc 1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic din Niceea. În cadrul conciliului de la Niceea din anul 325 s-a afirmat împotriva ereziei propagate de Arius, că Isus Cristos este „Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu creat, consubtanțial Tatălui.” Pe lângă afirmarea dreptei credințe în Isus Cristos, în cadrul conciliului de la Niceea, se stabilește ca data celebrării Paștelui de a fi în prima duminică după luna plină a echinocțiului de primăvară. Deci, din primele secole creștine se stabilește data Paștelui care anul acesta va fi celebrat împreună la aceiași dată de creștinătate.

Importanța conciliului de la Niceea este valabilă pentru întreaga creștinătate de astăzi. Întâlnim la tot pasul persoane care privesc la Isus Cristos ca un om care a marcat istoria umană. Alți istorici îl așază pe Isus Cristos alături de alte personalități religioase, cum ar fi Mohamed, Buddha și Confucius. Adevărul despre Isus Cristos ni-l expune chiar Sf. Scriptură, prin intermediul apostolului Petru, martor al învierii: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!”

În concluzie, Postul Mare să devină un timp în care să cunoaștem mai bine identitatea Mântuitorului Isus Cristos. Este imperios de a ne lăsa interpelați de Cuvântul lui Dumnezeu, și astfel să spunem cu apostolul Petru: „Tu ești Isus Cristos, Mântuitorul nostru!” Fie ca Postul Mare să devină o perioada de creștere spirituală, mai ales prin practicarea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele.

Preoții Parohiei romano-catolice Focșani

Pr. Benone Butacu - preot paroh al Bisericii Romano-Catolice „Sfinții Petru și Paul, Focșani

Pr. Vlad-Adrian Lorenț – preot vicar al Bisericii Romano-Catolice „Sfinții Petru și Paul, Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.