Evenimente speciale

Ovidenia sau Intrarea Maicii Domnului în Biserică | În Odobeşti şi Focşani sunt câte două biserici cu acest hram

Romeo-Valentin MUSCĂ
21 nov 2021 2003 vizualizări

Creştinii ortdocşi şi catolici sărbătoresc astăzi ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, cunoscută în popor mai cu seamă sub denumirea de ”Ovidenia”, reminescenţă din perioada în care slvona era limba bisericească.

Poate că mai corect numele sărbătorii ar trebui să fie ”Aducerea la Templu a Maicii Domnului” pentru că în realitate era despre un ritual iudaic, iar Biserica Creştină nu fusese încă înfiinţată. Născută în familia evlavioşilor Ioachim şi Ana, la vârsta de trei ani aceştia au prezentat-o pe Fecioara Maria la Templu, unde a fost primită de Marele Preot Zaharia, nimeni altul decât tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Indiferent de ziua în care cade, de ”Ovidenia” se aprind lumânări şi se face pomenirea morţilor. Aşa de populară a fost această sărbătoare încât zeci de biserici din toate marile zone geografice ale ţării au ca hram ”Ovidenia” şi nu a fost târg mai însemnat în ţările Române fără o biserică închinată ”Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, iar Odobeştii şi Focşanii au câte două biserici cu acest hram.

Articol republicat în Ziarul de Vrancea-prima publicare 20 noiembrie 2011


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.