”Acest eveniment ar trebui sa fie unul al focșănenilor și al Focșaniului” - Omul de afaceri Liviu Macovei
Anul acesta aniversăm 160 de ani de la realizarea Unirii Principatelor Române, eveniment în cadrul căruia municipiul Focșani, ca oraș aflat pe granița dintre Moldova si Țara Românească, deține un rol simbolic de o însemnătate deosebită. Mica Unire a însemnat efort, curaj și viziune din partea elitelor românești care au reușit să fie unite într-un scop comun spre binele națiunii într-un context istoric foarte dificil.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al celor două Principate a marcat startul poporului român în drumul său spre înfăptuirea unui stat modern și puternic. Deși municipiul Focșani nu a reușit în acele momente să fie ales capitala celor două principate, pentru noi focșănenii și probabil pentru toți românii, Focșaniul rămâne capitala simbolică a Micii Uniri așa cum Alba Iulia este capitala simbolică a Marii Uniri.
Alba Iulia a reușit, între timp, să profite la maxim de postura ei, să dezvolte obiectivele turistice legate de unire, să le promoveze, să creeze evenimente și să se facă atrăgătoare pentru turiști. Din păcate, administrația municipiului Focșani s-a limitat doar la un festivism depășit, marcând după același tipar plictisitor ziua de 24 Ianuarie.
Acest eveniment ar trebui sa fie unul al focșănenilor și al Focșaniului, nu doar o nouă ocazie de rostit discursuri în Piața Unirii pentru politicieni veniți sa marcheze momentul. Un program de dezvoltare a obiectivelor turistice legate de Mica Unire și o promovare eficientă a orașului ar putea aduce avantaje economice consistente municipiului Focșani pe viitor. Sunt lucruri care se pot face, lucruri care ne sunt la îndemână, trebuie doar să vrem.
Așa cum înaintașii noștri au avut curaj și au fost uniți pentru un bine comun, probabil că și noi, focșănenii actuali, vom putea să fim curajoși și să facem un efort comun pentru a oferi orașului nostru șansa unei dezvoltări moderne, demnă de un oraș european.
La mulți ani, focșăneni!
Omul de afaceri Liviu Macovei se pregătește pentru a candida la funcția de primar al municipiului Focșani la viitoarele alegeri locale. Acesta este fiul unor cunoscuți și apreciați profesori de matematică din Focșani, Ștefana și Nicolae Macovei. Liviu Macovei este inginer informatician de profesie și este implicat într-o firmă cunoscută pe plan local în producția de soft financiar contabil.
Urări, gânduri și speranțe la trecerea în noul an | Omul de afaceri focșănean Liviu Macovei;
Competiție în șapte la PNL Vrancea pentru desemnarea cadidatului la postul de primar al Focșaniului;
Duminică are loc a doua ediție a Memorialului Rențea și Cernat