O nouă apariţie în lumea cuvântului artistic | ,,Vinovată de a scrie” , cartea poetei Corina Pendus din Focșani
În calitatea mea de prim-cititor al manuscrisului, propun cititorilor îndrăgostiţi de poezie, să cunoască o poetă. O poetă deosebită, cu o voce numai a ei. Se numeşte Corina Pendus şi este o persoană modestă, cultivată, dar mai ales talentată.
Promit să revin cu detalii, dar deocamdată vă invit să citiţi aceste trei poezii, care o definesc, şi care i-au câştigat numirea de poetă. În curând veţi putea citi unîntreg volum,semnat de Corina Pendus, pe care sugestiv l-a numit ,, Vinovată de a scrie,, - şi care a primit girul unei editori prestigioase. Doar atât, mai multe, la prezentarea volumului.Poeta Corina Pendus frecventează Cenaclul ,,Duiliu Zamfirescu, manageriat de scriitorul Gheorghe Andrei Neagu şi a fost recomandată de poetul Pompiliu Creţu.
Mariana Vicky Vârtosu
Preşedinta LSR/Fil Vrancea
În pânza ce se vrea mătase
Stau mângâieri, de mult, retrase
În veghea simţirilor nebune
Cu gândul mi-au făcut cărbune.
Urzeli întoarse-n ţesătură
Cu ochi legaţi la uitătură,
Ne-adună-n patimi de feline
Cu pânda spaimelor străine.
În pânza ce se vrea mătase
Cer vântului să mi te lase,
Adiere-n trupul meu subţire,
Cu jar pe geană, tras în fire,
Şi-n primele simţiri nebune
Să ardem doi, într-un cărbune (!)
- (Sunt vinovată)
Sunt vinovată în tristeţi ce mă coboară
Într-un balast de rătăciri, rămas la moară
Făina nedospirii, smulsă şi rămasă-n cioc,
Atât de vulnerabilă măsură, într-un troc.
Inutilă vină, în tristeţi ce-nchid o poartă
Peste grumazul căilor de bronz, din soartă,
Ce-şi calcă în copite, crude – alunecări în larg
Şi nu orbesc,în mângâierea unui vânt mă cald.
Sunt vinovată, în tristeţea nisipului din Stea,
Ce nu va fi vreodat’ castelul meu, în mâna ta,
Cu aurul din ochi, răsfrânt în galaxie,
Căci, mii de ochi, castelul are, în coregrafie.
O vină fără vină, mă coboară în tristeţi,
Printre cai cu aur zbuciumat în dimineţi,
Cu căpăstru-n rozariul zilei viitoare(?)
Cu bucuria ta, măcar, deşi e trecătoare.
- Felinar inutil
Un felinar mai solitar ca mine
Siluetă frântă-n umbrele feline
În noaptea cu cochetării de smoală
Împleteşte cozi ce-i cad, apoi, în poală.
Lumina lui atât de neconvinsă
În pânze de păianjen parcă prinsă
Se duce să jertfească piruiete
În muzica nescriselor librete.
Liliac pedant în zborul lui trezit
Întretaie ceaţa în vălul putrezit
Şi cregi cu vârf înmănuşat în negru
Nu vor găsi acum, ceva integru.
Un felinar mai solitar ca mine
spăşit întoarce umbra către sine
când zorii vin, tablou milcat de ape
alte lumini să-ţi ţină zilele aproape.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Evenimente speciale
