Evenimente speciale

Necrolog: ROMULUS MARCU (1942-2019)– ECCE HOMO

Costică NEAGU
14 nov 2019 2742 vizualizări

A plecat dintre noi, grăbit și tăcut, un OM pe care l-am cunoscut și prețuit foarte mult pentru calitățile sale de omenie, chibzuință și dreaptă judecată, calități pe care puțini le avem și le manifestăm plenar pe tot parcursul vieții, dar mai ales în tinerețe când ,,tot ce zboară se mănâncă” sau când ,,toate muștele fac miere”.

ROMULUS MARCU, de loc din Cârligele – Vrancea, provenea dintr-o familie de oameni gospodari, care s-a mutat la Focșani, tatăl său fiind funcționar de stat. A făcut studii liceale la Liceul ,,Unirea”, azi Colegiul Național, apoi a urmat o școală postliceală de bibliotecari la Bârlad, unde a cunoscut-o pe viitoarea soție, azi îndurerata Doamnă Marcu.

Pentru calitățile sale de om așezat și serios, pentru profesionalismul cu care lucra în domeniul culturii, comuniștii l-au trimis la Școala de partid ,,Ștefan Gheorghiu”, l-au apreciat și l-au luat să lucreze în structurile județene, răspunzând de învățământ, la un moment dat, dar niciodată nu s-a comportat ca un ,,activist de partid”, nu ,,a sărit calul”, cum au făcut-o alții, profitând de ,,indicația de partid”.

Câțiva ani cât a stat pe această funcție, nimeni nu i-a reproșat vreo malversațiune așa cum s-a întâmplat și se întâmplă și azi, cu cei mai mulți dintre funcționarii publici. Pentru calitățile sale, fostul inspector general, al ISJ Vrancea de după revoluție, i-a oferit postul de administrator al nou, reînființatei instituții Casa Corpului Didactic.

Puțini sunt cei care cunosc contribuția lui ROMULUS MARCU la recuperarea, gospodărirea și îmbogățirea patrimoniului instituției.

După ieșirea la pensie, ROMULUS MARCU a fost alături de Asociația Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți”, lucru pentru care i-am mulțumit, îi mulțumim și deplângem plecarea grăbită la celeveșnice.

Acum la despărțire, ne rugăm Domnului Ceresc să vă aibă în paza Sa, iar familiei să-i dea tăria să vă pomenească până în veac!

Costică NEAGU


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.