Evenimente speciale

Miting aviatic de  excepție la Focșani

Gabriel Sava
10 iun 2018 3256 vizualizări

A doua ediție a mitingul aviatic de la Focșani a avut loc pe platoul din zona fostei unități de aviație din municipiu.Peste o mie de participanți s-au adunat să vadă aeronavele din dotarea Forțelor Aeriene Române  

 

 

În apropierea fostului aerodrom și a fostei unități de aviație de la Focșani a avut loc sâmbătă, între 10.30 și 15.00,  întâlnirea unui numeros public din Vrancea cu un spectacol aviatic de excepție. Peste o mie de vrânceni, dintre care cei mai mulți au venit însoțiți de copii, s-au aflat în zona în care organizatorii au programat desfășurarea mitingului aerian din acest an. Organizat de Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii şi Primăria Focşani, mitingul aviatic de sâmbătă a ajuns la cea de a doua ediție. Pe platoul unde s-a organizat evenimentul, organizatorii au expus o replică a avionului Vlaicu 2. Cel care a prezentat avionul a fost chiar cel care, alături de o inimoasă echipă, a reușit să pună în operă, o copie fidelă modelului cu care Aurel Vlaicu a încercat, în 1913, să treacă Carpații. ”Am venit aici cu o replică a avionului Vlaicu 2. Aici veți găsi întreaga operă a lui Aurel Vlaicu, respectiv planorul realizat în 1909, cu care a zburat pe pajiștea din Dumbrava Mureșului, cu Vlaicu 1 cu care a zburat la București, Cotroceni pe 17 iunie și a fost primul zbor cu un avion conceput, proiectat și construit de un român în România. Veți vedea acolo și avionul Vlaicu 2 cu care a zburat în 1911 pe câmpia Libertății de la Blaj. Cu acel avion, Vlaicu 2 a căzut la Bănești, pe 13 septembrie 1913 în încercarea sa eroică de a trece cel dintâi peste Carpați cu mesaj de libertate, frăție și unire”, a spus comandor profesor dr. inginer Gheorghe Coman. Chiar dacă proiectul inițial prevedea ca replica lui Vlaicu 2 să continue proiectul lui Aurel Vlaicu, respectiv să plece de la Bănești către Brașov, modelul expus nu a zburat niciodată, dar a primit mai multe premii și medalii.  

Muzică, avioane, spectacol și emoții

Evenimentul a debutat cu muzica de fanfară, după care primele aeronave au survolat zona. A urmat apoi un recital de muzică românească cântată de Corul Parohiei din Irești, comuna Vidra, care a participat și la cunoscuta emisiune ”Românii au Talent”. Melodii precum ”Cântă cucu'n Bucovina” sau ”Noi suntem români au însuflețit publicul, deopotrivă tineri și vârstnici, care au aplaudat pe ritmul cunoscutelor refrene. Pentru că a evenimentul a avut parte de o vreme superbă, copiii s-au bucurat din plin, atât de machetele avioanelor expuse în apropierea pavilionului central cât și de echipamentele de artilerie antiaeriană expuse. Curioșii au urcat și s-au pozat pe complexul antiaerian Gepard, cu dotări de nivel NATO. De altfel, două astfel de complexe s-au angrenat, în jurul orei 13,  într-o luptă cu trei avioane IAR 99. ”De la Boboc, spre Bacău, o formație de avioane IAR 99 standard, ele aparțin bazei aeriene de instrucție de la Boboc, fosta Școală de ofițeri de aviație ”Aurel Vlaicu”. Este o aeronavă extraordinară de școală a forțelor aeriene române, cea mai iubită de piloții noștri, o aeronavă 100% românească”, a fost descrierea făcută de  comandor (rez) aviator dr. Jănel Tănase, organizatorul acestui eveniment. Pe durata mitingului, și-au făcut apariția pe cerul Focșaniului toate avioanele și elicopterele aflate în dotarea Forțelor Aeriene, de la F16, MIG 21 Lancer, IAR 99, IAK 52 la elicopterele IAR 330 M, în echipe de câte trei patru aparate. Atracție de maxim interes a fost exercițiul în care trei avioane IAR 99 au fost interceptate de la sol de cele două complexe antiaeriene Gepard,  aparținând Batalionului 288 care s-au luptat cu inamicul. Și cele trei supersonice MIG 21 Lancer care au salutat de la mare și de la mică înălțime mulțimea au primit aplauze iar la final, Acrobații Aerieni de la Aeroclubul României au încântat publicul cu mai multe exerciții de mare dificultate. Vrâncenii, de la mic la mare, s-au declarat încântați de cele văzute. (G. SAVA)

 


 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.