Evenimente speciale

Mesajul de Paști al Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

Ziarul de Vrancea
7 apr 2018 1463 vizualizări

Praznicul Învierii Domnului din acest an, pe lângă importanța sa teologică și duhovnicească, are, pentru dreptcredinciosul popor român de pretutindeni, o semnificație aparte, deoarece sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ne îndatorează să medităm și la credința jertfelnică a înaintașilor noștri, întemeiată pe Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

VIDEO preluat de pe canalul youtube Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

 

Oricine cercetează istoria României, cu onestitate și obiectivitate, constată că tot ceea ce a împlinit, de-a lungul veacurilor, poporul român s-a datorat credinței sale nestrămutate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Numai credința în Hristos Cel răstignit și înviat poate explica vitejia, curajul și eroismul românilor care au luptat în războaiele de apărare și neatârnare a țării, în fața cotropitorilor străini. Fiind convinși că scopul luptei lor era unul just, luptătorii români din toate timpurile au crezut cu toată ființa că jertfirea vieții lor pe câmpurile de luptă nu era zadarnică; au avut certitudinea că sufletele lor vor fi rânduite de Hristos Domnul în corturile drepților, iar părinții și copiii lor, rămași acasă, își vor trăi viața pământească, în pace și libertate, pomenindu-i cu recunoștința cuvenită.

De aceea, în această sfântă zi de Paști, care înseamnă învierea sufletului din moartea păcatului și biruința Vieții asupra morții, se cuvine să aducem mulțumire Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că ne-a ocrotit neamul pe parcursul răstignirilor sale istorice, l-a înviat spiritual și cultural și l-a ajutat să dăinuiască în timp, în pofida încercărilor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți de a-l spulbera de pe scena istoriei.

Cât despre noi, cei de astăzi, s-ar cuveni să învățăm mai mult din trecutul glorios al strămoșilor noștri și să înțelegem că doar uniți vom fi puternici în fața dușmanului; că cea mai mare recunoștință pe care o putem arăta, în acest an cu valoare de simbol, eroilor credinței și ai neamului românesc, precum și tuturor celor care au făurit România Mare, în urmă cu o sută de ani, constă în păstrarea unității de credință și de neam. După cum cea mai mare blasfemie față de memoria înaintașilor noștri ar putea fi sărbătorirea Centenarului Unirii de către români aflați în stare de dezbinare; un păcat cumplit de care nădăjduim să ne tămăduiască milostivul Dumnezeu.

Chiar dacă evenimentele sociale, politice și economice care se desfășoară în aceste vremuri tulburi sunt de natură să ne descumpănească uneori, să nu uităm că părinții și bunicii noștri și-au jertfit viața pentru apărarea patriei și a credinței noastre strămoșești, drept pentru care suntem datori să păstrăm nealterată moștenirea teritorială, culturală și spirituală, răscumpărată de ei cu preț de sânge, ca s-o putem transmite neștirbită copiilor și nepoților noștri.

Cu aceste gânduri, îmbrățișăm, în Hristos Domnul, pe toți românii dreptcredincioși creștini, rugând pe bunul Dumnezeu ca, bucuria, pacea și lumina cea neînserată a Învierii Fiului Său, să sălășluiască în sufletele și casele tuturor celor ce Îl iubesc pe Dânsul. Sărbători fericite! Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele doritor și către Hristos-Domnul rugător, 

† C i p r i a n

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

Text+foto+VIDEO preluate de pe site-ul arhiepiscopiabzvn.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.