Lui Eminescu
Unde eşti, copilărie…
Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă
şi versurile tale mă cheamă, mă recheamă…
Îmi plec pe pagini fruntea, de muzica ta plină
şi visul mă-nfăşuară în albă muselină.
Tu te nfiripi din lacul cu nuferi încărcat.
Cobori peste Moldova cu-amurgu-nfăşurat
sau te ridici pe ţărmul vuind de valul greu-
Luceafăr pururi tânăr peste pământul meu.
Când cu gene ostenite seara suflu-n lumânare,
chipul tău cu fruntea-naltă ca luceafărul mi-apare;
Un luceafăr prin sclipire şi mărimea lui, prin stele
Luminând din altă lume plaiurile ţării mele.
Îi cunosc lucirea vie printre celelalte astre
Numai raza lui străbate taina sufletelor noastre..
Răsări în fapt de seară peste sat, din Ipoteşti
şi s-a înălţat de tânăr în tăriile cereşti.
Trece lin cât ţine noaptea, peste munţi şi-ale mării
valuri, ca o călăuză vie pentru vis şi idealuri.
A fost odată ca-n poveşti un trubadur cu fruntea clară...
Din înălţimea selenară, Mihai, de unde ne priveşti?
Ce căi lactee ţi-au întins?
În ce noian de vâlvătaie, unde Luceferi se-ntretaie
veghează ochiul tău nestins?...
Pe mâini subţiri şi buze reci să-şi cearnă toamna trandafirii…
Deschisă-I poarta nemuririi.
. Prin arcul de lumină treci!
De unde vin aceste şoptiri şi lungi ecouri
la ceasul când Luceafărul îşi taie
deasupra Ipoteştiului prin nouri,
cărarea lui subţire de văpaie?
Imagini dragi, întoarceţi-vă iară!
Coboara pacea serii peste toate.
Cumpăna lunii urcă-n slăvi cereşti.
Copilărie, ceasuri depărtate, sălbăticie şi singurătate,
întoarce-te în codru pe-nnoptate,
întoarce-te din nou, la Ipoteşti!
El e întors acum sub clar de lună
cu oamenii pe uliţi, împreună…
Luceafărul strălucitor, de-asupra,
Reînviindu-I peste toate umbra,
l-a readus aici, la Ipoteşti…
Ce linişte se lasă !
Era şi-atunci la fel ca azi?
Pe drum coboară vitele spre casă.
Rămâne lacul singur în poiană împrejmuit de trestii şi tăcere
şi vântul în salcâmi şi peste tei îndepărtat,uşor şi parfumat.
Mihaaaaaaaaai !
Auzi, Mihai? Din anii tăi spre anii mei cineva, parcă, a strigat.
Să fi strigat moş Miron prisăcarul din margine umbrită de păduri?
Ori Gheorghieş, bătrânul, căminarul, ori glasul lui ce-n mine îl tot murmuri
izvor ascuns, adulmecat de ciută?
Cazi, pulbere stelară, nevăzută şi luminează-mi fruntea să-nţeleg
în noaptea asta, basmul lui întreg!
Deschisă-I poarta! Aplecat salcâmul!
În jurul casei nimeni! Mai în sus, întors parcă de undeva, tărâmul
atâtor amintiri ce n-au apus,
aievea-n prejma teilor aduce din umbrele lăsate mai demult.
Rămâne gândul răzimat de cruce.
Trec dincolo de cimitir şi-ascult:
Poate bătăi de clopot, poate vântul foşnind prin codru.
Totul reînvie!
Raluca trece prin ogradă.
Îl strigă pe Mihai…………………..Mihaaaaai!
Dar nu-I răspunde!
Mihai de-o vreme cine ştie unde,
prin ce cărări de codru întârzie.
(recital de poezie emineSciană)
Trecut-au anii…ca nouri lungi pe şesurişi
niciodată n-or să vină iară,
căci nu mă-ncântă azi cum mă-ncântară
poveşti şi doine, ghicitori, eresuri
ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
abia-nţelese, pline de-nţelesuri…
Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
scăldată în cristalul pârâului de-argint.
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară,
a codrului tenebră, poetic labirint.
Să mai salut odată colibele din vale…
dorminde, cu un aer de pace, liniştiri,
ce respirau în taină plăceri mai naturale…
visări misterioase, poetice şoptiri.
Aş vrea să am o casă tăcută, mitutică
în valea mea natală ce unduia în flori,
Să tot privesc la munte, în sus, cum se ridică
pierzându-şi a sa frunte în negură şi nori.
Să mai privesc o dată, câmpia-nfloritoare
ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.
Melodica şoptire a râului ce geme,
Concertul ce-l întoarnă al păsărilor cor,
Cântarea în cadenţă a frunzelor ce freme,
născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.
……………………………………………….
În van mai caut lira în obositu-mi creier,
Că răguşit, tomnatic, vrăjeşte-acum un greier.
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna ţiu,
Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu…
Când mă gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
încet, repovestită de o străină gură…
Cine-I acel ce-mi spune povestea pe derost,
de-nclin la el urechea şi râd de câte-ascult, ca de dureri străine?
...Parca-am murit demult!
……………………………………………………
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr înfăşurat în manta-mi,
ochii mei înălţam la steaua singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi
suferinţă, tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii neîndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
ori ca Hercul înveninat de haina-i:
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate apele mării
…………………………………….
Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
să fac, o , suflet, ca din nou să tremuri,
cu mâna mea în van pe liră lunec.
Pierdut e totu-n zarea tinereţii
şi mută-I gura dulce a altor vremuri…
Iar timpul creşte-n urma mea. Mă-ntunec!.............
……………………………………………
Mai am un singur dor. Înn liniștea serii
să mă lăsați sămo, la marginea mării...
………………………………………….
Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet al românilor...
Ape vor seca în albie, iar peste locul îngropării sale, va răsări pădure ori cetate
Și câte o stea va veșteji pe cer, până când acest pământ să-și ridcie sevele în țeva subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale. ( George Călinescu)
Mihaaaaai!
……………………………………………………..
.Auzi, Mihai ? ! Din iarna sfintei Dochii
ce umbre albe-ţi coperiră ochii?
Ori poate –acestor loccri li-I dus pe veci copilul
să reînvie umbrele Valhalei…
Poate-I pe mări adânci, legănătoare
ori în păduri, culcat lângă izvoare….
Stă melacolic teiul şi visează.
La poale-I doarme marele poet
ce parc-ascultă cu fiinţa trează
străvechiul tei cum murmură încet,
cum greierii în huma caldă cântă
şi paşii care trec uşor pe lut.
Dă-I, teiule, râvnita pace afântă,
râvnita linişte cum el a vrut !
Păşiţi încet, cu grijă, feţii mei,
să nu-I călcaţi nici umbra, nici florile de tei.
Cel mai chemat s-aline din toţi, şi cel mai teafăr
şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr.
NOTĂ: întreg recitalul se va dfgășura pe un fond sonor, cu imgini adecvate, proiecte, dacă e în sală, sau fără, dacă e în peisaj eminescian. La Ipotești, la Copou.
Constantin Macarie
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Evenimente speciale
VIDEO + Foto | Vrancea nu își uită martirii: ceremonie de comemorare la Panciu pentru luptătorii anticomuniști din Munții Vrancei
De același autor
