La 13 ani de la plecarea la cele veșnice a ,,Poetului Vrancei”, Dumitru Pricop
DUMITRU PRICOP,pe drumul eternităţii (21 Mai 1943 – 29 iulie 2007)
Dar când Îi vei sta-nainte
Strămoşului nost’, Dumnezeu,
Zi-I şi tu că-L rog fierbinte
Să-mi dea un strop din harul tău!...
Gheorghiţă GEANĂ
În ziua de 29 iulie 2007 - într-o duminică - a plecat la cele veşnice, ,,Dumitru al peşterii”, la două zile după Patriarhul Teoctist. Ce va fi avut de împlinit pe tărâmul celălalt Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, de l-a luat lângă el pe ,,Poetul Vrancei”!?
Poate să fi fost vorba de harul său dumnezeiesc de a turna în cuvânt, suflete şifrumuseţi pe care i le admiră și profesorul Gheorghiţă Geană, un alt mare spirit al Vrancei: ,,Dar când Îi vei sta-nainte/Strămoşului nost’, Dumnezeu,/ Zi-I şi tu că-L rog fierbinte/ Să-mi dea un strop din harul tău!...”
Poet solar, poet al muntelui, al Vrancei Arhaice, al Mioriţei, al Marii treceri, Dumitru Pricop a ţinut la originea sa vrăncenească pe care a purtat-o ca pe un blazon de înaltă nobleţe, toată viaţa: ,,Sunt un Popor! Vai celui ce desfide/ alcătuirea mea de prinţ vrâncean/ trudind în sclavul măreţiei sale…” (Prințul); ,,Poetul e-obeţie de lumină,/ tâlhar ce-nscrie stelele pe cer,/ iar versul lui e marele mister/ al Marelui Păcat fără de vină” (Poetul) sau: ,,Prin existenţă sunt un meteor/ care, arzând, îşi spulberă vecia/ dar cât de mult aş fi al tuturor/ rămân al jertfei mele, Poezia.” (Meteorul)
La fiecare comemorare, alături de o lumânare, ,,aprindem” câte o poezie care să lumineze drumul poetului printre astre, dar mai ales, să călăuzească drumul nostru aici, pe pământ.
La treisprezece ani de la plecarea prematură a lui Dumitru Pricop la cele veșnice, să ,,aprindem” fiecare câte o poezie, semn că Meteorul urcă mereu pe cerul poeziei românești, în sufletele românilor, dar mai ales în sufletele vrâncenilor, el, cel supranumit și ,,Poetul Vrancei”.
Noi ,,aprindem” azi poezia ,,Dreptul la nume”, poezie, care, alături de altele dorim să-i lumineze drumul veşniciei:
Io, autor de drept al Mioriţei,
nu-s anonim, aşa cum scrie-n cărţi…
De lut legat - ca rădăcina vieţii
n-am căutat o ţară-n alte părţi.
Am fost aici odată cu lumina
făcându-i întunericului loc
chiar şi atunci când mesteca rugina
atâtea veacuri oarbe de noroc.
Din întuneric și lumină, iată,
m-am tot zidit spre piscuri înălțând
raza baladei, simplă și curată
ca închinarea omului de rând.
Am pus în verbe flori de mătrăgună
cam tot atâtea câți am pus şi crini
să împlinească-n vreme împreună
statornicia marilor grădini.
Şi dacă uneori mai las să cadă
furtunile - pe unde m-am ivit
e semn că în pământul din baladă
pe veci Destinul mi-e întipărit.
Deci am un nume! Viguros ca viţa,
ca Patria, ca tot poporul meu
şi, iată, scriu şi astăzi Mioriţa
chiar dacă trupul mi-l dezgrop mereu.
Costică NEAGU
Notă: Versurile bolduite sunt pe soclul bustului din curtea Casei Memoriale ,,Dumitru Pricop” din Negrilești.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Evenimente speciale
