Ionel Necula , uricar la poarta Moldovei de Jos
Volumele lansate sunt „Secvenţe de filosofice românească volumul I’’, ,,Secvenţe de filosofie universală’’- o carte despre Origene, ,,Uricar la poartă Moldovei de Jos’’, volumul XII, cărora li s-a alăturat cartea Cameliei Ardelean, „În dialog cu scriitorul Ionel Necula’’, având ca subtitlu, ,,Ionel Necula cu sufletul în palma cititorului’’. Toate au văzut lumina tiparului în 2019, la Editura ,,Studis N’’, din Iaşi.
În ultimii 30 de ani activitatea scriitorului a fost extrem de bogată, alături de cărţile scrise, vreo 70 la număr, publicând peste 3.000 de cronici literare.
A început să scrie târziu, după 1990, iar prima carte i-a apărut în anul 1995, o lucrare despre Emil Cioran, după care nu s-a mai oprit din scris niciodată. A scris despre poeţii şi prozatorii din întreaga ţară, dar cel mult a scris despre Tecuci, ,,Uricar la poarta Moldovei de Jos’’, apărut în 12 volume, fapt pentru care domnul Ionel Necula este considerat - pe bună dreptate - cel mai bun comentator al istoriei culturale tecucene. Ultimul volum, apărut în anul 2019, conţine 48 de articole, primele patru fiind dedicate familiei Conachi.
La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, prof. dr.conf. Costică Neagu, din Focşani, dr. Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură din Odobeşti, memorialistul Petre Abeaboeru, Culiţă Uşurelu, din Odobeşti, preotul Ion Croitoru, din Lieşti, un fin analist al evenimentelor care au marcat Vrancea - şi nu numai - după Primul Război Mondial, scriitori tecuceni care au vorbit despre opera autorului Ionel Necula.
Domnul Ionel Necula este şi un cititor pasionat, fără de care n-ar fi putut exista eruditul profesor de filozofie si autorul atâtor cărţi.
Cititorii apreciază
De când mă ştiu, din adolescenţă, am fost un om al cărţii. Am citit ca un nebun tot ce mi-a ieşit în cale. Până şi o bucată de ziar zburătăcită de vânt o citeam mai înainte de a o arunca la coş. Tot din adolescenţă am început şi să scriu, dar fără să public. Aveam un dosar rău, trecusem prin beciurile securităţii şi ştiam că voi pătrunde în viaţa publicistică şi literară doar dacă impresionez prin ceva şi-am ales stilistica. Frazarea să curgă logic şi armonios. A fost singura mea calitate prin care am atras atenţia şi-am reuşit să public. Despre editarea vreunei cărţi nici nu m-am gândit până la revoluţie. Abia după decembrie 1989, când am crezut că s-a crăpat puţin a lumină, m-am gândit să-mi adun risipirile într-o carte. Aveam circa 300 de articole publicate şi nici o carte.
Când v-aţi apropiat de Emil Cioran, pentru care ştiu că aveţi o mare admiraţie? întreb.
„M-am apucat de lectura lui Cioran pentru că era la modă, dar mi-am dat seama repede că n-am descoperit un autor, ci că m-am descoperit pe mine. Nu l-am descoperit pe Cioran, ci m-am descoperit pe mine. Structural eram făcuţi din acelaşi aluat şi cărăuşeam acelaşi disconfort de viaţă şi de lume. Eu n-am devenit cioranian în urma lecturării lui, am fost din totdeauna. Fireşte, prima mea carte Cioran, „Scepticul nemântuit”, a fost o exegeză cioraniană. Apoi au urmat altele şi-am ajuns, iată, la 12 cărţi despre Cioran”.
Ca să zic aşa, Cioran a devenit subiectul preferat?
„Evident, Cioran a devenit subiectul meu preferat, dar în egală măsură am fost interesat de fenomenul filosofic românesc şi de evoluţia spirituală a unor arealuri geografice. Am scris 3 cărţi despre spiritul vrâncean, 2 cărţi despre spiritul gălăţean, 13 cărţi despre istoria şi cultura tecuceană şi câte o carte despre spiritul prahovean, buzoian, ieşean, şi bucureştean. Am scris 5 cărţi despre filosoful tecucean Ion Petrovici, 4 cărţi de cronici şi eseuri filosofice, 2 cărţi despre satul Lieşti şi 3 cărţi de interviuri. Fără să-mi fi propus intenţionat s-au adunat, văd, peste 70 de volume”.
- Sunteţi admirat de scriitori, de cititori, iubit de confraţii gălăţeni şi nu numai... Aţi fost şi premiat?
„În privinţa premiilor nu pot spune c-am fost răsfăţat. Diplome, da, s-au adunat destule, dar premii şi recunoaşteri cu recompense destul de puţine. Dacă m-au impulsionat? Nu, şi cu ele şi fără ele eu îmi vedeam de destinul meu, dar recunosc că mi-au făcut bine atunci când le-am primit.”
- Caracterizaţi-l pe Emil Cioran în câteva cuvinte... Ce influenţă a avut asupra dumneavoastră.
„Cioran nu poate fi asumat gnoseologic şi însuşit decât cioranizând împreună cu el. A cioraniza înseamnă a simţi nebunia lumii în care trăim, a adulmeca neantul, golurile din textul lumii, aşa cum un compozitor valorifică intervalul dintre două note muzicale. Una dintre cărţile mele chiar se intitulează „Idei şi teme fundamentale la Cioran” şi acolo am depistat ideile care nervurizează gândirea lui Cioran. Există, dincolo de contradicţiile care caracterizează creaţia lui Cioran câteva fundamente, puţine, rămase ne compromise, pentru că scepticul din Răşinari se contrazice la fiecare pagină. Nu le mai reproduc pentru că mă gândesc să scot o nouă ediţie completată.”
- Acum aţi oferit o frumoasă surpriză admiratorilor care vor pleca acasă cu câteva cărţi care poartă semnătura dumneavoastră...
„Am lansat 5 volume: Uricar la Poarta Moldovei de Jos vol.12 - o radiografie a evoluţiei culturii tecucene în ultimii ani, dar şi incursiuni în istoria locului, o carte de interviuri acordate scriitoarei Camelia Ardelean, o carte de filozofie românească, una de Crochiuri, cu momente din viaţa mea anonimă şi una de filozofie universală. Văd că la sfârşitul manifestării standul unde pusesem câte zece exemplare din fiecare titlu este gol, ceea ce înseamnă că au fost şi oameni interesaţi de conţinutul lor. Dorinţa unui scriitor este să se simtă citit, aşa că m-am bucurat”.
- Mai are cartea vreun viitor?
„Soarta cărţii în viitor... Nu sunt foarte optimist deşi mai am o mare speranţă în suflet. Cred că dezinteresul faţă de cartea tipărită va mai dura cel puţin un deceniu, dar e sigur că se va ajunge la ea şi librăriile vor fi din nou asaltate. Deocamdată se publică încă multă beletristică slabă şi lumea e dezamăgită. La mulţimea de scriitori apăruţi în ultimii ani numărul criticilor este foarte mic, aproape neînsemnat şi aceasta dă semnul precarităţii intelectuale a epocii. Literatură poate să scrie orice lăcătuş mecanic, nu însă şi critică. Altădată, între cele două războaie, numărul criticilor surclasa pe cel al scriitorilor şi calitatea literaturii interbelice se cunoaşte. Nu trebuie să ne mire. De vreme ce nu merge bine nimic în această ţară, de ce ar merge literatura şi viaţa culturală? Adevărat este că în toţi anii de după revoluţie n-am găsit încă un ministru instruit şi dispus pentru lucrul bine făcut. La ce să ne aşteptăm de la un ministru care nu ştie cine a fost Miron Costin? Nu se poate face cultură cu ingineri la comandă. Am toată stima faţă de ei, îi respect şi apreciez, dar la pupitrul vieţii culturale trebuie să fie cineva de factură umanistă. Ce-ar însemna să fie numit Andrei Pleşu în fruntea unui minister tehnic? Nu am nici un remediu, dar raliez la opinia lui Eminescu şi la soluţia sa. Societatea se va îndrepta când şcoala va fi şcoală, popa, popă, biserica plină şi cârciuma pustie - am citat din memorie şi sper să fi citat exact”, a mai spus scriitorul si criticul literar Ionel Necula, din Tecuci.
La final, domnul Ionel Necula a mulţumit pentru frumoasele cuvinte care s-au spus despre domnia sa.
„Mi-am deschis cu mare drag sufletul în faţa dumneavoastră şi mă bucur că am avut prilejul să revăd prieteni dragi, colegi de breaslă. Va mulţumesc tuturor”.
Directorul Bibliotecii Municipale „Ştefan Petică”, din Tecuci, doamna Ionica Nasie, a oferit scriitorului Ionel Necula o Diplomă de Excelentă, în semn de recunoaştere a întregii activităţi desfăşurată pe plaiuri tecucene. ( Janine VADISLAV )
*Uricar - cronicar...
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Evenimente speciale
