Maratonul Unirii, la 164 de ani de la Unirea Principatelor. Startul va fi dat pe 24 ianuarie în Piața Unirii din Focșani
În ziua de 24 ianuarie 2023 va avea loc în Municipiul Focșani cea a de-a VII-a ediție a Maratonului Unirii. Organizatorii evenimentului sunt Asociația Club Sportiv Eco Alpin în parteneriat cu Primăria Municipiului Focșani, cu susținerea Consiliului Județean Vrancea, a Instituției Prefectului Vrancea, DJST Vrancea și a primăriilor din localitățile Câmpineanca, Vârteșcoiu, Odobești și Adjud.
Evenimentul este susținut de Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA), Asociația Ofițerilor în Rezervă din România (AORR) și Garnizoana Focșani.
Sponsori: TOPGAZ Focșani, ARPIA, EuroGifts,www,ilierosu.ro
Coorganizator: ARPIA.
Această ediție are un caracter simbolic, desfășurându-se la 164 de ani de la Unirea Principatelor. Lungimea traseului va fi de 42 de km, alergându-se în mare parte pe granița existența în anul 1859, între Moldova și Muntenia, despărțite de râul Milcov.
Startul va fi dat din Piața Unirii din Focșani la ora 07:30. Înainte de start maratoniștii se vor prinde în Hora Unirii, după care se va intona imnul României. Trecerile peste Raul Milcov de la Câmpineanca și Odobești vor fi pe ritmurile melodiei Hora Unirii.
Au fost invitați la Maratonul Unirii 10 maratoniști care sunt din Focșani, Brăila, Galați, Adjud, Brașov, Codlea și Bistrița Bârgăului.
Drapelul României, un drapel din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și alte steaguri care amintesc de istoria României vor flutura în cursă.
La km 41, în fața Mausoleului Eroilor din Focșani, 15 copii din Focșani, Adjud, Bistrița Bârgăului și Mureșenii Bârgăului (județul Bistrița Năsăud) se vor alătura grupului de maratoniști, parcurgând cursa populară până în Piața Unirii Focșani și fluturând stegulețe tricolore.
În fața Mausoleului Eroilor din Focșani, în care odihnesc 2262 de eroi căzuți în Primul Război Mondial, se va aprinde Torța Eroilor care va fi purtată până în Piața Unirii în semn de respect pentru eroii Armatei Române căzuți în Primul Război Mondial și pentru militarii eroi care și-au dat viața pentru România în misiuni de luptă și pe câmpurile de instrucție.
La sosire participanții vor fi întâmpinați de locuitorii Municipiului Focșani și de reprezentanți ai administrației locale și județene. Participanții vor primi la final diplome și medalii.
Ilie Roșu – Director cursa