Evenimente speciale

IN MEMORIAM Profesorul Universitar, Ion VELCEA (1928 2018)

Costică NEAGU
30 dec 2018 568 vizualizări

A plecat la cele veșnice ,,tânărul nonagenar”, cum îi spuneam la telefon, apelativ de care Domnia Sa făcea mare haz, simțind poate că este doar la începutul intrării în ,,Clubul nonagenarilor”, pe de o parte, iar pe de altă parte, se mândrea că mai are doar un pas până la centenar. N-am întâlnit niciodată un om mai optimist la această vârstă. Pășea cu încredere în carieră, în munca Domniei Sale de fondator al Facultății de Geografia Turismului din Sibiu. Doar o undă de tristețe îi umbrea fața atunci când venea vorba de viitorul Facultății și al geografei ca disciplină preuniversitară și universitară în școala românească, dar imediat, cu o glumă sau o vorbă de spirit, adăugând realizările sale, ale foștilor studenți, azi profesori de vază în geografia românească, zâmbetul îi lumina fața.

Rememorând viața și activitatea sa, educația și evoluția științifică, mă conving și încerc să conving pe cei de vârsta mea și pe cei mai tineri, că generația celor născuți în deceniul trei al secolului trecut, au făcut legătura între generația interbelică și cea postbelică și au salvat educația de pârjolul ,,obsedantului deceniu”.

,,Născut la 3 august 1928 în Comuna Deleni, Județul Olt, profesorul Ion Velcea a absolvit Liceul „Radu Greceanu” din Slatina, după care a urmat cursurile Facultății de Geologie-Geografie, secția Geografie, a Universității din București (1948-1952). A obținut titlul de Doctor în Geografie în anul 1962(anul în care a murit Simion Mehedinți), (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca).Profesorul Ion Velcea a fost cercetător științific în cadrul Institutului de Geologie-Geografie al Academiei Române (1952-1969) unde a urcat succesiv toate treptele ierarhice de la cea de asistent, cercetător, cercetător științific principal, șef de sector și șef de secție. În perioada 1953-1957 a fost cadru didactic asociat la Institutul Diplomatic al României, iar în intervalul 1965-1968 la Institutul de Perfecționare al Cadrelor Didactice.În perioada 1970-1998 a ocupat funcția de conferențiar și apoi pe cea de profesor titular în cadrul Facultății de Geografie a Universității din București. Din 1998 a devenit profesor consultant în cadrul Facultății de Geografie”. (Univ. din București)

L-am cunoscut pe profesorul Ion Velcea prin ,,recomandarea” dlui prof. univ. Șerban Dragomirescu care l-a apropiat de Asociația ,,Simion Mehedinți”, de munca noastră întru Mehedinți, apoi prin profesorii: Nicolae Damian (Pufești), Ion și Mariana Drăghici (Soveja), care i-au fost studenți. Cred că aprecia mult activitatea noastră, pentru că de fiecare dată când ne vedeam sau îl apelam la telefon, mi se adresa cu apelativul ,,Profesore!”: Ce mai faci profesore! Bună ziua, profesore! Mulțumesc profesore!, apelative de care m-am simțit mândru, pentru că le-am simțit ca pe dovezi de autentică simpatie din parte unui patriarh al geografiei românești.

Fotografie făcută la Zilele ,,Simion Mehedinți”, Soveja 2012. De la stânga: Nicolae Damian, Șerban Dragomirescu, Constantin Macarie, Ion Velcea, Simona Mehedinți, Gheorghiță Geană, Iulian Albu

Domnul Profesor Ion Velcea a participat la două activități ,,Zilele Mehedinți” de la Focșani, activități la care a fost prezentă și Doamna Simona Mehedinți (Aslan), nepoata savantului, cu care se cunoștea foarte bine.A promis să vină și a treia oară (2017), dar anumite probleme (distanță, sănătate) l-au împiedicat. Oricum ne-a trimis materialul conferinței pregătite pentru susținere: ,,Ion Velcea – Transilvania în opinia academicianului profesor, Simion Mehedinți – habitațional, economic și geo-ecologic”, publicat Buletinul Asociației ,,Simion Mehedinți”, nr. 22, Ed. Terra, Focșani 2018, pp. 6-14. Având în vedere faptul că înainte de publicare (oct. 2018), profesorul ne-a trimis o ultimă corectură, credem că acesta este unul din ultimele, dacă nu ultimul studiu publicat înainte de plecarea la cele veșnice.

Dăm mai jos câteva fragmente din studiul enunțat mai sus:

,,I. UNITATEA GEOGRAFICĂ A TRANSILVANIEI. Etimologic, Transilvania (Siebenbürgen) sau Ardealul, reprezintă teritoriul intercarpatic, delimitat de abrupturile subdiviziunilor carpatice, însumând următoarele regiuni geografice:Podișul Transilvaniei sau Depresiunea colinară a Transilvaniei, Țara Moților, Țara Haţegului, Ţara Oltului, Ţara Bârsei și Subcarpații Transilvaniei.

Pe unități administrativ-teritoriale, Transilvania se suprapune cu zece județe, care totalizează o suprafață de 57057 km2și o populație de 4,40 milioane locuitori (1 iulie 2016).

Alcătuirea petrografică  (marne, argile, nisipuri, gresii, calcare ș.a.), structura tectonică determinată de domurile gazeifere, de cutele diapireşi de varietatea reliefului, cu elemente morfografice şimorfometrice distincte, evidenţiate prin prezenţa unor interfluvii larg dezvoltate, a desfăşurării altimetrice: altitudine medie 425 m, cu valori mari (600-1080 m) în Subcarpaţii Transilvaniei (Ion Mac) şi în nordul PodişuluiSomeşan – Breaza, 975 m, cu o declivitate ce oscilează între circa 10 si 250 (cueste, versanți împăduriţi, frunţi de terasă),  toate acestea individualizează unitatea geografică a Transilvaniei.

Omogenitatea teritorială a Transilvaniei este determinată de marea concentrare a așezărilor umane (85 orașe, 602 comune, 3181 sate), de categoriile de  folosință a  terenurilor  (predominant agricole), de rețeaua hidrografică (Mureş, Olt, Someșul Mic, Someșul Mare), care a fragmentat Podișul Transilvaniei în zone cu funcționalități economice diferite. Spațiul montan limitrof (Făgăraș, Cindrel, Șureanu, Lotru, Trascău, Metaliferi, Poiana Ruscă, Baraolt, Harghita, Călimani, Gurghiu), cu numeroase resurse naturale, economice şi peisagistice, completează avuția Transilvaniei.

Complexitatea geologică, geografică, ecologică ş.a., au dat Transilvaniei o conotaţie juridică patrimoniului funciar, minier şi energetic, valorificat optim în toate perioadele istorice. Transilvania este recunoscută pe plan național, prin existența unor importante resurse auro-argintifere, concentrate în arealul localităților Roșia Montană (circa 300 t zăcăminte aurifere şi peste 1500 t ză-căminteargintifere), Bucium, Baia de Arieş, Roşia Poieni, Gura Barza ş. a. În perioada actuală, ,,Patrulaterul aurifer” din Munții Apuseni se află în stadiul de conservare, pe alocuri şi din cauza vestigiilor istorice de importanță națională (Roşia Montană).

Crearea Societății Româno-canadiene ,,Roşia Montană Gold Corporation” cu cote de participareînfavoareasocietăţiicanadiene(Canada 80%, Minvest S.A. Deva 19,3% şi acționari minoritari 0,7%) s-a soldat cu unele măsuri restrictive, determinând societatea canadiană să cumpere gospodăriile localnicilor. Între anii 2009 şi 2011 s-a construit, la periferia Municipiului Alba Iulia, un nou cartier – Recea – pe o suprafață de 24 ha. A rezultat formarea unui cartier de locuințe, alcătuit din 125 case, cu dimensiuni între 60 și 162 m.p. Au cumpărat acest spațiu 110 familii din Roșia Montană şi 15 familii din Abrud.

Organele locale și arheologice au respins ideea exploatării miniere, ținând seama de consecinţele deversării sterilului în iazurile de decantare, care ar putea afecta sursele de apă, calitatea me-diului ambiant şi vestigiile romane.

Gazele naturale, cantonate în domuri în partea centrală a Transilvaniei, se exploatează încă de la începutul secolului XX-lea (Sărmăşel, 1909) și sunt renumite pe plan internațional prin puritatea în metan  (99%).

Lacurile sărate cantonate în vechile exploatări saline (Ocna Sibiului) şi  cele de apă sărată iodurate (Bazna) cu efecte terapeutice, izvoarele minerale şi termale, poziția geografică în mijlocul ţării, reţeaua de drumuri publice, căile ferate ş. a., dau nota caracteristică a Transilvaniei. 

Construirea autostrăzii Piteşti-Sibiu, în lun-gime de 68 Km (Piteşti-Curtea de Argeş - ,,ŢaraLoviştei”, Boiţa-Cornetu) va asigura legăturile di-recte ale localităților din Transilvania, cu provin-ciile istorice din sudul țării.

RESURSE CULTURAL – ISTORICE

Transilvania deține, sub raport cultural-isto-ric, numeroase monumente istorice, de arhitectură şi artă, muzee şi case memoriale, cetăți şi biserici fortificate, atât în mediul rural (cele 602 comune), dar mai ales în mediul urban (în cadrul celor 85 orașe).

1. Monumentele istorice, de arhitectură şi artă sunt reprezentate, cu precădere, de orașele romane (Napoca, Potaissa, Apullum), castrele ro-mane (Buciumi, Românași, Orheiu Bistriței, Căşeiş. a.), precum şi de catedralele gotice (Alba Iulia, Cluj-Napoca) şi cele ortodoxe (Tg. Mureş, Cluj-Napoca, Alba Iulia ş.a.). Mănăstirile dau nota  ca-racteristică a Transilvaniei prin complexele dotări de sculptură, pictură şi gestionare a unor terenuri optim utilizate. Cele mai reprezentative sunt: Ni-cula, Rohia, Bârsana de pe Valea Izei, Prislop ş. a.

La Sighișoara există un ansamblu de arhi-tectură medievală, locuit de autohtoni, constituind astfel un unicat în Europa. Turnul cu ceas datează din secolul al XVIII-lea.

2. Muzee şi case memoriale. Aproape toate oraşeleşi o serie de aşezări rurale au organizat muzee arheologice, istorice şi etnografice cu cele mai reprezentative vestigii specifice diferitelor perioade istorice. Muzeul satului maramureşan, Muzeul etnografic al Maramureşului, bisericele fortificate de la Hărman, Prejmer, Biertan, Valea Viilor, Viscri, Merghindeal, Dealu Frumos etc. se constituie ca modele de asigurare a continuității poporului român pe meleagurile Transilvaniei.

3. Oraşesăseşti. Cele șapte orașe săsești (Bis-triţa, Mediaş, Reghin, Sebeş, Sibiu, Sighişoaraşi din limitele Ţării Bârsei, Municipiul Braşov), ală-turicetăţileşi bisericile fortificate de origine ger-mană (saşi) construite în secolul XIV-XVIII deter-mină fluxul turistic intern şiinternaţional (Biertan, Valea Viilor, Saschiz, Dârjiu, Viscri, Câlnic ş. a. Oraşelesăseşti (sibenburger) au dat ulterior denu-mirea germană a Transilvaniei, respectiv „Sieben-burgen”.

4. Resursele turistice naturale ale spațiului geografic, sunt de importanță deosebită pentru atragerea turiștilor. Astfel, relieful glaciar (Munţii Bucegi, Făgăraş, Retezat), relieful carstic (Munţii Trascăului, Culoarul Bran-Rucăr), vulcanic (Munții Călimani, Lacul Sf. Ana) sunt de mare atracție turistică.

Ariile protejate, respectiv parcurile naționale (13) şiparcurile naturale (15), sunt, de aseme-nea, de mare atractivitate turistică, având în vedere calitatea mediului înconjurător. Ele însumează 10897 Km2 , ceea ce reprezintă circa 4,6% din su-prafața totală a ţăriişi 16,2% din totalul fondului forestier național.

Cele mai reprezentative parcuri naționale sunt: Domogled-Valea Cernei (612 Km2); Rodna (464 Km2 – încadrată ca rezervaţie a biosferei ); Retezat (380 Km2 – rezervaţie a biosferei); Cozia (167 Km2); Buila – Vânturariţa (45 Km2) ş. a.

Parcurile naturale sunt mult mai extinse (7728 Km2) şi sunt poziționate în 21 județe din ca-drulCarpaţilor Orientali, Meridionali şi în Munţii Apuseni. Exemplificăm parcurile naturale:  Geo-parcul Dinozaurilor din ŢaraHaţegului (1065 km2), Munţii Apuseni (7602 Km2), Bucegi (3250 km2); Grădiştea Muncelului-Cioclovina 93812 km2) ş. a.

Mișcarea turistică pune în contact direct pe iu-bitorii de inedit şi cu peisaje antropice, care, laolaltă cu cele naturale, reprezintă o excepţionalăavuţie estetică, morală şi economicănaţiona-lă….ce poate fi cel mai uşorşi repede degradată  (N. N. Constantinescu). În cuprinsul acestora, în cadrul unor privelişti naturale, se îmbină şi se in-tegrează organic cu componentele mediului geo-grafic ,,creaţiile urbanistice” gen litoralul româ-nesc, acele frumuseţi adăugate reflectate în cons-trucţiile hidrotehnice, spectaculoase pe principa-lele râuri (Oaşa, Gura Râului, Vidra, Vidraru), în cetăţişicastele în monumentele istoriceşi de artă – mănăstiri. Aşezările rurale, poziţionate la altitudini mari şi cu ofertă turistică – valea Arie-şului, valea Izei, valea Argeşului etc. (Petreasa, Comuna Horea, Județul Alba, unde un crâng de gospodării ajung la peste 1600 m), impulsionează fluxul turistic.

Resursele turistice antropice sunt cele mai numeroase şi variate, care dau specificul peisajului cultural-istoric. Ele au valoare istorică (muzee, monumente istorice, arhitecturale şi de artă, edi-ficii publice), cultural-educativă (festivaluri, expoziții, sărbători pastorale ş. a.) științifică (congrese, conferinţe naționale şi internaționale etc.) şi de afaceri. (...)

II. TRANSILVANIA - ,,sâmburele“ statului român. Transilvania, în opinia lui Simion Mehedinți, reprezintă o provincie istorică stând în mijlocul cetății muntoase, cu care se termină Europa în faţa istmului ponto-baltic și deci a Asiei, este cum s-a spus, ,,bastionul“ răsăritean al continentului nostru. (...) În legătură cu acest cadru natural şi economic de sorginte social-istorică, Simion Mehedinți sublinia (în august, 1940): din punct de vedere orografic, climatic, hidrografic, antropogeografic, peisagistic, istoric şi etnografic, Transilvania reprezintă sâmburele statului român.(...)

Istoric, demografic, etnic şi economic, evoluția Transilvaniei a fost influențată de cele patru etnii de bază şi anume: românii, băștinași în majoritatea unităţilor administrativ-teritoriale; maghiariipătrunşi treptat în Transilvania, începând cu secolul al X-lea, secuii, poziţionaţi de regali-tatea ungară în sud-estul Transilvaniei (în special în județele  Harghitaşi Covasna); saşii, colonizaţi în secolele XII şi XIII, de aceeași regalitate ungară, mai ales în sudul Transilvaniei. Situaţiasocio-economică a românilor din Transilvania, în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918) a fost deosebit de grea, oficialităţile maghiare intensifi-când măsurile de deznaționalizare a naționalităților nemaghiare de pe teritoriul Ungariei. (...)

Pe pământul clasic de la Apulum, oraşul lui Traian,[1] unde Legiunea a XIII-a Geminaîşiri-dicase altarele pentru jertfe şi pe locul unde şi-au vărsat sângele eroii libertății - Horia, CloşcaşiCrişan – naţiunea română îşi va proclama suveranitatea ei…..La 1 decembrie 1918, cei 1228 de delegaţi, au primit cu aclamaţiirezoluţia de unire a Transilvaniei cu România (proiectul rezoluției a fost elaborat de Vasile Goldiş).

III. SATUL TRANSILVĂNEAN, ÎN CONTEXTUL COMPLEXULUI RURAL NAŢIONAL

Etimonul latin -rus acoperă, cu variatele lui semnificații, realitatea teritorială rurală fiind alcătuită din elemente naturale (câmp), sociale (casă la țară) şieconomice (loc de arat). Presupune, deci, complexul teritorial rural real, așa cum îl conceptualizează geografia rurala, ca o însumare a învelișurilor naturale (geoecologice) şisocio-economice. Grupează, cu alte cuvinte, spaţiul natural și spaţial social (rezidenţă-producţie), creat de om care a coexistat nedisociat. ,,Economic, mediul rural se caracterizează prin predominarea activităților agricole şi a industriei de prelucrare, spaţial rural având ca funcţieesenţialăproducţia agricolă:

● sociologic, societatea rurală se caracterizează printr-un specific al modului de viaţă, comportament şi un sistem de valori distincte față de cel urban;

● geografic, mediul rural se diferențiază prin modul de ocupare a spațiului, modul de locuire, grupat sau dispersat”.

Pe plan mondial, mediul rural însumează 51% din totalul populației. În România, la 1.01.2016, populația rurală reprezenta 43,6% din totalul locuitorilor după domiciliu şi era concentrată in 2861 comune (12.957 sate), predominante fiind comunele cu 3000-5000 locuitori (34,4%) și cele cu 5000-10000 locuitori (28,7%).

Pe plan național şi regional se pot determina trei tipuri majore de așezări rurale, clasificate după: dimensiunile demografice; extensiunea vetrelor de sat (inclusiv mereaua sau moșia satului); desfășurarea altimetrică a gospodăriilor. (...)

În Carpații Românești, omul s-a stabilit şi a trăit destinul istoric în aşezări permanente până la înălțimile în care natura îi îngăduie cultura plantelor necesare vieții lui (secara, cartoful, cânepa, inul). Unele, ceva mai puţin pretențioase pedoclimatic, au urcat până la 800 m, altele, mai rezistente au depășit 1000 m (Munții Apuseni). Pe temeiul favorabilității geografice şi a unor asemenea resurse cu vocaţie umană din aceste orizonturi, aşezările dacice au urcat şi ele, cu două milenii în urmă, până la aceste altitudini de circa 1000 m, la Sarmizegetusa, la Grădiştea Muncelului, Costeşti, Piatra Roşie, în vestul MunţilorŞureanu. Cucerirea și umanizarea spațiului montan s-au făcut de jos în sus, mai rar în sens invers, urmând îndeaproape înaintarea plantelor cultivabile, a pășunilor și fânețelor instalate pe seama și în interiorul pădurii. Au contribuit la gruparea şi răspândirea altitudinală a satelor pe fețele și coamele montane, în principal, mecanismele sale genetice (roirile), configurația locală şi generală a reliefului, deter-minări politice şisocio-istorice (colonizări, strămutări demografice şi rezidențiale, legate de mine-rit, de exploatări forestiere, migrări ale industriilor prelucrătoare, etc.).

Contactul celor trei ramuri fundamentale ale Carpaţilor, cu unitățile majore periferice, influențează, prin motivații istorice şi condiționări geografice, extremele plafoanelor habitatului carpatic permanent locuit din Carpați. Astfel, pătrunderea mai adâncă şi cu dimensiuni transversale mai largi înăuntru munţilor a câmpiilorşi dealurilor fac ca cel mai înalt şi cel mai coborât plafon de vale şi de culme să se situeze ,,în ramura carpatică occidentală și în sectorul nord-vestic al Carpaților Orientali”.

Ultima dată l-am văzut pe profesorul Ion Velcea, la Sibiu, acasă la Domnia Sa și la Facultate, când ne întorceam de la Conferința Națională a Profesorilor de Geografie (1-3 iunie 2018, Alba Iulia), împreună cu profesorii Alexandra Tătaru și Nicolae Damian. Dl Velcea era în mare vervă, după ce am vizitat Facultatea, ne-a dus la restaurant, după care ne-a invitat la Domnia Sa acasă, am plănuit să ne vedem la Focșani, la Zilele ,,Simion Mehedinți”.

Totul a mers foarte bine până când a venit timpul plecării. Profesorul s-a întristat, ne-a condus până la poartă, ne-am luat rămas bun, Domnia Sa ne-a îmbrățișat la plecare, s-a așezat, parcă sfârșit pe bancă și ne-a făcut cu mâna până când nu l-am mai zărit din mașină. Atunci toți am înțeles ca Profesorul ,,suferă de singurătate”.N-am bănuit că plecarea la cele veșnice să fie atât de aproape!

Dumnezeu să vă însoțească în eternitate,

         Distinse Domnule Profesor!

Costică NEAGU

 


[1]În anul 106, Dacia, respectiv Transilvania a fost consi-derată drept o provincie romană.Localnicii erau denumiţi vlahi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.