Evenimente speciale

Foto | Ziua de Înălțare, în comunitatea jărișteană - 25 mai 2023

Ziarul de Vrancea
30 mai 2023 1409 vizualizări

În ziua de 25 mai 2023, al Praznicului Înălțării Domnului se face şi pomenirea eroilor care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară. Războaie şi convulsii sociale au fost, sunt şi vor fi. Scriptura şi istoria stau mărturii în acest sens. Armata a existat dintotdeauna, nu a fost nici un timp în care ea să nu fi existat. La români, fiecare bărbat a fost militar. Cu toate acestea, nimeni nu cunoaște cu exactitate numărul eroilor români care s-au jertfit pentru România întrucât războaiele pe care le-am purtat în istorie ne-au răpit până şi timpul de a-i număra şi identifica pe toţi cei căzuţi la datorie.

 Am fost un neam aşezat în calea tuturor răutăţilor, spune cronicarul. Ţara a fost nevoită să se apere de mânia celor fără neam şi ţară. Militarul român a stat permanent de veghe, mereu în stare de luptă.

Eroismul este o rezultantă a patriotismului caracterizat prin dragostea de credinţă, neam şi ţară. Eroii au fost modele de devotament, sacrificiu şi abnegaţie pentru valorile fundamentale ale identităţii şi spiritualităţii poporului. Ei au fost întocmai Sfântului Pavel, care nu a ezitat niciodată „să se jertfească pentru neamul său”

 Au fost gata oricând pentru sacrificiul suprem, conform jurământului militar.

Eroii, ca şi sfinţii, nu sunt din mit sau din legendă, ci ei au fost generali, ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, secundaţi în situaţiile de limită de tineri şi bătrâni, de bărbaţi şi femei, de elevi şi studenţi, de ţărani şi muncitori, de preoţi şi teologi,care şi-au îndeplinit responsabilităţile, din conştiinţă, cu hotărâre şi caracter. Ei au fost gata oricând să-şi asume nobila condiţie de eroi ai neamului pe care l-au slujit cu jertfelnicie.

Virtuţile militare şi valorile creştine au însemnat pentru ei, într-un tot unitar, alfa şi omega unei vieţi împlinite. S-au mişcat între aceste două coordonate cu seninătatea pe care ţi-o imprimă conştiinţa unei datorii împlinite. Pentru ei, valorile fundamentale, cum ar fi datoria, onoarea şi patria, nu au fost numai cuvinte de complezenţă.

La acest eveniment, devenit o  tradiție a parohiei Jariștea I, avându-l în frunte pe preotul paroh, Ciprian  Darie, au participat la Ceremonia  comemorării și depunerii  coroanelor de flori, domnul primar al comunei Jariștea, Ciprian Grama, doamna viceprimar Daniela Liciu, domnul director al Școlii Gimnaziale Jariștea, Mirică Vrînceanu, profesori, alături de consilieri locali, jărișteni și invitați, veniți în număr mare în Ziua Înălțării Domnului, la  monumentul ridicat la inițiativa domnului primar Ciprian Grama, în cinstea eroilor jărișteni din cimitirul ”Sfântul Mucenic Gheorghe ”. 

 După slujba de comemorare a Eroilor Neamului, recitalul de cântece patriotice a fost susținut de Corul de copii, "Mlădițele Jariștei", îmbrăcați în portul tradițional românesc, coordonați de doamna prof.Ioana Roșu.

  În același timp, sărbătoarea de astăzi este valoroasă pentru ideea de modernitate și dezvoltare instituțională pentru că în acele timpuri s-au făcut primii pași importanți în făurirea României moderne.

 Eroii au trecut cu demnitate peste hotarele acestei lumi, lăsându-ne modelul şi convingerea că istoria unui neam este pentru fiecare o istorie a slujirii acestuia. De aceea, gloriile lor au rămas nepieritoare.

Fie ca toţi eroii neamului, pentru rugăciunile Sfintei noastre Biserici, să se înregimenteze în rândul sfinţilor militari din Împărăţia lui Dumnezeu!

Glorie eternă, dragi eroi!

Profesor, Ioana Roșu

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.