Foto | Sărbătoare pentru comunitatea catolică din Focșani
Marți, 12 noiembrie 2024, comunitatea catolică din Focșani a trăit momente de sărbătoare. Părintele Mihai Enășel, fost paroh de Focșani, a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Ca mulțumire pentru darul vieții și al slujirii preoțești, părintele Mihai a celebrat sfânta liturghie în biserica pe care a construit-o cu mult efort și suferință. La sărbătoare au participat credincioși catolici din filiala parohiei Focșani, dar și din alte comunități catolice.
Sfânta liturghie solemnă a început la ora 18:00 cu procesiunea preoților spre sfântul altar. La liturghie au concelebrat cu părintele Mihai și ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de București, părintele Eugen Bortoș, părintele Benone Butacu și părintele Vlad-Adrian Lorenț. Corul parohiei din Focșani („Cantores Sanctorum Petri et Paoli”) prin cântările lor au înălțat inimile credincioșilor spre rugăciune. La începutul sfintei liturghii, părintele paroh, Benone Butacu a salutat întreaga comunitate prezentă la acest moment de sărbătoare și a mulțumit arhiepiscopului emerit, Ioan Robu și părintelui Bortoș pentru că au depus efortul de a fi prezenți la aniversarea preotului Mihai. Tot la începutul celebrării euharistice părintele paroh amintea că, orice persoană în vârstă, și mai ales preotul, oferă înțelepciune tinerelor generații care privesc cu multă speranță spre viitor.
Predica a fost ținută de părintele celebrant care a scos în evidență figura părintelui Dumitru Matei (1913-1950), preot ucis de comuniști din cauza credinței sale. Preotul martir, Dumitru Sandu Matei, așa cum a subliniat părintele predicator, a fost un om dedicat Bisericii lui Cristos. În timpul războiului (1939-1945) și după încheierea conflagrației, părintele Matei s-a ocupat pentru ajutorarea celor nevoiași. A fost un apostol al carității deoarece oferea totul pentru cei loviți de război, indiferent de naționalitate și religie. Pentru munca sa, în slujba aproapelui, părintele Matei a suferit prigoana și mai apoi martiriul în anul 1950. Părintele Mihai a încheiat predica cu o rugăciune pentru beatificarea părintelui Dumitru Sandu Matei.
La finalul sfintei liturghii a avut loc binecuvântarea unor statui, pixide și a unui potir pe care comunitatea catolică din Focșani le-a achiziționat pentru lăcașul de cult. Înainte de binecuvântarea finală, Excelența Sa, Ioan Robu a transmis gândul său de mulțumire că se află împreună cu părintele Mihai la acest aniversar. După încheierea sfintei liturghii credincioșii i-au cântat părintelui ,,La mulți ani” și au fost invitați la o agapă frățească.
Pr. Vlad-Adrian Lorenț ,
Vicar la Biserica Romano-Catolică „Sfinții Petru și Paul”, din Focșani