Foto | Parohia Tuturor Sfinților din Focșani, în pelerinaj la Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului
Într-o zi însorită de April, în miercurea din Săptămâna Luminată, credincioșii Parohiei ”Tuturor Sfinților” din Focșani, coordonați de preotul paroh Gheorghe Lefter, împreună cu co-slujitorul Cristian Hărăbor , alături de preoții pensionari Gheorghe Drăgoi și Emilian Șerban, îmbisericiți la aceeași parohie, au purces împreună la drum către locul unde a viețuit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Buzăului și Vrancei, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Poposind aici la două zile după sărbătorirea hramului mănăstirii, ctitorul și ocrotitorul său, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, enoriașii Parohiei Tuturor Sfinților s-au bucurat de intesitatea momentului, cu atât mai mult cu cât încercările de a ajunge în acest așezământ monahal au fost mai multe, datorită pandemiei, iar bucuria a fost pe atât de mare, căci a venit momentul mult așteptat. Anul acesta, însăși Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a participat la slujba de hram din 25 aprilie 2022, a doua zi a Sfintelor Paști.
Mănăstirea se află în mijlocul unei poieni , situată în nordul județului Buzău, pe teritoriul comunei Bisoca, la hotarul cu județul Vrancea, la marginea unui drum pitoresc, oarecum dificil pentru majoritatea autoturismelor, dar nu într-atât de dificil pentru cei care vin cu credință pentru a vedea acest frumos colț de Rai. Chiar dacă sfintele moaște nu s-au găsit până în ziua de astăzi, duhul Sfântului Vasile se simte imediat cum pelerinul pășește cu bucurie spre poarta mănăstirii. Aici viețuiesc cu dăruire și har câteva maici ostenitoare, sub purtarea de grijă amaicii starețe Gorgonia Oanea și a părintelui duhovnic, protosinghelul Dionisie Constantinescu.
Vechimea acestei sihăstrii este consemnată în tradiția locului, cu o frumoasă legendă, dar, din documentele cunoscute până astăzi, reiese că așezământul monahal de la Poiana Mărului își are începuturile în anul 1730, în timpul Cuviosului Stareț Vasile care a ctitorit lăcașul împreună cu Nicolae Mavrocordat, domnitorul Țării Românești.
Mănăstirea Poiana Mărului are trei biserici, dintre care primele două sunt declarate monumente istorice. Astfel, biserica veche, refăcută din temelie după incendiul din anul 1771, are hramul Nașterea Maicii Domnului. A doua biserică poartă hramul Tuturor Sfinților, ridicată între anii 1810-1812, cu frumoase picturi exterioare pe lemn, care poartă ușor, amprenta neiertătoare a trecerii timpului. Al treilea lăcaș este Paraclisul, ctitorit în anul 1994, luând ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, proclamă solemn canonizarea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, în anul 2003. Chiar dacă Sfântul Vasile nu a fost român de neam, fiind născut în Imperiul țarist, la anul 1692, după ce a petrecut destulă vreme în pustnicie, în sihăstriile din Rusia, mai apoi în Munții Mosenschi din preajma Kievului, datorită prigoanei asupra credinței ortodoxe, își părăsește patria sa, stabilindu-se pe tărâmul românesc. Înainte de a păstori la Poiana Mărului, unde a și rămas până la trecerea sa la cele veșnice, în data de 25 aprilie 1767, Sfântul Vasile fusese anterior stareț la Schitul Dălhăuți din ținutul Putnei, așa cum se numea în acele vremuri, retrăgându-se apoi cu o parte dintre ucenicii săi, la Poiana Mărului. A fost un mare povățuitor al vieții monahicești din această parte de țară, punând mare accent pe puterea folositoare de suflet a rugăciunii inimii și pe trezvia duhovnicească. Este însăși duhovnicul și povățuitorul Sfântului Paisie de la Neamț, pe care l-a și tuns în rânduiala călugăriei în anul 1750, pe cînd se aflau în Sfântul Munte Athos.În spiritualitatea locului este consemnat și momentul în care, la Mănăstirea Poiana Mărului, se retrage fostul soț al Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, cea care și- a început viața pusticească în preajma Mănăstirii Vărzărești, înainte de a se retrage spre Munții Neamțului.
Mănăstirea Poiana Mărului rămâne un sfânt așezământ cu o profundă viață monahicească, în care puterea credinței se revarsă grăitor dea lungul timpului, fiind una dintre pietrele de temelie a spiritualității duhovnicești din Eparhia Buzăului și Vrancei.
