Evenimente speciale

Foto | Hramul Mănăstirii Dălhăuți

Ziarul de Vrancea
2 mai 2022 1193 vizualizări

De praznicul Izvorului Tămăduirii, vineri, 29 aprilie 2022, Mănăstirea Dălhăuți din județul Vrancea și-a sărbătorit hramul. În mijlocul obștii monahale și al credincioșilor închinători s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de 11 ieromonahi, preoți și diaconi, în altarul de vară al așezământului, apoi a oficiat Aghiasma mică.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre originea sărbătorii din Vinerea Săptămânii Luminate.

„În cântările bisericești, Maica Domnului este numită metaforic «izvor al tămăduirilor». Noi știm că Izvorul tuturor tămăduirilor este Hristos Domnul, dar era firesc ca Mântuitorul să o binecuvinteze și pe Maica Sa cea Sfântă cu puterea de a face minuni și de a revărsa tămăduiri, la propriu, asupra oamenilor suferinzi și bolnavi, care aleargă cu credință la ajutorul ei. Sărbătoarea aceasta, Izvorul Tămăduirii, are legătură cu o minune pe care Maica Domnului a săvârșit-o în secolul al V-lea, în timpul domniei împăratului bizantin Marcian și a soției sale, Pulheria, cu cel ce avea să urmeze la tron, care era ofițer în armata romană, de origine tracă, și anume Leon; a rămas în istorie sub numele de Leon Tracul sau Leon cel Mare, domnind între anii 457-474. În privința acestei minuni, Sinaxarul ne spune că, undeva, în partea vestică a orașului Constantinopol, Leon a întâlnit un orb, care i-a cerut apă, fiind foarte însetat. De aceea, a pătruns în desișurile pădurii din vecinătate, cu dorința de a găsi o sursă de apă, dar nu a avut succes. Atunci a intervenit Sfânta Fecioară Maria, care, apreciind gândul lui bun de a-l ajuta pe omul însetat, l-a îndemnat să pătrundă mai în adâncul pădurii. El a făcut ascultare de glasul Maicii Domnului și, în cele din urmă, a descoperit un izvor, din care a luat apă cu mâinile și i-a ostoit setea orbului, apoi i-a uns ochii. Astfel, orbul s-a vindecat și, prin minunea săvârșită, s-a confirmat că acel glas nu era al unui om oarecare, ci al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, a menționat Chiriarhul.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, slujitorii, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, au săvârșit Sfințirea cea mică a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate, stropindu-i cu aghiasmă pe toți cei prezenți.

Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.

Părintele arhimandrit Teoctist Basarab, duhovnicul Mănăstirii Dălhăuți, i-a mulțumit Arhipăstorului locului, în numele maicii starețe Emanuela Enea și a celorlalte monahii, pentru prezența la hramul din acest an și pentru binecuvântare.

Text informații + foto:arhiepiscopiabzvn.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.