Foto | „Fiii Satului Coza”–o manifestare despre educație, cultură, tradiții, obiceiuri și purtătorii lor de altădată
De vreo trei decenii încoace, satul românesc tradițional parcurge un proces de transformări profunde în toate însușirile și imaginile sale de altădată: în arhitectura locuințelor, în modul de viață și ocupațional al localnicilor și, mai ales, în privința portului vestimentar. Ca și în cazul orașelor, deschiderile României spre lume - după aderarea țării noastre la structurile euro-atlantice și posibilitatea cetățenilor de a călători, munci și a se stabili cu domiciliul în diverse țări europene și de pe alte continente - au favorizat pătrunderea adâncă a globalismului în toate straturile societății noastre. În parte, unele schimbări sunt benefice (cazul infrastructurii edilitare, educaționale și sanitare), în altele însă, care țin de păstrare identității locale, sunt păguboase. Tot mai puține mai sunt oazele de viață patriarhală de pe teritoriul României unde mai întâlnim, în drumurile noastre, case vechi și bărbați, femei și copii îmbrăcați în straiele pe care le purtau înaintașii lor în timpurile de demult. Aici aș menționa zone mai greu accesibile din Munții Apuseni, din Bucovina, Maramureș, precum și, desigur, din Vrancea arhaică. Spun desigur, întrucât un exemplu plăcut este Satul Coza, pendinte de Comuna Tulnici, unde duminică, 6 octombrie, a avut loc o manifestare culturală cu mare încărcătură identitară, generatoare de nostalgicii și emoții, intitulată „Fiii Satului Coza”, Generația 1952, Ediția I. O ediție întru cinstirea memoriei distinsului învățător Neculai Danțiș, ziditor de suflete pentru zeci de generații de copii cărora le-a predat buchea cărții de învățătură.
Inițiativa organizării întâlnirii fiilor din acest sat ancestral a aparținut inginerului-poet Toader Răduță (născut în urmă cu 72 de ani), care a reușit să-i reunească în sala imensă a Obștii Coza nu numai pe colegii în viață din promoția 1966/1967 (cu 26 de copii înscriși în catalogul clasei), ci și un număr impresionant de consăteni, de toate vârstele, precum și numeroși invitați din sferele activității culturale (Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei” al Primăriei Municipiului Focșani și scriitori vrânceni pe care îi voi menționa spre final).
În demersul său inițiatic și organizatoric de toată isprava, talentatului poet Toader Răduță i-au fost alături concetățeni de nădejde care sprijină de mai mulți ani, cu fapta, actul de cultură autentică. Îi am în vedere pe Aurel Boțu – primar, Mitică Marian – președintele Obștii Coza (o structură silvică existentă încă din timpuri imemoriale în Vrancea arhaică și în alte puține zone din țară), pe părintele paroh al Bisericii Coza – Ionică Cîrneleagă și pe voluntarii din comitetul de organizare din care au mai făcut parte Vasile Dobre și Victoria Ursu- Bogdan.
Partea I a Programului Fiii Satului Coza – intitulată „Învățătorul meu” – a fost consacrată omagierii învățătorului Generației 1952, Neculai Danțiș, urmată de slujba de pomenire a acestuia, a altor dascăli de la catedră trecuți la cele veșnice și a eroilor din sat, oficiată de preoții parohi Ionică Cîrneleagă și Dodică Fusaru (născut la Tulnici), iar în partea a II - a avut loc spectacolul „Hora Satului” susținut de Ansamblul folcloric ”Țara Vrancei” (manager, cunoscuta artistă Maria Murgoci) și de Ansamblul folcloric „Vornicii” din Păulești, o horă mare, ca pe vremuri, în care s-au prins generații de elevi ai școlilor din Coza, Tulnici și Păulești, dar și tineri și vârstnici veniți la sărbătoare îmbrăcați în superbele costume naționale specifice locului.
Cunoscând îndeaproape tradițiile și obiceiurile din zilele de sărbătoare ale oamenilor cu traiul în Vrancea, în trecut, în satele de pe Valea Putnei, Milcovului, Râmnicului și Trotușului, duminică, 6 octombrie 2024, am avut privilegiul să admir, din nou, costumele populare purtate de localnici de toate vârstele prezenți în sală, inclusiv expoziția de manechine îmbrăcate în costume populare, de scoarțe, păretare, ștergare, aparținând cozencei Rodica Popa, mamă a trei copii. Tot privindu-le cu admirație, mi-am adus aminte de un articol publicat cu vreo patru decenii în urmă în care am scris că „femeile românce îmbrăcate în costume populare sunt adevărate prințese”. Dar aici, la Coza, am văzut și o „regină” astfel îmbrăcată și cu vorbe de duh la purtător: pe Doamna Natalia Danțiș, de 93 de ani, soția învățătorului omagiat, alături de care a făcut apostolat la catedră o viață întreagă.
Regretatul învățător Nicolae Danțiș, elev al cunoscutului profesor-folclorist Ion Diaconu, la celebrul liceul „Unirea” din Focșani, a cochetat la viața lui și cu literatura fiindu-i tipărite 5 (cinci) volume, din care o culegere de folclor, „Pe-o gură de rai” (consemnată de la bătrânii satelor Coza, Tulnici și Păulești), iar celelalte patru - de versuri, intitulate „Eternitate amicală”, „Îmbrăcat într-o singură clipă”, „Cu un munte în brațe” și „Murind în curcubeu”. Alături de aceste nestemate literare, au mai fost expuse cărțile scrise de localnicii Toader Răduță, Vasile Șt. Burdușa (autorul unui interesant almanah turistic al Satului Coza), de regretatul prozator Ion Lazăr da Coza și de soția acestuia, Vasilisia Lazăr.
În această atmosferă literar-culturală, și-au intrat în rol oamenii de condei veniți de la Focșani. De la Toader Răduță a preluat misiunea de moderator al întâlnirii cu fiii satului cunoscutul scriitor Culiță Ioan Ușurelu, vicepreședinte al Filialei Bacău a U.S.R. (Uniunii Scriitorilor din România), managerul Societății Culturale „Miorița”Odobești, al Editurii Salonul Literar și revistei cu același nume. Într-o ordine aleatorie, au expus opinia lor despre cărțile autorilor cozeni, dar și despre evenimentul la care au asistat, prof. dr. Petrache Plopeanu, membru al U.S.R., poet, eseist, conducător al Cenaclului literar „Dimitrie Dăscălescu” din Focșani, prof. Nina Plopeanu - prozator, cofondator al cenaclului mai sus menționat, prof. Vasile Lefter și Elizia Lefter –„copărtași” la scrierea și editarea unor interesante volume de proză și interviuri, poeții LăcrămioaraApostu și Ion Apostu, misiunea de „încheietor de pluton” din rândul comentatorilor revenind semnatarului acestor opinii gazetărești.
Spre după-amiază, după ce am vizitat și sălile de clasă ale școlii din localitate, strălucind de curățenie și dotate excepțional cu mobilier și material didactic, cum nici nu visam în copilăria noastră, am plecat din pitoreasca așezare Coza cu amintiri de neuitat, cu bucuria că încă mai avem sate și cătune unde tradițiile și obiceiurile se păstrează cu sfințenie, dar și cu regretul că asemenea oaze de viață patriarhală la care făceam referire la început sunt pe cale de dispariție. Noroc că generațiile prezente pot afla care era confortul în care trăiau înaintații lor, cum arătau școlile în care ei învățau carte și ce fel de straie purtau oamenii în fiecare zi, vizitând Muzeul Satului din Crângul Petrești Focșani), sau Muzeul Satului din București (situat pe malul Lacului Herăstrău).
Radu BORCEA