Evenimente speciale

Foto | Festivalul portului tradițional vrâncenesc la cea de-a doua ediție

Janine VADISLAV
20 iul 2022 1691 vizualizări

Timp de două zile, 16/17 iulie a.c.,   municipiul Focşani  a fost gazda unei  interesante expoziţii, intitulată „Zilele portului popular vrâncean”. Dacă dimineaţa a avut loc  întâlnirea meşteriţelor din 13 judeţe ale ţării şi din Republica Moldova, după vernisajul găzduit de splendida clădire a fostei Prefecturi Putna, au putut fi admirate, alături de cele 300 de brâie şi bete vechi de peste 150 de ani şi cămeşi celebre de-acum din patrimoniul Muzeului Vrancea, alături  de care au fost expuse şi cele mai frumoase cămeşi lucrate de membrele grupului „Şezătoare”, cu motive vrânceneşti.

Evenimentul,  aflat la a doua ediţie, s-a desfăşurat sub semnul unionismului, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală al Republicii Moldova, care are drept scop punerea în valoare a istoriei, limbii şi tradiţiilor comune ale comunităţilor de pe cele doua maluri ale Prutului. Două sunt motivele care stau la baza acestui proiect, promovarea costumului popular vrâncean şi susţinerea dosarului comun „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova”, pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO.

Expoziţia a oferit privitorilor un adevărat spectacol al eleganţei  tradiţionale, aşa cum azi mai rar să vezi. Toate aceste podoabe, care îmbogăţesc cămeşa, aveau rolul de a pune în valoare frumuseţea femeii. De câţiva ani doamnele, fermecate de costumul tradiţional au început să-şi coase singure cămăşi asociindu-se în grupuri aflate sub un generic unic „Şezătoare”, dedicând tot timpul liber acestei îndeletniciri. Iniţiativa a stârnit mult interes, la vernisaj fiind prezente multe doamne din ţară şi de peste Prut, mândre să poarte straiul strămoşesc. Indiferent de model, de culorile îmbinate, toate, dar absolut toate au fost purtate cu eleganţă. 

Aici este Raiul pe pământ  şi eu cred că Raiul  este plin de sfinţi, plin de ţărani îmbrăcaţi în  costume naţionale. Dragostea pentru costumul tradiţional se transmite în mod natural”, spune doamna Drăguţa Răduţă, care este custodele Muzeului Etnografic din Paltin, unicul muzeu comunal de acest fel, din ţară.

Diana a venit din Galaţi unde este membră în „Şezătoare”. 

Port o cămaşa cu motive de Brăila...” 

- O purtaţi cu drag? întreb. 

Cu mare drag, este cusută în memoria mamei, care nu mai e”.

- Ce motive aţi folosit la cămeşă?

Asta este pomul Vieţii, în rest nişte pui micuţi”, mai spune Diana.

Sunt Alina Călin, reprezint  <<Şezătoare>>” Galaţi. Port o cămaşă de Galaţi, de Covurlui”. 

- Ce motive aţi folosit?

-”Motivele de pe altiţă sunt albine şi trandafiri ( altiţa este partea de sus a mânecii, pe umăr ), iar pe râuri am simbolul infinitului şi pe piept la fel.” 

Tatiana, din Adjud Vrancea este o pasionată a cămăşii cu altiţă. 

Câte cămăşi aţi lucrat? întreb

„Foarte multe, mai mult de 15- 20...”

  Pentru prima oara la Focşani, de „Zilele Portului Popular”, a fost prezent şi Petre Vicol directorul Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală al Republicii Moldova, care pregăteşte, împreună cu Muzeul Vrancei, dosarul comun „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova”, pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO.

„Sunt şanse foarte mari ca la finele acestui an Cămaşa cu Altiţă să fie înscrisă în lista reprezentativă a patrimoniului cultural. Dosarul a fost pregătit foarte bine de către specialiştii din  România şi Republica Moldova, a spus directorul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală al Republicii Moldova.”

Şi Muzeul Vrancei are planuri mari de promovare a comorii pe care o deţine.

La nivel naţional s-a născut acum 8 ani un fenomen foarte insolit, nu mai cumpărăm, coasem. Membrele „Şezătoare”  au adus în expoziţie cămăşi lucrate cu motive vrânceneşti. Nu realizăm ce comori avem, ce-am moştenit dar iată, au avut bunăvoinţa să vină din toate colţurile României, la Focşani şi să expună aceste cămeşi de Vrancea pe banii lor, pe efortul lor, ca să le vedeţi şi dumneavoastră. (...) Intenţionam să transformăm „Zilele Portului Popular Vrâncean” în nava amiral a Etnografiei Vrâncene. De ce? Pentru că vrem să punem în valoare portul popular, în mod particular cămeşa vrânceană.” a spus Romeo Valentin Muscă , directorul Muzeului Vrancei

Începând cu acest an, pentru a-şi pune în practică proiectele, Muzeul Vrancei şi-a propus să încheie parteneriate cu mai multe instituţii culturale sinonime din Republica. Moldova.(Janine VADISLAV )

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.