Evenimente speciale

Foto | Eveniment educațional-cultural de ziua lui Ștefan cel Mare desfășurat la Bîrsești-Vrancea

Ziarul de Vrancea
5 iul 2022 1519 vizualizări

,,Un lucru foarte important este să ne amintim astăzi moștenirea culturală lăsată nouă de marele domnitor Ștefan cel Mare. Aceasta pentru că ea se înscrie în modelele esențiale fără de care nu putem vorbi de educație autentică" a spus sâmbătă, 2 iulie 2022, la Bîrsești, la Monumentul închinat voievodului Ștefan cel Mare,  Andrei Săcrieru, președintele Asociației Tineri pentru Educație și Cultură, inițiatoarea evenimentului educațional-cultural realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea, Muzeul Vrancei, Centrul de Excelență în Cultură și Civilizație Românească Împreună București, Primăria Bîrsești și Asociația Elevilor din județul Vrancea și care a avut drept  temă: ,,Curajul, de la demnitatea persoanei la expresia colectivă: Ștefan cel Mare".

În deschiderea evenimentului, primarul comunei Bîrsești Ștefan Caba și reprezentanți ai asociațiilor organizatoare au depus coroane de flori la monumentul înălțat de vrânceni în anul 1904, drept omagiu pentru Domnitorul care le recunoscuse dreptul asupra Munților Vrancei. În acest context, cu ocazia evenimentului de anul acesta, Muzeul Vrancei a realizat o carte poștală care surprinde momentul inaugurării. Solemnitatea deschiderii evenimentului a fost complinită de momentul poetic susținut de Vasile Tudorache care a recitat două din poeziile sale închinate domnitorului și momentelor istorice din viața acestuia.

Copiii din cadrul atelierelor organizate de Asociația Tineri pentru Educație și Cultură au realizat interpretarea dramatică a unor fragmente din opera ,,Viața lui Ștefan cel Mare’’ scrisă de Mihail Sadoveanu.

Acest moment a fost urmat de evocările istorice susținute de tinerii din Centru de Excelență pentru Cultură și Civilizație Românească Împreună București și de Sesiunea de comunicări științifice cu temele Triplum Confinium în ființa neamului românesc - Cerc. șt. dr. Ion CherciuVrancea, geografie istorică–Lect. univ. dr. Ionel Boamfă din cadrul Universității A.I.Cuza Iași și Fundamentele unei comunități, de la valorile individului la expresia lor colectivă -  prof. dr. Răzvan Săcrieru, Societatea de Geografie din România Filiala Vrancea.

 În paralel, copiii din public, din mai multe sate ale Vrancei, au participat la ateliere de istorie și de geografie istorică, cu teme legate de copilăria marelui domnitor, de viața copiilor acestuia, de elemente de geografie locală.

Sărbătoarea s-a încheiat cu momentul muzical susținut de virtuozul popular Prof. Maria Murgoci împreuna cu grupul ,,Cetina” din cadrul Centrului Cultural Vrancea.

Evenimentul face parte din proiectul Cultură și Educație în natură – "Istoria, geografie în mișcare" realizat de tinerii din Asociație.

Foto: Răzvan Săcrieru și Oana Dima

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.