Foto | Elevii vrânceni, pe podium la Concursul Național de Aeromodelism „Cupa 9 Mai”
Performanță de excepție pentru tinerii clasei de Aeromodelism de la Centrul Cultural Vrancea
O nouă reușită pentru județul Vrancea în domeniul educației extrașcolare! Elevii clasei de Aeromodelism din cadrul Centrului Cultural Vrancea, coordonați de instructorul Ionuț Valentin Ștefan, au obținut Locul Iîn cadrul Concursului Național „Cupa 9 Mai – Modelism”, ediția I, desfășurat sâmbătă, 10 mai 2025, în localitatea Vărăști, județul Giurgiu.
Evenimentul, organizat de Cooperativa Agricolă „Grădina noastră” Vărăști, în parteneriat cu Palatul Copiilor Buzău, a reunit zeci de participanți din mai multe județe, pasionați de aeromodelism – o disciplină ce îmbină știința, tehnologia și spiritul competițional.
Competiția a fost sprijinită de instituții importante ale statului, printre care Ministerul Apărării Naționale, Jandarmeria Română și Statul Major al Forțelor Aeriene Române, oferind astfel un cadru oficial și motivant pentru tinerii concurenți.
Sub îndrumarea dedicată a domnului Ionuț Valentin Ștefan, voluntar la clasa de Aeromodelism din cadrul Școlii Populare de Artă – compartiment al Centrului Cultural Vrancea, echipa formată din Preda Răzvan, Munteanu Luca, Burtea Matei și Burtea Tudor a reușit să impresioneze juriul prin tehnică, precizie și creativitate, adjudecându-și marele trofeu al competiției.
„Această victorie este rodul muncii susținute, al pasiunii pentru zbor și al dorinței de a învăța și a performa. Elevii noștri au demonstrat că Vrancea are viitor în domenii inovative, care încurajează gândirea tehnică și lucrul în echipă,” a declarat instructorul Ionuț Ștefan.
Centrul Cultural Vrancea, prin inițiativele sale educative, reușește astfel să aducă în prim-plan talente locale și să promoveze activități alternative de dezvoltare pentru tineri.
Felicitări elevilor și îndrumătorului lor pentru această frumoasă reușită! Le urăm mult succes în competițiile viitoare și în drumul lor spre excelență!
Ziarul de Vrancea va continua să susțină și să reflecte performanțele tinerilor vrânceni în paginile sale.
Citiți în documentul atașat conținutul integral al comunicatului de presă făcut public de Centrul Cultural Vrancea pe subiectul elevilor vrânceni urcați pe podium la Concursul Național de Aeromodelism „Cupa 9 Mai”
Fisiere atasate














