Foto | Comemorare emoționantă la Câmpuri: locotenentul-aviator Apostol Grigoraș, omagiat printr-o placă memorială
Într-o atmosferă solemnă, comunitatea locală din comuna Câmpuri a adus duminică, 15 iunie 2025, un omagiu unui erou al aerului, locotenentul-aviator Apostol Grigoraș, căzut la datorie în slujba patriei. Evenimentul comemorativ s-a desfășurat în prezența autorităților locale și județene, având ca punct central dezvelirea unei plăci comemorative dedicate eroului vrâncean.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici a transmis un mesaj de respect și recunoștință față de sacrificiul făcut de locotenentul Grigoraș. Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook duminică, după ora 17:00, oficialul a subliniat importanța păstrării vie a memoriei celor care s-au jertfit pentru România.
„Voi continua să susțin astfel de inițiative care onorează trecutul și dau sens prezentului. Comemorarea eroilor noștri nu este doar un gest de recunoștință, ci o datorie de onoare față de cei care au slujit România cu credință”, a transmis Halici.
Evenimentul a adus în prim-plan o filă de istorie locală, iar dezvelirea plăcii comemorative reprezintă un gest simbolic menit să dăinuie peste generații. Potrivit oficialilor județeni, acest tip de acțiuni vor continua în județul Vrancea, cu scopul de a promova valorile naționale și de a aduce în conștiința publică poveștile de curaj ale eroilor români.
Placa comemorativă amplasată la Câmpuri poartă numele locotenentului Apostol Grigoraș și evocă spiritul de sacrificiu al acestuia, devenind un simbol al demnității și curajului național. Încheind mesajul său, președintele Consiliului Județean a rostit un îndemn solemn:
„Cinste eroilor neamului românesc!”
Ziarul de Vrancea va continua să reflecte astfel de inițiative care țin vie memoria istorică a județului și a oamenilor care au contribuit la apărarea țării cu prețul vieții.