Evenimente speciale

Foto | Cinci preoți din Protoeriile Focșani I și Focșani II au primit vineri 12 martie au primit hirotesia întru duhovnic

Ziarul de Vrancea
16 mar 2021 2017 vizualizări

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a hirotesit întru duhovnic nouă preoți din Eparhia Buzăului și Vrancei.Dintre aceștia cinci preoți sunt din Protoeriile Focșani I și Focșani II  Slujba a fost săvârșită vineri, 12 martie 2021, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Buzău.

După rânduiala hirotesiei, Chiriarhul locului i-a îndemnat pe clerici să trateze cu seriozitate și maximă responsabilitate această lucrare pastorală, având nădejdea că Dumnezeu îi va ajuta să sporească în calitatea de părinți duhovnicești.

„Atunci când credinciosul își exprimă dorința sinceră de a scăpa de povara păcatelor, preotul duhovnic trebuie să arate multă grijă și înțelepciune pastorală, în străduința de a-l ajuta  pe penitent să-și deschidă sufletul în fața Arhiereului Hristos, Care îi așteaptă pocăința și mărturisirea păcatelor spre îndreptarea vieții sale duhovnicești. Aceasta presupune ca frățiile voastre să zăboviți mai mult timp în rugăciunea pentru cei păstoriți, să vă îmbogățiți cunoștințele prin citirea cărților cu conținut duhovnicesc și să încercați a învăța cât mai mult din experiențele duhovnicilor iscusiți, fie printr-un dialog personal cu aceștia, fie meditând la învățăturile lor duhovnicești, împărtășite prin viu grai sau în scris dreptcredincioșilor creștini. Însă, mai mult decât acestea, se cuvine să aveți deplină nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care vă va da înțelepciunea de a putea oferi medicamentul cel mai potrivit pentru vindecarea sufletului fiecărui credincios. Desigur, nici un preot nu poate ajunge dintr-odată la măsura duhovnicească a părinților de odinioară, precum Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Constantin Galeriu ș.a., dar nici nu este imposibil. Dacă veți trata cu seriozitate și maximă responsabilitate această lucrare pastorală, cu certitudine, veți simți prezența și ajutorul lui Dumnezeu în viața frățiilor voastre; El vă va ajuta să sporiți în calitatea de părinți duhovnicești, luminându-vă mintea și întărindu-vă în răbdarea de a-i asculta pe credincioși la scaunul Spovedaniei”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.

La final, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei le-a dăruit noilor duhovnici câte o geantă, un epitrahil, un Molitfelnic și o cruce de binecuvântare.

Cei nouă preoți hirotesiți sunt: pr. Daniel Lemnaru-Argatu (Parohia Slobozia Ciorăști, Protoieria Focșani II); pr. Ciprian-Constantin Hornea (Parohia Lunca-Pătârlagele, Protoieria Pătârlagele); pr. Georgian Balaban-Stanciu (Parohia Pruneni, Protoieria Râmnicu Sărat); pr. Ioan Marin (Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” – Focșani, Protoieria Focșani II); pr. Valentin Nistor (Parohia Andreiașu de Sus, Protoieria Focșani I); pr. Gheorghe-Victor Buduianu (Parohia Fundeni, Protoieria Râmnicu Sărat); pr. Adrian Papuc (Parohia Florești, Protoieria Focșani I); pr. Constantin-Cristinel Stoica (Parohia Tisăul de Sus, Protoieria Buzău I); pr. Vasile Metu (Parohia Biliești, Protoieria Focșani I).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.