Evenimente speciale

După gestul nedemn de o instituție publică de ieri al CJ, ZdV vă prezintă comunicatul unic și oficial al Festivalului Boovie 2022

Ziarul de Vrancea
15 iul 2022 2450 vizualizări

Așa cum Ziarul de Vrancea v-a informat aici, printr-un gest cel puțin neelegant, dar cu siguranță nedemn de o instituție publică serioasă, Consiliul Județean Vrancea s-a grăbit să facă public, luni 11 iulie 2022 un comunicat de presă prin intermediul căruia practic se autoproclamă singurul organizator al celei de a VII-ediții a Festivalului concurs de book-trailere Boovie, ceea ce reprezintă un neadevăr.Astăzi, marți 12 iulie 2022, departamentul de presă al Festivalului Boovie a făcut public comunicatul unic și oficial al evenimentului pe care-l puteți citi mai jos.Așa cum se poate acum constata din conținutul acestui comunicat, unic și oficial al evenimentului, Consiliul Județean Vrancea nu este singurul organizator, cum neadevărat se sugerase în comunicatul de presă făcut public luni, 11 iulie 2022 de respectiva instituție. Consiliul Județean Vrancea este doar coorganizator al celei de a VII-ediții a Festivalului concurs de book-trailere Boovie. Alături de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Focșani, dar și împreună cu alte numeroase companii private importante, dedicate proiectelor educaționale. În realitate toți acești coorganizatori sprijină financiar desfășurarea celei de a VII-ediții a Festivalului concurs de book-trailere Boovie; organizare realizată efectiv de „Asociația Grow Up Project”, prin doamna profesor Carmen Ion, omul cu ideea și motorul din spatele festivalului Boovie. Și atunci se pune firesc întrebarea: ce s-a urmărit printr-un comunicat de presă precum cel făcut public luni, 11 iulie 2022, de Consiliul Județean Vrancea, ce poate fi catalogat drept un fals grosolan de comunicare, prin omisiune? Oare chiar merita un proiect atât de faimos, valoros și solid, purtând oricum marca județului Vrancea și a Municipiului Focșani, precum Festivalul concurs de book-trailere Boovie, să fie parazitat de asemenea încercări de „acaparare”, în scopul clar al folosirii lui în campanii de imagine personală ale unor indivizi, desprinși de realitățile cotidiene? Gestul este unul categoric nedemn de o instituție publică serioasă și ar trebui ca urmare a săvârșirii lui, să explice cineva de la Consiliul Județean Vrancea, cum de s-a putut coborâ atât de jos ștacheta în materie de comunicare!Și încă ceva ce merită menționat.Imediat după apariția în Ziarul de Vrancea a articolului Gest nedemn de o instituție publică | CJ Vrancea sugerează într-un comunicat de presă că-i unicul organizator al Festivalului Boovie 2022, toți politicenii și funcționarii din CJ care au promovat prin intermediul unor postări pe conturile lor de facebook conținutul acelui comunicat, au șters textele postărilor și le-au înlocuit cu altele.În care CJ nu mai acaparează ediția 2022 a Festivalului concurs de book-trailere Boovie așa cum proceda prin intermediul textului comunicatului de presă făcut public luni 11 iulie 2022 de CJ Vrancea.Inclusiv președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma a procedat astfel!Cum ar veni, pentru ei, acel comunicat nu mai există!Iar toți cei care l-au gândit, editat, agreat, aprobat și utilizat, ”nici usturoi n-au mâncat , nici gura nu le mai miroare!”Politicieni și funcționari publici, pe mâinile cărora se află, actualmente, județul Vrancea, de mare caracter și probitate profesională, n-ai ce spune! 

Citiți și:Gest nedemn de o instituție publică | CJ Vrancea sugerează într-un comunicat de presă că-i unicul organizator al Festivalului Boovie 2022

Home for 7 years/ Boovie, acasă de șapte ani!

Comunicat oficial al festivalului Boovie®

 Numărăm cu nerăbdare și cu emoție zilele rămase până la debutul ediției 7.0 a Boovie® - Festival-concurs de book-trailere. Ne ajung degetele unei singure mâini pentru că vineri, pe 14 iulie, dăm adunarea în Piața Unirii la festivitatea de deschidere la care, pentru că tot suntem cu număratul, vor fi în jur de 1300 de participanți. Unii au mai venit și în anii trecuți dar nu puțini sunt cei care bifează prima participare la Boovie Festival. Aceasta și pentru că evenimentul care îmbină lectura cu filmul, răbdarea cu imaginația, spiritul de echipă cu cel de competiție au adus la start, în luna martie a acestui an, aproape 4300 de participanți din întreaga țară și de peste hotare. Din cele 426 de echipe aliniate la start, la începutul lunii iunie 343 au trimis spre jurizare book-trailerul cărții pentru care au optat. A fost nevoie de criterii suplimentare de recalibrare a numărului de participanți la Galele din 15-17 iulie, deoarece peste 1700 de elevi și profesori și-au manifestat intenția de a fi prezenți la Focșani. Aceste cifre mențin evenimentul pe primul loc în rândul concursurilor extrașcolare din întreaga țară, Boovie făcând parte și din calendarul oficial al Ministerului Educației.

În perioada festivalului vor fi prezenți la Focșani peste 800 de elevi din țară și Republica Moldova, 300 de elevi din județ și aproape 300 de voluntari. Programul foarte divers cuprinde 28 de micro-evenimente, în care se îmbină cartea, lectura, filmul, muzica. Ateliere și întâlniri cu personalități precum Aida Economu, Valeriu Nicolae, Crăița Nanu, Anghel Damian, Bogdan Iancu, Pavel Bartoș și alții, vizionare de book-trailere, workshopuri despre poezie și filosofie, despre arta actorului, prilejuri de autodescoperire și de prietenii, de colaborare și competiție fair-play, toate acestea se vor întâmpla la Boovie 7.0. În plus, vom avea două filme în avanpremieră în România – unul este proaspăt premiat la TIFF și distribuit prin Bad Unicorns, celălalt a deschis Festivalul de la Cannes de unde, prin Independența Film, aterizează direct în Piața Unirii!

Boovie este de 7 ani acasă, la Focșani, în Vrancea! Plămădit și crescut în Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” și Asociația Grow Up Project, prin doamna profesor Carmen Ion, omul cu ideea și motorul din spatele festivalului, Boovie nu ar fi putut să meargă mai departe dacă nu ar fi avut un public – profesorii și elevii participanți și voluntari, dar și susținere efectivă din partea autorităților și a partenerilor. Datorită implicării constante și consistente, financiare și logistice, autoritățile județene și locale se numără printre organizatorii evenimentului aflat în creștere de la an la an: Consiliul Județean Vrancea, Primăria și Consiliul Local ale municipiului Focșani.

Lor li se alătură companii importante, dedicate proiectelor educationale: Dedeman, care celebrează ”30 de ani buni alături de oameni buni”, ATOS IT Solutions and Services, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. și Coca Cola, aflați pentru a doua oară la Boovie, PROFI ROM FOOD S.R.L, Aegon Sucursala Florești, Fundația Bosch România, Digi, care pentru al treilea an consecutiv oferă internet de bandă largă dar și premii, la fel și Fujitsu, sponsorul concursului de grafica Ilustriada Boovie, dar și firme din județ, precum SC Rikora FLM SRL, SC Aviputna, Javu, Scorpion, LVAS Skoda, VEF, BeeHere (marca Cirast SRL.), GSMobile alături de Neosoft Galați. Platformele online, aplicațiile, arhivarea documentelor, securizarea acestora și conformitatea GDPR sunt asigurate prin tradiție de către parteneri și sponsori, precum AG Media Software, Cognizant Softvision, Coding Heads, CertSign, IC Consulting. Acestora li se alătură parteneri culturali și educaționali, precum TIFF, Editura Corint, Editura Epic, Storia Books, Editura Trei, Centrul Lingvistic Twinkle Star, Ateneul Popular Maior Gh. Pastia, Ansamblul Folcloric Țara Vrancei, Centrul Cultural Vrancea, Biblioteca Duiliu Zamfirescu.

Când vine vorba de organizare, o mână de ajutor primim mereu de la Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Serviciul Județean de Ambulanță, Direcția Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Focșani, Poliția Locală a municipiului Focșani, Societatea de Transport Public Local Focșani.

Deși enumerați la final, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea prin Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret“, în colaborare cu Asociația Grow Up Project sunt instituțiile educaționale care girează festivalul fondat de Carmen Ion.

Pentru informații actualizate despre festival și calendarul evenimentelor, urmăriți-ne pe conturile social media Boovie®, după cum urmează:

Pagina de Facebook    https://www.facebook.com/booviefestival

Cont de Instagram      https://www.instagram.com/booviefestival

Canal de YouTube      https://www.youtube.com/c/booviefestival

Cont de TikTok           https://www.tiktok.com/@booviefestival

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.