Evenimente speciale

Două nunți cu ”ștaif politic” în Vrancea, în prima zi a lunii septembrie

Ziarul de Vrancea
2 sep 2018 9566 vizualizări

Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, își oficializează relația cu prietena sa, Lucreția Dumbravă, iar peterecerea va avea loc la popasul Dumbrăvița. La Panciu familia Elena și Florin Stoica își însoară fiul, Eduard.

Două evenimente mondene cu ”ștaif politic” au loc sâmbătă, 01 Septembrie 2018, în Vrancea. Este de așteptat ca ele să adune un număr foarte mare de persoane publice din județ și nu numai. Așa cum Ziarul de Vrancea a scris în urmă cu o lună de zile, astăzi ,Primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, își oficializează relația cu Lucreția Dumbravă . Deși inițial fusese vehiculată o altă locație a petrecerii de nuntă, în final acesta va avea loc în afara municipiului, la popasul Dumbrăvița.

Foto:Lucreției Dumvravă și Cristi Valentin Misăilă.

Se estimează că vor fi prezenți la eveniment numeroși oameni de afaceri locali, mulți angajați ai Primăriei Focșani și ai instituțiilor subrodonate, șefi de instituții publice din Vrancea, dar și diverși politicieni și aleși locali. Nașul Lucreției Dumvravă și a lui Cristi Valentin Misăilă va fi cunoscutul om de afaceri Ioan Niculae. Din informațiile redactorilor Ziarului de Vrancea, se pare că acesta ar fi ajuns deja în Vrancea și s-ar fi cazat la Green Park, Focșani.

Conform celor vehiculate în cercuri apropiate ale celor doi miri până acum, președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, nu va fi prezent la nunta Lucreției Dumbravă și a lui Cristi Valentin Misăilă.

Foto Familia  Elena și Florin Stoica 

O altă nuntă de aceeași ”categorie” , dar, din ce se spune, cu mai mulți invitați, va avea loc tot astăzi sâmbătă 01 Septembrie 2018 seara, la Panciu. Astfel, într-o locație făcând parte din domeniile familiei Elena și Florin Stoica, are loc nunta fiului acestora, Eduard.

Diverse personalități vrâncene din toate domeniile nu vor rata, probabil, această nuntă. De asemenea sunt așteptați mulți invitați din București, din țară, precum și din străinătate. Ar figura, se spune, pe lista invitaților și premierul în funcție al României, Viorica Dăncilă, Nu este un secret faptul că ”soacra mare” de astăzi, Elena Stoica, este o reprezentantă de seamă, atât a mediului de afaceri local, cât și a organizației de femei a PSD Vrancea.

După ședința Comitetului Executiv Național al PSD, în derulare astăzi, sâmbătă 01 Septembrie 2018, la Neptun, la nunta familiei Stoica, de la Panciu este de așteptat să-și facă apariția și Marian Oprișan, președintele PSD Vrancea. Având în vedere realitatea desfășurării concomitente ale nunților amintite, este mai mult ca sigură materializarea în practică a ”navetei ” multor invitați, între cele două locații ale evenimentelor, de la Panciu și Dumbrăvița, pentru a putea face posibilă onorarea ambelor invitații.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.