Evenimente speciale

Destinaţie de Rusalii: Ziua Satului Viişoara-Păuneşti

Liviu Roman
16 iun 2019 2383 vizualizări

Aflată la a VI-a ediţie, Ziua Satului Viişoara este un eveniment organizat anual, de Rusalii, cu ajutorul sătenilor organizaţi în Obştea Satului Viişoara.

Ca şi în anii trecuţi, manifestările vor începe de la orele 14.00 şi vor cuprinde cântece şi jocuri populare pe terenul din centrul satului, lângă Căminul Cultural, atmosfera fiind asigurată de o formaţie intrumentală şi de solişti invitaţi. Anul acesta, de la orele 15.00 vor dansa şi copiii de la Şcoala Gimnazială Păuneşti reuniţi în grupul folcloric „Doina Caregnei”. Un moment festiv va fi dedicat întâlnirii cu dascălii şcolii, de la 16.30 fiind invitaţi toţi educatorii, învăţătorii, profesorii şi directorii care au activat la Şcoala Viişoara şi care au putut fi contactaţi pentru acest eveniment. În ajun - sâmbătă seara - dorim să oferim tinerilor prilejul unor întâlniri pe ritmuri de chitară, o seară folk, aşadar, care sperăm să atragă tineri talentaţi şi interesaţi de astfel de evenimente. La organizarea manifestării au colaborat şi autorităţile locale care au contribuit financiar, dar şi cu forţă de muncă pentru curăţarea terenului şi a împrejurimilor.

Securitatea va fi asigurată de oamenii de ordine ai comunei, precum şi de forţe ale Poliţiei şi Jandarmeriei care ne-au sprijinit de fiecare dată şi cărora le multumim şi pe această cale. Pentru turiştii interesaţi avem o ofertă variată în ziua de Rusalii: cursuri de dansuri populare, vizitarea Muzeului Satului Viişoara, a bisericii de lemn din secolul XVIII restaurată anul trecut sau „pădurea de fântâni” din centrul comunei pentru a enumera câteva dintre atracţiile comunei.

Vă aşteptăm cu drag la o frumoasă petrecere câmpenească! (comunicat din partea organizatorilor).

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.