Evenimente speciale

Boovie, festivalul concurs care provoacă imaginația elevilor, începe mâine la Focșani

Ziarul de Vrancea
16 mai 2019 2465 vizualizări

Aflat la cea de-a patra ediție, festivalul concurs de book-trailere Boovie 2019, se extinde anul acesta la nivel național, prin participarea a peste 1000 de elevi și profesori din 25 de județe din întreaga țară și din Republica Moldova.

Festivalul se va derula pe parcursul a trei zile, în perioada 17-19 mai, la Focșani și programează mai multe evenimente, cel principal fiind proiecția și jurizarea celor 92 de trailere trimise de echipele aflate în concurs în cele trei secțiuni: Boovie liceu, Boovie Junior pentru gimnaziu (clasele a VII-a și a VIII-a) și secțiunea Boovie+, a cărei temă este ”Principiul inerției”. Pentru cei care au pierdut înscrierea, există secțiunea Trailerul de buzunar, unde participarea și jurizarea se vor face online. În paralel cu derularea efectivă a concursului, Boovie a programat mai multe întâlniri ale elevilor și profesorilor în cadrul unor workshopuri și sesiuni de comunicări care se vor derula în cursul zilei de sâmbătă. În cadrul festivalului se vor acorda premii pentru fiecare secțiune, urmând ca echipa care va câștiga  Marele Premiu să fie recompensată cu participarea la renumitul eveniment TIFF 2019, care are loc la Cluj Napoca.

Participanții  la Festivalul Boovie 2019, dar și alți profesori sunt implicați și într-un Simpozion susținut și finanțat de Ministerul Educației Naționale, sub titulatura „Strategii educaționale alternative centrate pe competențe-cheie în învățământul preuniversitar“, care presupune facilitarea schimbului de bune practici în ceea ce priveşte strategiile educaționale alternative, aplicate de profesori din țară și de peste hotare.  

Organizatorii acestui eveniment sunt Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” Focșani și „Asociația Grow Up Project“ Focșani, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea.

Ce este Boovie? O idee devenită un festival-concurs! Misiunea Festivalului Boovie este aceea de a motiva elevii să citească în mod conștient și să transpună cartea într-un trailer, oferind în același timp participanților o formă de instruire bazată pe dezvoltare personală și mijloace non formale: trailer, actorie, scriere creativă, montare-editare film, cinematografie, spot publicitar. Pe scurt, anul acesta, în perioada 17 – 19 mai, la Focşani ne întâlnim în cel mai mare eveniment educational extrașcolar cu participare directă organizat în România, la care vor participa elevi, profesori, scriitori, traineri, speakeri, influenceri din domeniul educațional. Porțile sunt deschise tuturor vrâncenilor doritori de cultură!

Citiți în documentul atașat comunicatul de presă transmis de organizatori


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.