O zi atipica de iarna, cu ceata si putin polei. In fata Filialei de Cruce Rosie Vrancea, detasamentul de interventie in caz de dezastre si calamitati naturale, este pregatit sa-si indeplineasca misiunea propusa: sa ajunga pe platoul dealului Ciresoaia din Subcarpatii Orientali, dealuri  care inconjoara statiunea Slanic Moldova - si unde in anul 1917 trupele armatei romane, pregatite sa dea asaltul decisiv asupra armatelor Puterilor Centrale, au primit vizita Reginei Maria.

Masinile de teren erau pregatite sa faca fata drumului destul de lung si dupa cum aflasem anevoios, din comuna Ciresoaia pana la platoul numit metaforic "Masa Reginei Maria".

Mult mai multi voluntari ai filialei si-au dorit sa se alature Detasamentului de interventie in caz de dezastre si sa se incline in fata eroismului soldatilor si al Reginei, dar am fost informati de catre autoritatile din Ciresoaia ca pe drumul ce duce la acel loc incarcat de istorie nu pot urca decat masini de teren.

Atmosfera a fost incarcata de ceata si rece, pana la Tg. Ocna, dar Dumnezeu, cunoscandu-ne gandurile de pioasa omagiune pentru romanii patrioti, ne-a binecuvantat cu un soare generos, care ne incalzea prin parbrizul masinilor si ne-a stimulat apetitul pentru a depana amintiri.

In jurul orelor 12.30 am ajuns in comuna Ciresoaia si am inceput investigatiile printre localnici: "Cum ajungem la Masa Reginei?"... Unii nu stiau, altii mai in varsta ne-au dat lamuriri, dar nu intotdeauna dintre cele mai clare.

"Mergeti 3km, treceti peste un pod si inconjurati apoi dealul inca 6km...."

Ne incurajam unul pe altul ca vom ajunge acolo unde ne-am propus. Si masinile se-au pus iar in miscare. Am parasit drumul care duce spre Slanic Moldova, cam cu 3-4 km inainte... nici un indicator ... iar oprim...iar intrebam... si din nou la drum. Intram pe un drum, sa-i zicem drum, partial pietruit de natura, cu fagase facute de rotile masinilor si ale carutelor, si pe care zapada nu se topise inca in totalitate, iar soarele generos de care vorbeam l-a facut si mai greu de parcurs. Erau deja zone acoperite de noroi dar pe care voluntarii nostri si masinile din dotare le-au depasit cu brio. Am inaintat cu greu, s-au deschis multe drumuri din cel pe care-l considerasem noi principal. Am mers pe drumul sondelor, dar ne-am afundat, ne-am intors pornind pe alt drum, am dat telefon la Primaria Ciresoaia sa ne orienteze. Peisajul era mirific, cu coborari si urcusuri, dealuri dispuse in jurul platourilor. Aburul cald al vailor plutea pe sub crestele muntilor. Casute de vara din lemn imprejmuite cu gard din raslogi, aruncate la distanta de sute de metri pe cate o coasta mai protejata; turme de capre si de oi, dar tipenie de oameni.

Am intrat in sfarsit pe drumul cel bun. In zona am observat o padure de mesteceni tineri cu tulpinile lor albe, dar lipsite de podoaba lor de vara. Acum doar crengile subtiri, impodobite cu vasc, se leganau in adierea unui vanticel ca de primavara.

Ne-am bucurat la vederea lor, deoarece citisem in marturiile Reginei Maria, ca atunci cand s-a intors impreuna cu copiii, principele Carol, principele Nicolae, principesa Elisabeta şi principesa Maria, in august 2018, sa revada acele locuri, a gasit o padure de cruci albe, multe din ele putrezite si cazute.

Cităm din memoriile Majestății Sale din cartea „Povestea vieții mele”: „Am mers la Cireşoaia, chiar în vârful muntelui, unde fusesem toamna trecută în tranşee (…) Peste tot locul, mici morminte părăsite, fără nume, risipite ici şi colo, pe câmpul de bătălie, privind, în veşnica singurătate, splendidul peisaj de pe vârful muntelui. Acolo unde cursese sângele şiroaie, creşteau acum micşunele (…). Singura mea mulţumire a fost să rostesc câteva rugăciuni lângă mormintele părăsite ale soldaţilor“

Acesta a fost un indiciu ca suntem aproape de locul cautat.

DA! In zare se vedea o cruce de piatra. Am ajuns! Era ora 14.15. Am facut circa 6-7 km in aproape 2 ore. Am calcat cu sfiala, cu capetele plecate cu piosenie si am inconjurat crucea modesta din piatra neslefuita pe care o pusesera acolo soldatii din regimentul vanatori de munte, in anul 1923, in cinstea inaintasilor lor.

Am aprins lumanari, am pus stegulete si flori, am tinut un moment de reculegere, am rostit 'Tatal nostru' si am cantat 'Hristos a inviat!'. Vocile noastre sugrumate de emotie s-au rostogolit peste mormintele celor 2500 de ostasi cazuti in acele locuri pentru apararea granitelor pamantului stramosesc.              

Am continuat drumul, cateva sute de metri mai departe, într-o poiană, pe taluzul unui sanţ unde Regina Maria a servit masa alături de soldaţii români şi locuitorii din localitățile apropiate. Tradiția locală a consemnat aceste prezențe ale Reginei pe platoul de la Cireșoaia ca pe un loc numit “Masa Reginei”.

Am asternut emblema Crucii Rosii pe simbolica masa a Reginei Maria si ne-am inclinat locului si mai ales oamenilor care au aparat cu sangele  lor, tarina romaneasca.Voluntarii s-au asezat pe transee, ingenunchind in memoria Reginei. Flacara lumanarilor aprinse a dus prinosul sufletului nostru spre cer.

Misiunea noastra s-a incheiat in acest an, centenar, cu promisiunea ca voluntarii Filialei de Cruce Rosie Vrancea vor mai reveni pe aceste locuri.        

Voluntar,  profesor Lidia Boc