Evenimente speciale

Concert Cameral în Piața Unirii din Focșani, vineri 20 mai 2022

Ziarul de Vrancea
20 mai 2022 1440 vizualizări

Vineri, 20 mai 2022, în Piața Unirii din Municipiul Focșani, violonista DIANA JIPA și pianistul ȘTEFAN DONIGA vor susține, sub titlul ”ROMÂNIA UNIVERSALIS”, de la ora 19.00, un concert cameral, parte a unui turneu național de 10 recitaluri, dedicat celebrării a 15 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană.

Cei doi muzicieni vor prezenta publicului un repertoriu bogat și deosebit de variat, alcătuit din 11 creații camerale care aparțin unor compozitori români de diverse origini etnice, dar, în același timp, subliniază importanța gândirii muzicale contemporane prin includerea câtorva dintre cele mai importante nume ale creației prezentului.

În acest sens, sunt cuprinse în program pagini semnate de George Enescu, Béla Bartók, Walter Klepper, Mihail Jora, Alfonso Castaldi, Theodor Rogalski, Hilda Jerea dar și creații aparținând compozitorilor Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Dan Dediu, Roman Vlad.

Recitalul de vineri seară marchează o dată cu o deosebită încărcătură simbolică, respectiv o avanpremieră a Zilei Mondiale a Diversității Culturale.

Proiectul "ROMÂNIA UNIVERSALIS" este organizat de Asociația Culturală INNOVARTE cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și cu valorosul parteneriat al canalului Radio România Muzical.

Text informații + foto: Primăria Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.