Evenimente speciale

Cel mai frumos roman despre universul magic al Țării Vrancei va fi lansat oficial vineri la Odobești

Ziarul de Vrancea
15 mar 2021 2385 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă, Casa de Cultură din Odobești anunță organizarea unui „moment de excepție pentru lumea literară din acest colț de Românie”. Este vorba de lansarea volumelor „Borta”, „Ursoienii” și „Ultima cruce” din trilogia „Din umbra Munților”, a scriitorului Gheorghe Mocanu, colaborator al Ziarului de Vrancea.

Romanul este povestea unui copil plecat din raiul Ursoienilor într-o Românie nebună, pe parcursul unei jumătăți de secol, ca într-un balansoir, jumătate înainte de 1989, cealaltă jumătate în epoca „baronilor locali”. Citit în altă cheie, romanul este și cronica tristă a unei Românii în care oamenii politici au agenda lor, iar noi, muritorii, avem agenda noastră. Scriitorul Gheorghe Mocanu a reușit prin această trilogie să înveșnicească satul copilăriei, făcând din povestea pruncului născut în Ursoaia, cel mai frumos roman despre universul magic al Țării Vrancei. Trilogia a fost deja întâmpinată cu cronici eleogioase de Emilian Marcu și Petre Isachi, cel din urmă numind Odobeștiul un topos cultural de referință. Trilogia va fi prezentată de CONSTANTIN DRAM, critic literar și membru în colegiul de redacție al revistei Convorbiri literare din Iași și DUMITRU BRĂNEANU, scriitor, președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Evenimentul va avea loc vineri, 19 martie 2021, la ora 12:00, în sala de cinema „Constantin Apostol” din strada Libertății, nr. 124.

”Vă așteptăm cu drag în limita locurilor disponibile!” precizează în finalul comunicatului de presă organizatorii evenimentului de vineri 19 martie 2021 de la Odobești


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.