Evenimente speciale
Carte și arte la școala din Păulești
8 oct 2018
2531 vizualizări
Copiii de la Școala Gimnazială Păulești au sărbătorit într-un mod special Ziua Educației vrând să arate că lectura și arta merg mână în mână în satele de la poalele munților Vrancei.
“- Tati, poți să-mi cumperi o carte?
– O carte? La ce naiba îți trebuie ție o carte?
– Vreau să citesc, tati!
– Cum, adică, televizorul nu-ți mai place? Avem un televizor grozav cu diagonală de treizeci de centimetri și tu vrei o carte? Ești cam răsfățată, domnișoară!” – (Matilda de Roald Dahl, un roman educativ pentru copii și mai ales pentru părinți)
Copiii de la Școala Gimnazială Păulești au sărbătorit într-un mod special Ziua Educației vrând să arate că lectura și arta merg mână în mână în satele de la poalele munților Vrancei. Pentru a încununa roadele educației coapte în anii de școală, elevii au pregătit un program de activități în care au îmbinat în mod creativ lectura și vorbitul în public cu pictura, teatrul, muzica şi dansul. Elevii din clasele mai mari le-au împărtăşit celor mai mici din poveştile citite în vacanța de vară îmbiindu-i și pe ei să citească și să împrumute cărți de la bibliotecă.
Prichindeii au ilustrat Ziua Educației prin desene și scenete amuzante, activitatea continuând cu muzică, dans și voie bună. Copiii au avut bucuria de a o avea în mijlocul lor pe jurnalista Silvia Vrînceanu Nichita, coordonatorul proiectului "C@rte în sate", care le-a adus copiilor cărți de povești și enciclopedii captivându-i cu istorii despre aventurile lui Cărțilă prin sate de munte. Copiii care au participat peste vară la atelierele de lectură organizate de către Asociația Eu, tu și ei le-au povestit colegilor despre cărțile citite și i-au provocat să citească împreună cu voce tare. Cărți precum “Vrăjitorul din Oz”, de L. Frank Baum, “Oscar si Tanti Roz”, de Eric-Emmanuel Schmitt, sau “Matilda”, de Roald Dahl, care spune povestea unei fetițe geniale, pasionate de lectură, au fost prezentate în cadrul activității de către Miruna Roiniță, Ioana Daria Gîrleanu și Eusebia Vîlcu, membre ale clubului de lectură și povestașe în devenire. Cărțile au fost împrumutate din biblioteca mobilă a Asociației “Eu, tu și ei” care călătorește prin satele de munte în cadrul proiectului c@rte în sate. Ateliere de lectură pentru copiii din satele izolate ale munților Vrancei. Este vorba despre un proiect cultural pilot de promovare a cărții și lecturii în sate inițiat de Asociația Eu, tu și ei” și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Activitatea nu se putea încheia decât cu o poveste citită împreună de către copii alături de povestași. Profesoara de limba și literatura română Lenuța Bratosin, coordonatoarea clubului de lectură, s-a alăturat grupului de cititori dând glas personajelor din carte și încurajându-i pe copiii să citească în public fără să le fie teamă că o să facă greșeli. “Dacă te poticnești, este în regulă să nu te grăbești, să continui să încerci și să te lași ajutat de un prieten”, a fost mesajul transmis de povestea citită împreună cu copiii. Clasa în care a avut loc activitatea s-a dovedit aproape neîncăpătoare pentru numărul mare de copii fapt care o determină pe profesoara Marghiolița Popa, directorul școlii de la Păulești, să insiste pe lângă autoritățile competente pentru ridicarea unei săli multifuncționale la școala din localitate. (D. N.)
Click
aici pentru imagini de la atelierul de lectură
Iată câteva citate din cărțile prezentate de copii
“Nu pot să-ţi dau creier, dar pot să-ţi ofer o diplomă.” Vrăjitorul din Oz de Lyman Frank Baum
• „…priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară„.“Oscar si Tanti Roz”, de Eric-Emmanuel Schmitt
• Dacă ai gânduri pozitive, acestea vor strălucri pe faţa ta precum razele de soare.
• citat din Roald Dahl
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.