Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea lansează Concursul de poezie „Vin în Vrancea” – o celebrare a tradiției și inspirației bahice
Spiritul toamnei vrâncene, cu aroma mustului proaspăt și tradițiile legate de culesul viilor, este omagiat printr-un eveniment cultural deosebit: Concursul de poezie de inspirație bahică „Vin în Vrancea”, organizat de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, în cadrul proiectului cultural „Vin în Vrancea, tradiții și meșteșuguri”, implementat de Consiliul Județean Vrancea și finanțat din Fondul Cultural Național, în aria tematică Patrimoniu cultural imaterial.
Concursul, care se desfășoară în perioada 3 – 19 octombrie 2025, îi invită pe toți iubitorii de poezie și pe creatorii vrânceni, amatori sau experimentați, să transpună în versuri farmecul viei și al vinului, tradițiile locale și spiritul autentic al podgorenilor din Vrancea.
Poezia, ca formă de celebrare a vinului și a tradiției
Potrivit organizatorilor, scopul concursului este acela de a încuraja exprimarea artistică și de a promova valorile culturale și patrimoniale legate de viticultura vrânceană.
Tema concursului este poezia de inspirație bahică – un omagiu adus vinului, culesului viei, obiceiurilor de toamnă și bucuriei simple a comunității.
Participanții sunt încurajați să scrie despre peisajele vrâncene, sărbătorile de toamnă, tradițiile de familie legate de vin, dar și despre trăirile poetice asociate degustării vinului și frumuseții vieții.
Condiții de participare
Concursul se adresează persoanelor peste 18 ani, pasionate de poezie, indiferent dacă au sau nu experiență literară.
Fiecare participant poate trimite maximum trei poezii originale, care nu au fost publicate anterior.
Lucrările pot fi trimise:
-
prin e-mail, la adresele biblioteca@bjvrancea.ro sau manager@bjvrancea.ro,
-
sau pot fi depuse fizic la sediul Sălii de Lectură a Bibliotecii Județene, aflată în incinta Muzeului Viei și Vinului din strada Cuza Vodă nr. 8, Focșani.
Emailul de înscriere trebuie să conțină datele de contact (nume, prenume, localitate, vârstă și număr de telefon), iar lucrările trebuie trimise în format Word.
Premierea poeților vrânceni
Termenul limită pentru înscriere este 19 octombrie 2025, iar festivitatea de premiere va avea loc pe 21 octombrie 2025, în cadrul Conferinței de închidere a proiectului „Vin în Vrancea, tradiții și meșteșuguri”, la Muzeul Viei și Vinului din Focșani.
O comisie de specialiști în domeniul literar va selecta 20 de lucrări câștigătoare, criteriile de evaluare fiind originalitatea, expresivitatea, mesajul poetic și încadrarea în temă.
Premiile constau în vouchere cadou, diplome și kit-uri promoționale dedicate patrimoniului viticol vrâncean.
Un proiect dedicat identității culturale vrâncene
Concursul face parte dintr-un amplu program de activități culturale desfășurate în perioada 3 – 21 octombrie 2025, sub egida Consiliului Județean Vrancea, care include ateliere de meșteșuguri, demonstrații practice, vizite de studiu la crame și expoziții tematice.
Proiectul „Vin în Vrancea” își propune să repună în valoare tradițiile viticole, meșteșugurile locale și patrimoniul imaterial al județului Vrancea, promovând totodată creația artistică inspirată din via și vinul vrâncean.
Persoană de contact: bibliotecar Irina-Anca Panaite
E-mail: biblioteca@bjvrancea.ro / manager@bjvrancea.ro
Manager: Oana-Raluca Boian
Citiți în documentul atașat conținutul integral al comunicatului de presă făcut public joi 9 octombrie 2025 de conducerea Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea în legătură cu această știre
Fisiere atasate














