Electoral

Gabriela Marchitan , inspector general școlar, propunerea PNL Vrancea pentru locul 5 la Camera Deputaților

Ziarul de Vrancea
20 nov 2020 738 vizualizări

 ”Sunt la catedră de 29 de ani și știu cu ce dificultăți se confruntă învățământul românesc. Parlamentul are nevoie de specialiști din fiecare domeniu de activitate, care cunosc carențele domeniilor în care activează pentru a putea acționa punctual în legislație. Susțin continuarea proiectului președintelui țării, ”România Educată”, ce își propune un sistem educațional performant, echitabil, care, să permită accesul la educație pentru toți copiii.

Voi milita permanent pentru modernizarea și dotarea școlilor cu materiale didactice și sisteme informatice care să permită atât predarea cât și evaluarea la nivelul așteptărilor elevilor. Susțin înființarea Centrelor de excelență în vederea pregătirii elevilor pentru performanță și implementarea unei legi care să permită stimularea reală a acestor elevi și profesori. De asemenea, sistemul are nevoie de un cadru legislativ cât mai flexibil pentru a permite modificarea profilului unui colegiu sau a unei universități, în funcție de cerințele elevilor, studenților sau a cererii de pe piața muncii. Pentru ca toți copiii să aibă acces la educație, indiferent de mediul din care provin, este necesar ca statul să le poată oferi cazare și masă la prețuri modice, de aceea ar fi bine ca în județ să se reabiliteze sau să se construiască cămine pentru elevi”.

(Material realizat de SC Nord Est Anunțuri Publicitare SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea, Cod mandatar financiar 11200025)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.