Electoral

Cătălin Toma, mentor și sursă de inspirație pentru Dragoș Ciobotaru

Ziarul de Vrancea
29 mai 2024 2499 vizualizări

În politică și administrație sunt puțini cei care reușesc să devină modele pentru cei care vin din urmă. Doi liberali au reușit însă să atingă desăvârșirea prin faptele lor și felul lor de a fi. Fără îndoială, unul dintre ei este regretatul Cătălin Toma, care continuă să inspire, chiar și după trecerea în eternitate. Rămâne un model pentru politicieni, indiferent de culoarea lor politică. Și este cel care îl inspiră și pe Dragoș Ciobotaru, cel care, cumva forțat de împrejuări, prin trecerea lui Toma în neființă, a devenit continuatorul proiectelor sale, ca lider al PNL Vrancea și candidat al partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

 „Cătălin a fost și rămâne unul dintre modelele mele. Cătălin a fost un politician și un diplomat desăvârșit. Avea o capacitate extraordinară de a ști să liniștească lucrurile, de a ști să-i convingă pe toți, de a ști să convingă oamenii să facă ceea ce trebuie făcut, adică săi atingă obiectivele. Și nu degeaba avem atâtea proiecte mari, de anvergură, de valori extraordinare pentru Vrancea în acest moment, pentru că dânsul a știut în cei trei ani și jumătate să facă lobby pentru proiectele sale, care, evident, ajung să fie implementate în județul Vrancea. 

Cătălin Toma a avut o viziune, iar eu am aceeași viziune. Există o echipă de profesioniști care i-a fost alături, iar eu vin la Consiliul Județean să continui și să întăresc direcția și viziunea și tot ce a făcut el din 2020. Numai dacă ne gândim că județul Vrancea a obținut primul titlu de Parc Industrial în 2023 și tot e o realizare extraordinară. Nu e posibil ca până în 2020 să nu fi făcut nimeni demersurile pentru a avea un parc industrial, darămite să mai vorbim de construcția acestor parcuri. Și ăsta e doar un exemplu de ceea ce a făcut Cătălin Toma și voi continua eu”, spune Dragoș Ciobotaru despre mentorul liberalilor. 

Nu este însă singurul model. La fel este și Ilie Bolojan, cel care a schimbat radicat municipiul Oradea, ca primar, după care a trecut la nivelul următor și a început dezvoltarea întregului județ Bihor, ca președinte al CJ Bihor. 

 „Domnul Bolojan, prin tot ce a făcut, nu are cum să nu fie un model pentru toată lumea. Se vede după urma dândului că județul Bihor este departe de noi. Ziceam de parc industrial. Păi Bihorul are cinci, acum îl fac pe al cincilea, în jurul orașului Oradea. Sunt zeci de mii de locuri de muncă! Acolo nu se mai pune problema că <<n-am loc de muncă>>. Acolo se pune problema că <<nu-mi mai place locul de muncă>> și oricând îți poți găsi altceva de lucru. Oamenii au stabilitate și își pot da demisia pentru că știu că mâine își găsesc alt loc de muncă. Și, evident, acolo e și un nivel al salariului mult mai mare. Una e să discutăm despre doamne care lucrează în județul Vrancea pe 2300-2500 de lei și alta este să discutăm despre oameni care lucrează în județul Bihor pe 6000, pe 7000 de lei sau chiar mai mult. Și, până la urmă, ce-și dorește un om? Să-și facă o familie, să aibă un salariu decent, din care să poată trăi, din care să-și poată plăti o rată pentru o casă, să facă un copil, poate mai mulți, și să-i crească fără grija ca mâine nu au ce pune pe masă. Asta le dă fericirea, motivele de a trăi bine. Asta vrem și noi în Vrancea, să mergem în direcția asta, iar eu sunt un om încăpățânat și o să muncesc să ajungem acolo, să depășim decalajele aceste dintre vest și est”, mai spune Dragoș Ciobotaru, candidatul PNL pentru Consiliul Județean Vrancea.

(Material realizat de S.C. Nord-Est Publicitate SRL Focșani la comanda Partidului Național Liberal Filiala Vrancea. Cod mandatar financiar 21240015)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.