Brand voice

VIDEO | Agenția Națională Antidrog lansează campania națională „Fii liber!”

Ziarul de Vrancea
14 mar 2020 1094 vizualizări

AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG LANSEAZĂ CAMPANIA NAȚIONALĂ MEDIA DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE NOI SUBSTANȚE PSIHOACTIVE „FII LIBER !” - Campania va fi implementată, la nivel național, de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, în perioada martie - decembrie 2020.

Principalele obiective ale campaniei naționale media de prevenire a consumului de noi substanţe psihoactive (NSP) sunt creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanţe noi psihoactive, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă la nivelul populaţiei generale cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani, cu accent pe populaţia şcolară şi la risc de consum de droguri, respectiv 15-34 de ani.

Prin derularea acestei campanii, Agenţia Naţională Antidrog işi propune informarea, educarea și conștientizarea elevilor şi studenţilor în legătură cu efectele și riscurile consumului de substanțe noi psihoactive, în vederea neînceperii şi/sau evitării trecerii de la consumul ocazional sau recreaţional, la consumul regulat la nivelul populaţiei generale.

„FII LIBER !” este o campanie care își propune, la nivel naţional, crearea unei reţele de suport comunitar, formate din cadre didactice, voluntari ANA, părinţi şi specialişti din cadrul instituţiilor publice sau organizațiilor neguvernamentale partenere.

Beneficiarii estimați ai campaniei sunt 47.000 de elevi şi studenţi, 2500 de profesori, 20.000 de părinţi, 2.500 de reprezentanţi ai instituţiilor publice și ONG-urilor partenere, 2.000.000 de  persoane cu vârste cuprinse între 15 și 34 ani din România (10% din populația generală a României), fiind realizate aproximativ 200 de activităţi de informare privind riscurile şi efectele consumului de NSP şi promovate modalităţile sănătoase de petrecere a timpului liber în zone recreaţionale.

De asemenea, sunt estimați ca beneficiari indirecți 50.000 de elevi şi studenţi, 25.000 de aparţinători legali și 500.000 de membrii ai comunităţilor locale.

Campania națională media de prevenire a consumului de noi substanțe psihoactive „Fii Liber !” este realizată în cadrul Programului Naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018, aprobat prin H.G. nr. 684/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Subprogramul III. „Campanii de prevenire a consumului de droguri, inclusiv tutun, alcool şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive”, din Titlul VII al bugetului de stat, „Alte transferuri”- „Transferuri interne”- 55.01, articol 55.01.18 „Alte transferuri curente interne”, corelativ cu prevederile H.G. nr. 784/2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi ale Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog 2018-2020.  

***

Conform rezultatelor Studiului în Populația Generală - GPS 2016, realizat de specialiștii ANA, noile substanţe psihoactive se află, după canabis, pe poziţia a doua în „topul” celor mai consumate droguri în România, cu un procent de 2,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64, ce a experimentat consumul, observandu-se o prevalenţă a consumului în rândul respondenţilor care au studii universitare şi postuniversitare. Este experimentat cu precădere de populaţia tânără, aproape toți consumatorii (91%) debutând în intervalul de vârstă de 15-24 ani.

Noile substanțe psihoactive se situează pe locul trei (după inhalante și canabis) în categoria drogurilor declarate la debutul precoce în consum, 1,3% dintre elevi menționând că au experimentat consumul de astfel de substanțe la vârsta de 13 ani sau mai devreme.

În funcţie de mediul de rezidenţă, ca şi în cazul celorlalte tipuri de droguri ilicite, se constată un consum predominant de NSP în mediul urban, indiferent de perioada de timp considerată ca şi perioadă de referinţă, 3,2% dintre respondenţii care locuiesc în mediul urban au declarat consum experimental de NSP, faţă de 1,1% dintre cei care îşi au rezidenţa în mediul rural, 1,2% dintre cei din mediul urban au declarat consum de NSP în ultimul an, faţă de 0,3%, în mediul rural, în timp ce, consumul actual înregistrat în mediul urban este de 0,5%, față de 0,1% în mediul rural.

Noile substanțe psihoactive, prin consecinţele asupra sănătății, pe care le provoacă consumul lor exclusiv sau în combinație cu alte substanţe psihoactive, continuă să ocupe locul central în problematica urgenţelor medicale cauzate de consumul de droguri ilicite înregistrate la nivel naţional în anul 2017, fiind menționate în 40,2% dintre cazuri.

La nivel local, activitățile Campaniei vor fi implementate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog – Vrancea alături de partenerii instituționali locali.

Spotul Campaniei poate fi vizionat mai jos

:

 

 

CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG – VRANCEA


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.