Brand voice
VIDEO + Foto | Recomandări și pliante de la jandarmii vrânceni la începutul anului școlar 2024 - 2025
10 sep 2024
917 vizualizări
Prin intermediul unei informări de presă jandarmii vrânceni fac publice amănunte activitățile desfășurate în județ cu prilejul începutul anului școlar 2024 - 2025.Citiți în continuare conținutul integral al acestei informări de presă.
La fel ca în celelalte instituții de învățământ de la nivel național, primul clopoțel a sunat și la grădinițele, școlile și liceele din județul Vrancea, anunțând începutul anului școlar 2024 - 2025.
Jandarmii vrânceni au fost și de această dată alături de preșcolarii și elevii care au pășit cu emoție și entuziasm pragul instituțiilor de învățământ, unde au fost întâmpinați cu mare bucurie de către cadrele didactice.
Ca și în anii precedenți, jandarmii vrânceni sunt prezenți în zonele din imediata apropiere a unităților de învățământ aflate în zona de competență, pentru a preveni și descuraja săvârșirea faptelor de natură antisocială și pentru a creea un climat de siguranță atât elevilor, cadrelor didactice cât și celorlalți participanți la festivitatea de deschidere a noului an școlar.
Elevii, părinții si profesorii au primit pliante cu o serie de recomandări la început de an școlar precum:
《RESPECTAȚI REGULILE ȘCOLARE》
Fiți atenți la regulile stabilite de conducerea școlii, respectați profesorii, colegii și personalul auxiliar.
《EVITAȚI CONFLICTELE》
Încercați să rezolvați neînțelegerile cu colegii prin comunicare, fără a recurge la violență fizică sau verbală.
《EVITAȚI ZONELE PERICULOASE 》
Dacă observați grupuri de persoane dubioase sau conflicte în jurul școlii, evitați să vă implicați. În caz de urgență, apelați la jandarmi sau la poliție.
《PROTEJAȚI-VĂ BUNURILE PERSONALE》
Nu lăsați obiecte de valoare nesupravegheate și evitați să vă lăudați cu acestea în fața colegilor. În cazul pierderii sau furtului, anunțați imediat profesorii sau părinții.
《FOLOSIȚI INTERNETUL ÎN MOD RESPONSABIL》
Fiți atenți la informațiile pe care le împărtășiți online și la persoanele cu care comunicați. Nu dați date personale necunoscuților și raportați cazurile de hărțuire cibernetică.
《FIȚI ATENȚI LA ANTURAJ》
Alegeți-vă prietenii cu grijă și evitați grupurile care promovează un comportament inadecvat sau ilegal. Refuzați orice tentativă de a consuma alcool, tutun sau alte substanțe periculoase.
《ANUNȚAȚI COMPORTAMENTELE SUSPECTE》
Dacă observați situații periculoase sau comportamente suspecte în jurul școlii, informați imediat personalul școlii sau sunați la numărul de urgență 112.
Aceste sfaturi contribuie la menținerea unui climat de siguranță în școli și în jurul acestora.
Jandarmeria Vrancea este mereu alături de comunitatea școlară pentru a sprijini elevii și cadrele didactice în cazul apariției unor probleme.
Vă urăm mult succes în noul an școlar și rezultate pe măsură!
Suntem alături de elevi și cadrele didactice pe parcursul întregului an școlar, nu doar la debutul său.
Jandarmeria Vrancea, cu siguranță, pentru fiecare!
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.