Brand voice

UB Summer University-Școala de vară pentru elevii de liceu

Ziarul de Vrancea
19 mar 2018 2928 vizualizări

UB Summer University este proiectul organizat de Asociația Studenților din Universitatea București (ASUB), care se adresează în special elevilor de clasa a XI-a. Programul este susținut de Universitatea din București, și are scopul de a le arăta tinerilor ce înseamnă viața de student și care sunt oportunitățile educaționale.

Anul acesta proiectul se va desfășura în perioada 22 iulie-1 august, organizatorii promițându-le elevilor 10 zile unice și interesante. Aceștia vor îmbina diverse activități, astfel încât să pătrundă în tainele studenției prin intermediul participării la cursuri desfășurate într-un cadru universitar pentru a simul experiențe reale, dar mai mult, vor explora Bucureștiul și vor lua parte la acțiuni de educație nonformală.  De asemenea, vor avea șansa de a fi cazați într-un campus studențesc, de a cunoaște și a lega prietenii cu persoane din întreaga țară.

Pentru a putea alege domeniul care să se plieze pe nevoile și pasiunile fiecăriuia, UBSU le va veni în ajutor elevilor cu o gamă variată de facultăți, mai exact 19 la număr. Domeniile vor varia de la Matematică, Fizică și Chimie, până la Jurnalism, Litere și Drept. Mai mult, pentru buna derulare a proiectului, se vor alătura și  diverse asociații stdennțești ale facultăților implicate.

Acest proiect fiind inițiat de către ASUB, Gabriel Staicu, președintele Asociației a oferit mai multe detalii și cum anume a luat naștere aceasă idee.

“Ideea proiectului a luat nastere acum 3 ani, dar nu s-a concretizat atunci deoarece timpul nu permintea desfasurarea acestuia. Dorinta de a implementa acest proiect la nivelul Universitatii din Bucuresti a facut ca in iarna anului 2016 sa luam decizia de a organiza UB Summer University in vara anului 2017. Zis si facut. Dupa multe demersuri, nopti de lucru in sediu, o implicare extraordinara a voluntarilor si o foarte buna colaborare cu Universitatea, a luat nastere prima editie a proiectului UB Summer University. Au fost 10 zile de poveste care s-au incheiat cu plansete, atat din partea coordonatorilor cat si a participantilor, plansete care exprimau tristete ca a luat sfarsit proiect si de fericire pentru ca a fost o experienta de neuitat. Anul acesta speram sa se inscrie peste 200 de elevi care sa “testeze” viata de student la Universitatea din Bucuresti si sa isi gaseasca raspunsul la intrebarea De ce ar alege Universitatea din Bucuresti?”

Un alt imortant important a fost reprezentat de Alina Simion, Vicepreședinte al Asociației Studenților  Universității București.

 “10 zile pline cu sute de zâmbete. Primele zile începute cu timiditate și emoții, urmate de zile pline de glume și îmbrățișări, zile de rămas bun cu lacrimi și zeci de amintiri. Aceasta a fost experiența UB Summer University de anul trecut când 100 de elevi au aflat ce înseamnă studenția, iar anul acesta sperăm ca 200 de elevi să își găsească răspunsul la întrebarea ,,Ce vrei să fii când te faci mare?”. UB Summer University nu îți oferă doar experiența studenției, ci și o stare de spirit. Elevii pe care îi întâlnești în primele zile se transformă, devin supereroii. Activitățile cuprinse în cele 10 zile îți oferă ocazia de a participa la cursuri, seminarii, de a fi o zi voluntar în cadrul asociațiilor studențești implicate, de a afla cum își  petrec studenții timpul liber și cum se distrează. UBSU va oferi participanților prieteni, autocunoaștere, experiență, voluntariat, provocări, fericire, iubire, unitate și amintiri. Toate acestea se întâmplă cu sprijinul Universității din București și cu ajutorul asociațiilor… Vino și tu să îți alegi eroul care ți se potrivește!”

Câţiva dintre participanţi au dorit să împărtăşească trăirile lor și au spus că pe lângă faptul că UBSU le-a arătat cum stau lucrurile în viața unui student, i-a și motivat să se înscrie într-o asociație studențească după începerea facultății!

“Aici am devenit adult. La figurat, printr-un număr. În momentul în care am tras linie, am realizat că sunt adult și la propriu.Și nu o să uit gestul din prima zi. O sută de persoane, în tandemul prieteniei nevorbite, neprevestite, cântând <<La mulți ani!>> mie, și tuturor. Un tort care prevestea experiența de aici: una dulce, una care maturizează, care te face să simți o schimbare.De peste tot ne-am adunat. Am avut această ocazie de a fi acceptați. Un întreg pictat în absolvirea „prefacultății”. Am văzut fața mai puțin vizibilă a voluntariatului, o valență ce ne-ndeamnă să fim ca ei. Voluntarii de aici nu sunt super, sunt molipsitori. O doză șoc de bună dispoziție, dar, spre deosebire de prospectul studentului cu acte-n regule, doza șoc era perpetuă.Din punctul meu de vedere, sunt mândru că am luat parte la chiar prima ediție. Contrar ideilor preconcepute, experiența arătată în gestionarea situațiilor a arătat un grad de profesionalism ridicat.” Ghiță Andrei Doru, Colegiul Național Cantacuzino, Târgoviște

„Puține experiențe m-au făcut să vreau să le dau "share" dar aste 10 zile au fost cum n-a fost nimic până acum. Nu mi-am făcut așteptări, nu m-am gândit cum o sa fie, ma încânta doar ideea de a fi in București timp de 10 zile cu prietenii, dar ce a fost de fapt a întrecut cu mult orice așteptare și nu exagerez. Când te simți ca o oaie la metrou, când râzi de simți că a doua zi vei avea febră musculară la abdomen, când îl strivești pe cel de lângă tine pentru că tu nu te uiți de obicei la filme de groază, când te trezești dimineața in cămin și simți miros de cafea de la vecini, când te deschizi în fața unui om și te pierzi in idei, artă și discuții random din hamac, când simți ca sub presiunea competițiilor dintre case îți vuiește sângele in vene doar ca echipa ta sa câștige, când eu devine noi; și asta-i doar o parte mică din ce a fost acolo. Au ruginit șinele de tren până la Buzău de la atâtea lacrimi, important e că a fost și va mai fi doar ca sub alte forme.” Mocanu Theodora Maria, Colegiul Național Mihai Eminescu, Buzău

„A fost și va rămâne un adevărat privilegiu participarea în cadrul acestui proiect, întipărit în suflet ca povestea unei veri ce părea fără sfârșit. Dacă fericirea ar fi putut să fie cuprinsă acum într-n vitraliu, fiecare clipă trăită împreună cu familia UB Summer University ar fi o frescă ce a dat culoare zâmbetelor mele. Eu degeaba știu dacă nu sunt. Iar acest proiect a contribuit într-un mod indubitabil la devenirea mea, la evoluția mea, la nivelul intrinsec al sinelu. Supereroii de azi, studenții de mâine, oamenii care vor schimba într-o zi lumea  datorită că în vara lui 2017, voi ați crezut în ei. UBSU m-a învățat că nu trebuie să rămân martoră la ce mi se întâmplă și că alături de persoanele potrivite chiar poți să dobândești superputeri: prieteni pentru o eternitate. Aici am simțit pe pielea mea proprietățile timpului: atât de a se dilata atunci când  exploram cu vitejie tumultul cotidian al Bucureștiului, cât și de a se comprima când mă bucuram de fiecare activitate. Vă datorez atât de multe!” Istrate Amallya, Colegiul Național Alexandru cel Bun, Gura Humorului.

Pentru mai multe informaţii sau curiozităţi despre cum a rulat proiectul vă invităm sa accesaţi site-ul http://ubsu.asub.ro/ şi organizatorii promit că vor reveni la fel de entuziasmaţi şi cu aceeasi putere de muncă în a doua ediţie a UB Summer University în vara anului 2018.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.