Brand voice

Deputat de Vrancea Elena Stoica:Să fim alături de oamenii mai triști decât noi!

Ziarul de Vrancea
6 dec 2022 662 vizualizări

În Uniunea Europeană, o persoană din şase, adică aproximativ 80 de milioane de oameni, are o dizabilitate al cărei grad variază între uşor şi grav.

Peste o treime dintre persoanele de peste 75 de ani suferă de o dizabilitate, care le impune limitări într-o anumită măsură. Se preconizează că numărul acestora va creşte odată cu îmbătrânirea progresivă a populaţiei din ţările Uniunii Europene. Majoritatea acestor persoane sunt împiedicate, mult prea frecvent, să participe pe deplin în cadrul societăţii şi al economiei, din cauza unor obstacole fizice sau de altă natură, precum şi din cauza discriminării.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că, la nivel mondial, aproximativ 650 milioane de persoane (10% din populaţia lumii) trăiesc cu un handicap, iar în România există aproximativ 800.000 de persoane cu handicap.

Potrivit legii, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. În 1992, Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat ziua de 3 decembrie ca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap, care are ca obiectiv promovarea înţelegerii problemelor legate de handicap şi mobilizarea susţinerii demnităţii, drepturilor şi bunăstării persoanelor cu handicap. Prin aceasta se încearcă, de asemenea, sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu handicap în fiecare aspect al vieţii politice, sociale, economice şi culturale.

Este o zi dedicată toleranței, susținerii drepturilor acestor persoane și încurajării vieții trăite în bunăstare și cu demnitate.

Consider că sărbătorirea acestei zile are un important rol de conștientizare a beneficiilor integrării persoanelor cu dizabilități în toate aspectele culturale, politice, sociale și economice ale vieții, oferind ocazia unei schimbări de atitudine față de aceste persoane și de eliminare a barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Sunt încrezătoare că împreună putem construi o lume mai bună, iar acceptarea diferențelor dintre noi reprezintă un semn al evoluției.

Deputat PSD Vrancea, Elena Stoica

Comunicat de presă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.