Psihologul originar din Focșani, Bianca Slavu scrie în ZdV despre „Agresivitatea fizică asupra copiilor: Cauze și efecte psihologice pe termen lung”
Agresivitatea fizică asupra copiilor este un fenomen îngrijorător și complex, care ridică numeroase întrebări privind sănătatea mintală și dezvoltarea acestora. Abuzul fizic, definit ca utilizarea forței pentru a provoca durere sau rănire unui copil, este o problemă ce traversează toate clasele sociale și culturale.
În ciuda progreselor în promovarea educației pozitive, mulți copii continuă să fie expuși la violență fizică, cu efecte deosebit de dăunătoare asupra dezvoltării lor emoționale și cognitive pe termen lung. Acest articol doreste sa exploreze
cauzele care stau la baza agresivității fizice asupra copiilor și analizează impactul profund pe care aceasta îl poate avea asupra sănătății psihologice și bunăstării copilului.
Cauzele agresivității fizice asupra copiilor
Din perspectiva psihologică, agresivitatea fizică a unui adult asupra unui copil poate fi declanșată de o multitudine de factori. Studiile arată că părinții care manifestă un comportament violent au de multe ori un istoric personal de abuz sau traume nerezolvate. Aceștia pot să reproducă modele parentale pe care le-au experimentat ei înșiși în copilărie, consolidând astfel un ciclu intergenerațional al violenței (Berlin et al., 2011). În plus, dificultățile economice, stresul parental și absența unor mecanisme adecvate de gestionare a furiei pot intensifica probabilitatea de recurgere la violență.
Un alt factor crucial este lipsa de educație sau accesul limitat la resurse privind alternativele pozitive de disciplinare. Conform teoriei învățării sociale a lui Bandura (1977), comportamentul agresiv poate fi învățat și perpetuat în cadrul familial, în special atunci când adulții cred că pedeapsa corporală este necesară pentru corectarea comportamentului inadecvat al copiilor.
Efectele psihologice pe termen lung asupra copiilor
Expunerea la violență fizică în copilărie are consecințe psihologice grave și de lungă durată. Cercetările au demonstrat în mod consistent că abuzul fizic poate determina o gamă largă de probleme psihologice, inclusiv tulburări de anxietate, depresie, dificultăți de reglare emoțională și agresivitate crescută (Afifi et al., 2006). Mai mult, aceste traume pot avea impact și asupra modului în care copiii percep relațiile interpersonale și pot contribui la dezvoltarea unor modele relaționale disfuncționale.
Tulburări de sănătate mintală
Unul dintre cele mai frecvente efecte ale abuzului fizic este dezvoltarea unor tulburări de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea. Studiile longitudinale sugerează că acești copii au un risc crescut de a dezvolta tulburări depresive severe în adolescență și la vârsta adultă (Norman et al., 2012). Experiențele repetate de violență induc un sentiment profund de nesiguranță și neputință, ceea ce poate duce la o scădere semnificativă a stimei de sine și a încrederii în sine.
Tulburările de anxietate sunt, de asemenea, frecvente, deoarece copiii abuzați pot dezvolta o stare constantă de alertă și teamă de a fi răniți din nou. Această stare de hipervigilență poate interfera cu funcționarea lor socială și academică, limitându-le capacitatea de a se dezvolta într-un mediu sănătos și sigur.
Reglarea emoțională și comportamentul agresiv
Abuzul fizic subminează, de asemenea, capacitatea copilului de a învăța strategii sănătoase de reglare emoțională. În absența unor modele parentale pozitive, copiii care suferă de violență pot interioriza agresiunea ca metodă de gestionare a emoțiilor negative. Astfel, este mai probabil ca acești copii să manifeste un comportament agresiv în relațiile cu ceilalți sau chiar să perpetueze acest tipar de violență în viitor, conform teoriei dezvoltării ciclice a violenței (Widom, 1989).
Copiii abuzați fizic pot deveni, de asemenea, predispuși la probleme de comportament, incluzând acte de rebeliune, delincvență sau izolare socială. Expunerea la violență poate distorsiona percepțiile despre corectitudine, autoritate și relații sănătoase, creând astfel dificultăți în construirea unor relații stabile și empatice cu ceilalți.
Tulburări de atașament
Pe lângă impactul direct asupra sănătății mintale, abuzul fizic poate afecta în mod negativ relațiile de atașament ale copilului. Conform teoriei atașamentului formulată de Bowlby (1969), copiii își dezvoltă un model intern de relaționare în funcție de calitatea interacțiunilor timpurii cu îngrijitorii lor. Abuzul fizic perturbă aceste legături și poate genera atașamente nesigure sau evitante, care se manifestă ulterior prin dificultăți în a avea încredere în ceilalți și în a menține relații apropiate.
Studiile au demonstrat că acești copii au șanse mai mari de a dezvolta tulburări de personalitate în viața adultă, inclusiv tulburarea de personalitate borderline, care este caracterizată prin instabilitate emoțională și relațională severă (Zanarini et al., 2011).
În concluzie, agresivitatea fizică asupra copiilor are cauze complexe, legate de traumele părinților, stresul cotidian și lipsa de educație privind metodele pozitive de disciplinare
Abuzul fizic asupra copiilor este o problemă extrem de gravă, cu efecte pe termen lung asupra sănătății mintale. Efectele pe termen lung asupra copiilor sunt devastatoare și includ tulburări de sănătate mintală, dificultăți de reglare emoțională, comportament agresiv și probleme de atașament De asemenea, există o transmitere intergenerațională a abuzului, care poate fi întreruptă doar prin intervenții specializate și educație parentală.
Intervențiile timpurii sunt esențiale pentru a preveni perpetuarea ciclului abuzului și pentru a asigura dezvoltarea sănătoasă a copiilor, atât pe plan psihologic, cât și pe plan social. În acest sens, este necesară o educație parentală mai eficientă și politici publice mai stricte în vederea protejării copiilor de abuzul fizic.
Referințe
- Afifi, T. O., Brownridge, D. A., Cox, B. J., & Sareen, J. (2006). Physical punishment, childhood abuse, and psychiatric disorders. *Child Abuse & Neglect, 30*(10), 1093-1110.
- Berlin, L. J., Appleyard, K., & Dodge, K. A. (2011). Intergenerational continuity in child maltreatment: Mediating mechanisms and implications for prevention. *Child Development, 82*(1), 162-176.
- Bowlby, J. (1969). *Attachment and loss: Volume I. Attachment*. New York: Basic Books.
- Norman, R. E., Byambaa, M., De, R., Butchart, A., Scott, J., & Vos, T. (2012). The long-term health consequences of child physical abuse, emotional abuse, and neglect: A systematic review and meta-analysis. *PLoS Medicine, 9*(11), e1001349.
- Widom, C. S. (1989). The cycle of violence. *Science, 244*(4901), 160-166.
- Zanarini, M. C., Frankenburg, F. R., Hennen, J., & Silk, K. R. (2011). The long-term course of borderline psychopathology: 6-year prospective follow-up of the phenomenology of borderline personality disorder. *The American Journal of Psychiatry, 168*(4), 314-321.
Sunt Bianca Slavu , psiholog și sunt la un mesaj distanță de voi !
