Psihologul Bianca Slavu în ZdV: „Femeia - dincolo de roluri, o ființă complexă”
Femeia a fost adesea definită prin relațiile sale cu ceilalți -ca iubită, soție, mamă- dar cine este ea cu adevărat, dincolo de aceste roluri? Psihologia modernă ne ajută să înțelegem că identitatea feminină nu este o construcție rigidă, ci un proces de devenire, influențat de biologie, educație, cultură și experiențele personale.
Femeia a fascinat întotdeauna psihologii, datorită complexității ei. De fiecare dată când vorbim despre roluri sociale, efecte emoționale sau contribuții la societate, femeia merită un elogiu profund, mai ales în lumea modernă, unde egalitatea de gen devine din ce în ce mai discutată. Cercetările psihologice din ultimii ani au arătat că femeile sunt excepțional de inteligente emoționale și empatice.
„Femeile tind să aibă abilități mai dezvoltate în recunoașterea și gestionarea emoțiilor, ceea ce le îngăduie să navigheze mai eficient în relațiile interumane” (Brackett și colab. 2019). Această abilitate îmbunătățește relațiile interpersonale și creează un mediu de lucru mai sănătos, care încurajează munca în echipă și creativitatea.
În plus, modul în care femeile își asumă poziții de conducere este o componentă critică. Un studiu de către Eagly și Carli (2020) a constatat că femeile lideri sunt percepute ca fiind mai orientate spre echipă și mai incluzive, ceea ce le permite să construiască organizații mai coezive. Acest stil de conducere îmbunătățește performanța organizației și creează un sentiment de siguranță și apartenență în rândul angajaților. Sănătatea mintală a femeilor este, de asemenea, vitală. Un studiu recent al American Psychological Association (2021) a constatat că femeile sunt mai susceptibile la anxietate și depresie, în special atunci când se confruntă cu presiuni sociale și așteptări sociale. Pentru a asigura bunăstarea emoțională a femeilor, societatea trebuie să recunoască aceste provocări și să ofere suportul adecvat.
Când vine vorba de dezvoltarea personală, articolele academice recente și cărțile de dezvoltare personală subliniază importanța reevaluarii rolurilor tradiționale de gen. În cartea sa „Oprah Winfrey: The Woman Behind the Legend”, Sheryl Sandberg (2021) afirmă că „femeile trebuie să îndrăznească să își afirme vocea și să își revendice locul în societate”. Este esențial ca bărbații să susțină această schimbare, atât prin discurs, cât și prin fapte. În cele din urmă, femeile sunt elemente esențiale ale societății și au calități psihologice care ar trebui să fie recunoscute și apreciate. Respectarea femeilor nu este doar o problemă de dreptate socială, ci și un pas important către o lume mai echilibrată și mai armonioasă. Este timpul ca fiecare voce să fie ascultată și contribuțiile femeilor să fie recunoscute.
Într-o lume în care presiunile sociale o modelează încă din copilărie, femeia învață să își exprime feminitatea conform așteptărilor impuse. Însă dincolo de aceste structuri, ea rămâne o ființă complexă, cu propriile dorințe, nevoi și conflicte interioare. Ce se află dincolo de imaginea de „femeie ideală”? Ce o definește cu adevărat, dincolo de rolurile tradiționale?
1. Identitatea femeii: Între așteptări și autenticitate
Conform psihologului Erik Erikson, identitatea se formează pe parcursul vieții și implică o căutare constantă a sinelui. Femeia nu este o excepție; însă, spre deosebire de bărbați, ea este deseori constrânsă de o definiție externă a identității sale.
De la o vârstă fragedă, fetele sunt învățate să fie „grijulii”, „bune”, „delicate” și să își definească valoarea prin capacitatea lor de a îngriji pe alții. Psihologul Carol Gilligan, în studiile sale despre diferențele de dezvoltare morală dintre femei și bărbați, a arătat că femeile sunt încurajate să își definească sinele prin relații și prin îndeplinirea nevoilor celorlalți, în timp ce bărbații sunt îndemnați spre autonomie și realizare personală.
Această realitate duce la o întrebare esențială: dacă femeia își definește identitatea doar prin ceea ce oferă celorlalți, ce se întâmplă atunci când nu mai este iubită, soție sau mamă? Cine este ea în lipsa acestor roluri?
2. Dincolo de iubită, soție și mamă: Un suflet în căutarea sinelui
Femeia ca iubită
În relațiile de cuplu, femeia este adesea văzută ca un pilon emoțional, cea care oferă susținere, înțelegere și afecțiune. Însă, această responsabilitate emoțională poate deveni o povară. Studiile despre „munca emoțională” (Hochschild, 2012) arată că femeile au tendința de a gestiona stările emoționale ale partenerilor lor, punând propriile nevoi pe plan secund.
Femeia poate ajunge să se piardă în relație, confundând iubirea cu sacrificiul de sine. Dar iubirea autentică nu ar trebui să ceară renunțarea la propria identitate. Pentru a fi completă într-o relație, femeia trebuie să își păstreze individualitatea, pasiunile și scopurile personale.
Femeia ca soție
Tradițional, căsătoria a fost considerată un punct culminant al feminității. Chiar și astăzi, multe femei simt presiunea de a fi „soția perfectă”, să mențină armonia în cuplu, să aibă grijă de casă și, în același timp, să fie împlinite profesional.
Psihologul Esther Perel subliniază că în societatea modernă, femeile trebuie să jongleze între a fi partenere de viață, prietene, mame și profesioniste, ceea ce poate duce la epuizare emoțională. În cartea sa Mating in Captivity, Perel explică faptul că dorința și independența sunt la fel de importante ca apropierea emoțională într-un cuplu sănătos. O femeie nu poate fi împlinită doar prin căsătorie, ci și prin creșterea și dezvoltarea propriei identități.
Femeia ca mamă
Maternitatea este un alt aspect fundamental al identității feminine, însă este important să înțelegem că a fi mamă nu definește întreaga existență a unei femei. De multe ori, femeile sunt presate să fie „mame perfecte”, să își dedice întreaga viață copiilor, uitând de sine.
Psihologul Donald Winnicott a introdus conceptul de „mama suficient de bună”, subliniind că o mamă sănătoasă nu este una care își sacrifică întreaga ființă pentru copil, ci una care îi oferă acestuia un mediu echilibrat, fără a-și neglija propria dezvoltare.
Pe măsură ce copiii cresc și devin independenți, multe femei experimentează criza identitară a „sindromului cuibului gol”, moment în care trebuie să își regăsească sensul vieții dincolo de rolul de mamă.
3. Nevoia de autoactualizare: femeia ca ființă autonomă
Psihologul Abraham Maslow a vorbit despre autoactualizare ca fiind nivelul cel mai înalt al dezvoltării umane—momentul în care o persoană își trăiește viața conform propriilor valori și aspirații.
Pentru femeie, autoactualizarea înseamnă:
• Descoperirea și urmarea pasiunilor sale, indiferent de așteptările celorlalți.
• Învățarea de a spune „nu” fără vinovăție și de a-și pune propriile nevoi pe primul loc.
• Acceptarea propriei imperfecțiuni, fără a se lăsa definită de standardele societății.
În lumea modernă, tot mai multe femei aleg să își creeze propriul drum, fie că este vorba despre o carieră, o pasiune artistică, călătorii sau dezvoltare spirituală. O femeie nu este mai puțin valoroasă dacă nu își găsește împlinirea în căsătorie sau maternitate—ea este întreagă prin sine însăși.
Femeia nu este doar iubită, soție sau mamă—ea este un univers interior complex, în continuă expansiune. Este o ființă care simte profund, care se luptă cu propriile contradicții, care învață și se reinventează constant.
Așa cum spunea poeta Rupi Kaur:
„A fost spus că Dumnezeu este un bărbat. Dar dacă ar fi fost femeie? Dacă s-ar fi săturat să fie definită prin ceea ce poate oferi celorlalți și ar fi decis că vrea doar să fie?”
Adevărata eliberare a femeii vine atunci când își dă voie să fie ea însăși, dincolo de orice așteptare. Să fie iubită nu doar pentru ceea ce oferă, ci pentru ceea ce este—o ființă completă, unică, irepetabilă.
