Brand voice

Proiect organizat de Centrul de Tineret Focșani „Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”, 10.09 - 15.11.2020

Ziarul de Vrancea
16 nov 2020 1260 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă  Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) Vrancea își  prezintă public modul în care a organizat prin Centrul de tineret Focșani proiectul  „Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”, în perioada 10 septembrie - 15 noiembrie 2020

În perioada septembrie – noiembrie 2020 s-a desfășurat proiectul de tineret ”Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”, realizat de Centrul de tineret Focșani în parteneriat cu Muzeul Vrancei. În cadrul acestui proiect, tineri de la mai multe școli din județ, inclusiv tineri din medii dezavantajate au aflat istoria mai puțin cunoscută a județului nostru. Participanții au avut ocazia să viziteze trei obiective de importanţă naţională aflate în județul nostru. Este vorba despre Mausoleele de la Mărășești, Mărăști, Soveja, monumente care cinstesc memoria eroilor români căzuți la datorie pe aceste meleaguri, contribuind decisiv la împlinirea visului de veacuri al poporului român - Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Prima activitate s-a desfasurat în data de 17 octombrie, la aceasta activitate participând un grup de 8 tineri de la Centrul Şcolar Pentru  Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focșani, însoțiți și coordonați de doamna Iancu Lenuța- pedagog școlar și de domnul Iancu Sorinel-secretar. Participanții au fost foarte încântați de acest proiect și de modul în care doamna muzeograf Emilia Atanasiu le-a prezentat o salbă de fapte de eroism ale ostașilor români. Menționăm că mulți dintre tinerii de la CSEI „ Elena Doamna” au fost la prima lor participare la astfel de activități, iar implicarea și entuziasmul lor pe tot parcursul zilei a fost impresionantă.

A doua activitate s-a desfășurat în data de 23 octombrie în parteneriat cu Şcoala Postliceală Sanitară Hippocrate Focşani,  de la care au participat 23 de tineri, alături de doamnele coordonatoare Cîcu Andreia si Tîlvăru Eliza.

La ultima activitate ce s-a desfășurat la mausolee, în data de 31 octombrie, au participat 26 de liceeni coordonați și însoțiți de doamnele profesoare Mirela Matei, Dragomir Ema, Giurcan Constanța de la  Liceul Teoretic „ Duiliu Zamfirescu” din Odobești  si doamna profesoară Gogancea Nicoleta de la Școlile Năruja și Paltin.

Alte două activități s-au desfășurat în zilele de 24 și 29 octombrie, Centrul de tineret Focșani sărbătorind Ziua Armatei și 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Paris din 28 oct. 1920, alături de domnul Col.(r). Ion Durnescu.  La vârsta de 97 de ani, domnul Durnescu ne oferă un exemplu de înțelegere a ambelor părți aflate într-un conflict, ceea ce înseamnă „a ne așeza la masa rotundă” ca să luptăm intelectual pentru soluții care sunt mai bune dacă sunt respectuoase față de toți participanții și astfel ajung să fie valabile pentru toate părțile implicate în conflict. “ La centrul de instrucție, unde eram noi, la Făgăraș am făcut, erau și nemți care ne dădeau niște lecții educative militare, cutare și când a venit 24 august am întors arma, ne-am dus să eliberăm Bucureștii: până acum am servit cafele cu nemții și ne pupam și azi să ne luăm la bătaie? A fost extraordinar – nu știu dacă mă înțelegeți. Erai neamț, noi eram români – odată vine ordin să ne batem – ce greu a fost! Ce greu a fost! (Și cum v-ați despărțit?) Vai, da’ cum: el acolo, eu aici, el trăgea, eu trăgeam … (Într-o singură zi?) Nu într-o singură zi, că a durat 3 zile eliberarea în București. (Nu, dar întoarcerea?) Da, întoarcerea, da (într-o singură zi). Asta-i. Și asta-i istoria, nu-i nimeni vinovat, istoria...”

La finalul fiecarei întâlniri, domnul Col.(r). Ion Durnescu a ținut să menționeze buna colaborare pe care a avut-o cu conducerea Liceului Tehnologic din Mărășești și cu doamna Burlacu Sanda -  profesor de istorie la acel liceu, și a dorit să le mulțumească din suflet, prin intermediul nostru, pentru tot spijinul acordat.

Aceste două activități au fost realizate în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vrancea, din partea acestuia participând și implicându-se în activități doamna Iulia Soare. Alături de noi au mai participat actrița Roxana Lupu, cea care a interpretat-o pe Regina Maria în filmul "Maria, regina României" și domnul Valentin Delcă – directorul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea. În vederea realizării unui scurt material video pe care îl vom prezenta tinerilor din Vrancea, alături de noi s-a aflat și domnul Dima Vali de la Validsoftware - Servicii informatice Focșani.  

 Centrul de tineret Focșani-DJST Vrancea mulțumește invitaților participanți la proiect, dar și tinerilor de la Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focșani, de la Liceul Teoretic „ Duiliu Zamfirescu” din Odobești, de la Şcoala Postliceală Sanitară “Hippocrate“ Focşani și coordonatorilor acestora, pentru participarea și implicarea în proiectul de tineret ”Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”, precum și partenerilor din acest proiect, Muzeul Vrancei și C.J.R.A.E.Vrancea.

DIRECTOR EXECUTIV,  

Daniel Gongu      


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.