Brand voice

Primarul Cristi Valentin Misăilă si Primarul Ion Ceban au convenit despre înfrățirea Chișinăului cu Focșaniul

Ziarul de Vrancea
27 feb 2025 1387 vizualizări

Primarul Cristi Valentin Misăilă a avut o întâlnire oficială, astăzi( n.r. miercuri 26 februarie 2025), cu Primarul General al Municipiului Chișinău, Ion Ceban, în cadrul căreia s-a discutat despre demararea procedurii de înfrățire a celor două Orașe ale Unirii, precum și despre oportunitățile de colaborare în diferite domenii de activitate.

În cadrul discuțiilor a fost subliniată importanța parteneriatelor transfrontaliere, care contribuie la dezvoltarea urbană, la promovarea valorilor culturale și la stimularea economiei locale.

Discuțiile au arătat că există un potențial de colaborare pentru dezvoltarea economică prin stimularea investiţiilor şi susţinerea unei creşteri economice, schimbul de experienţă în atragerea fondurilor europene, bunele practici în derularea acestor proiecte.

La discuții au participat viceprimarul Municipiului Chișinău, Olga Ursu, pretorii sectoarelor Botanica și Centru, Diana Guba și Vadim Hîncu, viceprimarii Municipiului Focșani, Traian Negulescu și Adrian Vulpoiu, administratorul public Cătălin Kanty Popescu.

Vizita delegației oficiale din Municipiul Chișinău are loc în continuarea demersurilor făcute de către Primarul Cristi Valentin Misăilă pentru realizarea înfrățirii între Municipiul Focșani și Municipiul Chișinău în cadrul proiectului "Orașele Unirii".

Alături de Cernăuţi, Bucureşti, Alba-Iulia şi Focşani, oraşul Chişinău este considerat "Oraş al Unirii" după ce, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a aprobat unirea Basarabiei cu Regatul României. De altfel, Municipiul Chișinău a semnat deja acorduri de înfrățire cu municipiile Iași și Alba Iulia.

La finalul întâlnirii, Primarul Cristi Valentin Misăilă i-a oferit Primarului Ion Ceban un tablou realizat de elevii Liceului de Artă "Gh. Tattarescu" cu prima stemă a Municipiului Focșani după Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.

"Astăzi este o zi importantă pentru Municipiul Focșani. Ne bucurăm că am putut să inițiem acest proiect de suflet deoarece dorim să ne înfrățim cu Municipiul Chișinău, un oraș plin de istorie, așa cum este și Municipiul Focșani. Dorim să avem o colaborare în toate domeniile de activitate, cultural, artistic dar și în ceea ce privește investițiile, serviciile sociale. Am dori să facem împreună proiecte frumoase pentru dezvoltarea comunităților noastre iar colaborarea noastră să fie un pod de înfrățire între România și Republica Moldova. Întotdeauna suntem alături de frații noștri de peste Prut și ne dorim să beneficieze de avantajele intrării în marea familie a Uniunii Europene. Mă bucur că și Focșaniul devine parte a acestui proces", a declarat Primarul Cristi Valentin Misăilă.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.