Brand voice

Primarii PNL din Vrancea, exemple de performanță

Ziarul de Vrancea
9 apr 2019 3925 vizualizări

În schimb, PSD Vrancea susține primari condamnați penal definitiv sau urmăriți penal.

Primarii Partidului Național Liberal Filiala Vrancea au demonstrat în aproape 3 ani de mandat că își respectă oamenii din localitățile pe care le păstoresc, fără a ține cont de simpatiile politice ale locuitorilor. Practic, aceasta este diferența între o administrație făcută de un primar PNL și un primar PSD, social-democrat susținut chiar dacă a fost condamnat penal definitiv.

Foto:Primarii PNL din Vrancea

Liberalii care au ajuns în fruntea comunităților locale după alegerile din iunie 2016 sunt extrem de apreciați pentru dăruirea de care au dat dovadă în cei 3 ani, dar și pentru chibzuința cu care au gestionat  fondurile de care au dispus. Colegii cu care PNL Vrancea se mândrește pentru lucrurile pe care le fac în comunitățile lor, în calitate de edili, sunt următorii: Victor Alecu (Bălești), Vasile Chirilă (Biliești), Ștefan Caba (Bîrsești), Fănică Popa (Bolotești), Adrian Gavrilă (viceprimar Bordești), Emilian Dumitriu (Broșteni), Grigore Constantin (Chiojdeni), Nicolae Braicău (Ciorăști), Gică Grosu (Gura Caliței), Vasile Petrea (Homocea), Marius Ciprian Grama (Jariștea), Corneliu Cristian (Movilița), Toader Gemănaș (Nereju), Gheorghe Popa (Păunești), David Chiriță (Răstoaca), Mariean Pleșea (Tîmboești), Aurel Boțu (Tulnici), Gabriel Postolache (Țifești), Nistor Bratosin (Urechești) și Dragoș Ciobotaru (Vizantea-Livezi).

Președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, a declarat că apreciează activitatea derulată de primarii PNL și îi susține în demersurile lor privind o administrare eficientă a tot ceea ce ține de localitățile pe care le reprezintă. ”Avem primari de toată isprava. În ciuda faptului că de multe ori s-au făcut discriminări în alocarea de fonduri față de primarii liberali, colegii mei s-au descurcat și au arătat că nu degeaba au fost aleși. Îi felicit și le urez succes în continuare”.

Deputatul de Vrancea Ion Ștefan, alături de primarul PNL de la Arad, Gheorghe Falcă

Deputatul de Vrancea Ion Ștefan, alături de primarul PNL de la Alba Iulia ,Mircea Hava

Toți colegii primari liberali au aflat de la alți primari PNL de succes din România o serie de aspecte care țin de modul de administrare a unei localități, dar și perfecționându-se suplimentar pentru a asigura un management de calitate al administrației publice locale. Așa cum municipii cu primari liberali precum Ilie Bolojan (Oradea), Mircea Hava (Alba Iulia) sau Gheorghe Falcă (Arad) au arătat că se pot dezvolta la maximum comunitățile locale, așa au făcut și vor face și primarii liberali din Vrancea, pentru că au urmat exemple de oameni dedicați și performanți”, a precizat deputatul Ion Ștefan.

În timp ce PNL dezvoltă comunitățile pe care le păstorește, PSD sărăcește prin metode menite să țină sub control o populație asistată social sau temătoare. Mai mult, la Vrancea, PSD își tolerează primarii cu probleme penale. Oprișan & Co. ar putea replica prin faptul că primarii cu probleme penale pe care îi are beneficiază de prezumția de nevinovăție, însă argumentul nu ține pentru că istoria recentă a dovedit faptul că și cu condamnări penale definitive primarii PSD tot sunt ținuți în brațe. Este cazul edilului de la Reghiu, cel care a fost condamnat penal definitiv în 2017 și care este și acum în funcție, cu sprijinul PSD și cu o decizie controversată a instanței vrâncene.

Alți primari PSD cu probleme penale sunt și la Mărășești (edil cercetat penal pentru conflict de interese), la Tănăsoaia (edil cercetat penal pentru încasarea ilegală de subvenții pe pășune, dar și la Fitionești, acolo unde edilul PSD este acuzat de procurorii DNA într-un dosar de corupție.

Și din aceste motive, alegerile europarlamentare din 26 mai sunt extrem de importante, pentru că ele vor arăta că vrâncenii sancționează tot ceea ce PSD a făcut rău în județ și în țară, de când a preluat puterea și că nu mai tolerează un partid confruntat cu atâtea probleme de integritate. De altfel, candidații vrânceni ai PNL la europarlamentare, Ana Maria Dimitriu și Alexandru Ciprian Epure, au în programul lor aspecte care țin de dezvoltarea comunităților locale prin accesarea de fonduri europene. În acest context, primarii vrânceni au și făcut o vizită de lucru la Bruxelles, unde au discutat cu europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan mai multe variante prin care se pot accesa bani europeni. 

Departamentul de comunicare al PNL Vrancea 


 

 

 

 



 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.