Brand voice

Președintele Iohannis cere o justă împărțire a câștigurilor între investitori și statul roman pe Legea Offshore

Ziarul de Vrancea
9 oct 2018 826 vizualizări

Declarație de presă a deputat PNL de Vrancea, Ion Ștefan

PNL condamnă modul în care Guvernul și majoritatea PSD-ALDE își bat joc de resursele naturale, de Legea offshore, de cetățenii români și de exploatarea zăcămintelor de gaz natural din Marea Neagră. Guvernul României, prin Viorica Dăncilă și miniștrii săi, este absent de la negocierile pe marginea Legii Offshore, întoarsă săptămâna trecută la comisiile de specialitate, după scandalul din plen și de la comisii. Singurul care decide la aceste negocieri și vine cu amendamente neacceptabile peste noapte este Liviu Dragnea.

Așa cum am susținut și până acum, prin amendamentele depuse la Legea Offshore, obiectivul nostru ca partid este unul foarte simplu: să existe o împărţire echitabilă a câştigurilor între statul român şi investitori. Să înceapă exploatarea gazelor naturale din acest zăcământ, iar resursele şi câştigurile statutului român din exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră să fie utilizate în beneficiul românilor prin intermediul susținerii amendamentelor depuse de PNL la Legea offshore, și anume, utilizarea resurselor financiare pentru trei direcții de dezvoltare.

 

Pentru înființarea de rețele de distribuție gaz natural în localitățile unde nu există astfel de rețele, astfel încât gazul românesc să ajungă în casele românilor și să crească confortul cetățenilor români care astăzi se încălzesc cu lemn de foc din ce în ce mai scump, ca în urmă cu o sută de ani.

 

Pentru susținerea investițiilor în industria de profil care folosește gazul natural pentru producție. 

 

Pentru modernizarea CET-urilor, în sensul introducerii tehnologiilor moderne de cogenerare care pot duce la scăderea prețului gigacaloriei și, implicit, la reducerea facturilor plătite de cetățeni pentru agentul termic.

 

De altfel, și în cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de către președintele Klaus Iohannis, o observație a șefului statului face trimitere la justa împărțire a câștigurilor între investitori și statul român, deci pentru cetățenii săi.

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.