Foto | Povestea femeii care a rescris destinul Crucii Roșii Vrancea
De aproape 30 de ani, Rodica Davidean este motorul tăcut, dar neobosit, al uneia dintre cele mai active filiale de Cruce Roșie din țară. Într-un interviu ea dezvăluie forța, fragilitatea și valorile care au transformat Crucea Roșie Vrancea într-un reper al solidarității.
„Puterea nu vine din resurse, ci din oameni”
Interviu cu doamna Rodica Davidean, Director Crucea Roșie – Filiala Vrancea
În spatele acțiunilor Filialei de Cruce Roșie Vrancea se află discreția unei femei care nu caută expunere, dar lasă în urmă rezultate vizibile în comunitate: Rodica Davidean, directorul filialei, pentru care empatia nu este doar un concept, ci o practică zilnică.
Când o privești, în rolul de coordonator al uneia dintre cele mai active filiale din țară, ai impresia unei femei de fier. Ea însă își cunoaște vulnerabilitățile: „Forța nu înseamnă să nu simți. În spatele armurii mele există și fragilitate. Dar încerc să o transform de cele mai multe ori în curaj.”
Astăzi, într-o zi aniversară cu semnificație profundă, pentru doamna Davidean, marcăm momentul printr-un interviu, cu gândul la omul care, de aproape 30 de ani, a transformat Crucea Roșie Vrancea într-un reper de solidaritate. Este un prilej potrivit să privim spre parcursul său, să înțelegem ce forță o motivează și cum, prin muncă tăcută și multă dăruire, a reușit să aducă lumină acolo unde era mai multă nevoie de ea.
Există oameni care nu intră pur și simplu într-o instituție, ci o ridică de la pământ. O scutură de praf, de uitare, de inerție… și îi redau pulsul. Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea, este unul dintre acești oameni.
Ce a găsit Rodica Davidean la Crucea Roșie Vrancea, în urmă cu aproape 30 de ani? Dosare uitate într-un colț, pe care nu le mai răsfoise nimeni de ani buni, pături trase peste lucruri rămase fără nume și fără rost. Pe scurt, o atmosferă în care instituția părea să fi obosit înaintea oamenilor. Și atunci apar întrebările firești: „Cine ar rămâne? Cine ar începe de aici? Ce fel de om trebuie să fii ca să privești dezordinea și să vezi viitorul, nu sfârșitul?”
Unele povești pornesc din lumină. Povestea Rodicăi Davidean pornește din lipsa ei. Și, poate, tocmai asta o face atât de profundă.
Ce m-a atins cel mai mult la povestea dumneaei? Nu reorganizările, nu cifrele, nu bilanțurile. Ci felul în care rostește cuvântul „voluntar”. Așa cum unii spun „copil” sau alții spun „acasă”. Pentru Rodica Davidean, voluntarul nu este omul care vine să ajute. Este omul care se aduce pe sine, cu toate straturile sale: pasiune, răbdare, disponibilitate, cu nevoia aceea rară de a face bine fără să întrebe „ce primesc în schimb?”. Aici e esența care seamănă cu toate lucrurile mari din lume: „Voluntariatul nu se predă! El ți se agață de viață și nu-ți mai dă drumul. E un drum pe care nu îl alegi pentru că e ușor.”
...Nu este ușor nici să prinzi o conversație cu doamna Davidean. În ziua interviului, am urcat alături de ea într-o mașină de intervenție. Pleca într-o „misiune” și, fără să-mi dau seama, m-am trezit intrată brusc în ritmul său. Am început întrebările pentru interviu, dar telefonul nu a tăcut o clipă: apeluri, mesaje, oameni care cereau ajutor, situații ce necesitau o reacție imediată. Între două apeluri rapide, a întors capul spre noi și a zâmbit scurt: „Îmi cer scuze… oamenii au nevoie de mine.”
Așa trăiește ea de aproape 30 de ani: între oameni, între suferință și speranță, între urgențe și cazuri de tot felul. De aceea, acest interviu a fost construit din fragmente mai mici sau mai mari, fiecare moment de liniște fiind folosit pentru a povesti despre OMUL Rodica Davidean.
Să începem cu rădăcinile dvs. Ce v-a modelat în viață?
R.D.: Am crescut într-o familie de refugiați din Bucovina de Nord, unde istoria și geografia lumii erau parte din conversația zilnică. Tatăl meu, un om pasionat de profesie și de citit, mi-a transmis dragostea pentru pământ, pentru natură și pentru oameni. El m-a învățat să privesc lumea cu ochii unui geograf și cum să înțeleg complexitatea relațiilor dintre oameni și mediu, cum pământul, natura și oamenii sunt interconectați și că avem resposabilitatea de a proteja și a conservă aceste resurse pentru generațiile viitoare.
Cum v-au ghidat aceste rădăcini traseul educațional?
R.D: Întotdeauna am considerat că educația și formarea pentru viață se datorează rădăcinilor mele, tatăl și bunicii mei, m-au învățat cum trebuie să păstrăm speranța și demnitatea în față adversității.Am urmat studii superioare de inginerie agronomică la Iași, la Institutul Ion Ionescu de la Brad. Am aplicat cunoștințele mele în agricultură și am contribuit la dezvoltarea rurală. Agricultura mi-a dat răbdare, disciplină și înțelegerea legăturii dintre oameni și natura.
Și totuși, ați făcut tranziția către domeniul umanitar. Cum s-a produs?
R.D.: „Tranziția de la inginerie agronomică la domeniul umanitar nu a fost una ușoară, dar am considerat că experiența mea în agricultură mi-a oferit o bază solidă pentru a înțelege nevoile comunităților și pentru a dezvolta soluții durabile.Dintotdeauna am simțit o chemare puternică spre domeniul umanitar. Am început să lucrez în proiecte de dezvoltare rurală, combinând cunoștințele mele tehnice cu abilitatea de a lucra si comunica cu oamenii. Am văzut cum comunitățile rurale puteau fi transformate prin proiecte de agricultură sustenabilă, programe de educație și programe sociale. Cu timpul, am devenit din ce în ce mai implicată în proiecte umanitare, unde am putut să-i sprijin pe cei vulnerabili, indiferent de situația lor. Am lucrat în situații de criză, am ajutat la reconstrucția comunităților și am inițiat numeroase programe de educație și de sănătate.”
Aveți o carieră de aproape trei decenii în domeniul umanitar. Ce lecții v-au rămas din tot acest parcurs?
R.D. „Nu-mi vine să cred că au trecut aproape 30 de ani… e ca și cum totul a început astăzi.... încă nu mă gândesc la finalul carierei mele, ci mai degrabă la ceea ce pot face astăzi pentru a mă apropria de obiectivele mele.În tot acest timp am avut privilegiul să lucrez alături de oameni extraordinari și să fiu martoră la puterea speranței. Am văzut oameni care au pierdut totul, dar au reușit să se ridice și să-și reconstruiască viețile. Am văzut comunități devastate de crize, dar care s-au reunit și s-au sprijinit reciproc.”
Ați fost martoră la suferință, dar și la renaștere. Ce v-a învățat această experiență?
R.D. „Am învățat că adevărata putere nu vine din resursele financiare, ci din resursele umane. Fiecare persoană are o valoare inestimabilă și potențialul de a face o diferență. Am luptat pentru cei vulnerabili, pentru cei uitați și pentru cei lăsați în urmă, pentru drepturile lor, pentru demnitatea lor și pentru șansa de a trăi o viață mai bună. Dar nu am făcut-o singură. Am fost susținută de o echipă extraordinară, o echipă dedicată și pasionată, de donatori generoși și comunități care au deschis inimile și ușile pentru mine, sprijinindu-mă să transform aceste valori în fapte concrete.”
Cum a influențat familia dvs. pasiunea pentru ajutorarea celorlalți?
R.D.: „Familia mea a fost mereu o sursă de bucurie și inspirație. Am trei copii și sunt o bunică fericită, cu trei nepoate minunate, care mi-au adus o perspectivă nouă asupra vieții și am înțeles că dragostea și dăruirea nu au limite de vârstă.Nepoata mea cea mare este elevă la un liceu prestigios din București, unde studiază asistența socială. Ea a petrecut mult timp din copilarie în sediul Crucii Roșii, printre voluntari, proiecte și oameni aflați în dificultate. Cred că de aici a venit pasiunea ei pentru acest domeniu și dorința de a ajuta semenii. Sunt sigură că va face o carieră strălucită în domeniul asistentei sociale.Împreună cu familia mea, am încercat să păstrăm valorile moștenite și să le transmitem generațiilor următoare. Am dorit, însă, să extindem această viziune și în afară familiei noastre, să împărtășim dragostea și dăruirea cu cei din jur și să facem o diferența în viețile lor. Ne-am ghidat mereu după un principiu: <<Să facem bine, acolo unde putem!>>”
Ați avut mentori care v-au influențat?
R.D.: „Desigur, am avut mentori excepționali, oameni cu o cultură vastă în medicină, biologie, istorie... Faptul că au citit mii de volume și au o pasiune incredibilă pentru cunoaștere, arată că sunt persoane dedicate perfecționării continue. M-au impresionat profund și m-au inspirat, au reușit să transmită mult din cunostințele și pasiunea lor către mine.Unii nu mai sunt printre noi astăzi, ceea ce adaugă o dimensiune de respect și recunoștință față de contributia lor la dezvoltarea mea profesională și personală. În fiecare decizie pe care o iau, simt că ei mă însoțesc.”
A existat vreun moment în care v-ați întrebat dacă nu cereți prea mult de la dumneavoastră?
R.D.: „Sunt o persoană care se dăruiește total lucrurilor în care crede. Sunt o femeie puternică dar nu sunt invulnerabilă. Am și eu momentele mele de slăbiciune, dar încerc să le folosesc ca oportunități pentru a crește și a deveni mai puternică. Pasiunea este motorul care mă conduce și mă împinge să depășesc anumite limite.Uneori am stârnit suspiciuni sau curiozitate ,datorită capacității mele de a lucra fără pauză. Am observat că oamenii pot fi uneori intimidați de personalitățile puternice care merg drept spre obiectiv și care nu se tem să își asume riscuri.”
Bunătatea vine la pachet și cu o parte neplăcută. Cum gestionați situațiile în care oamenii vă rănesc sau vă pun la încercare? Ce faceți cu reacțiile, atacurile sau negativitatea lor?
R.D.: „Nu am timp pentru resentimente. Cei care au încercat să mă doboare m-au făcut mai puternică și mai determinată. Îi consider pe cei care au încercat să mă atace ca pe niște persoane care au nevoie de ajutor și de înțelegere. Nu am nimic personal împotriva lor. Nu pot schimba ceea ce fac alții, dar pot alege cum reacționez la acțiunile lor. Eu aleg să fiu pozitivă și să continui să fac ceea ce este bine. Nu port ranchiună nimănui. Fiecare are drumul său și eu sunt fericită să îmi urmez drumul meu, fără să mă las influențată de negativitatea altora. Mi-aș permite un citat care mă inspiră mereu: „Nu te teme de umbre, pentru că ele arată că există lumină!"
Cum arată o zi din viața dumneavoastră?
R.D.: „Ziua începe înainte de răsăritul soarelui cu o scurtă sesiune de meditație și planificare a activităților. Verific mesajele și email-urile pentru a mă asigura că nu am ratat nimic important. Mă pregătesc pentru o zi plină cu întâlniri și activități în teren, întotdeauna cu voluntarii și echipa de angajați. Ziua se încheie târziu, puțin epuizați, dar satisfăcuți de ceea ce am realizat. Și de puține ori se întâmplă să pierd momentele de retragere în natură, să mă conectez cu pământul și cu creaturile care îl locuiesc. Acesta este echilibrul perfect pentru mine: să fiu activă în comunitate și să mă retrag în natură pentru a mă reîncărca.”
Există vreun preț personal pe care l-ați simțit mai greu de dus?
R.D.: „Nu de puține ori ne uităm în urmă și ne gândim la momentele în care am fi putut face lucrurile altfel. Este frustant să ne dăm seama că am investit timp și energie în cauze care nu sunt productive sau care nu aduc beneficii reale. De aceea regret momentele în care am fost nevoită să mă ocup de conflicte și probleme create de oameni, în loc să mă concentrez pe soluții pentru a ajuta oamenii care aveau această nevoie. La fel, regret și cer scuze că uneori am trecut în grabă pe lângă o parte din oameni, fără să observ detaliile sau să am timp să stau de vorbă. Ochii mei erau mereu îndreptați spre următorul obiectiv, spre următoarea provocare. Graba mea nu a fost un semn de lipsă de interes sau de respect, ci mai degrabă un semn al pasiunii mele pentru ceea ce fac. Și, da .... mai am și regretul că nu am recunoscut importanța unui echilibru între viața profesională și cea personală. Este important să ne acordăm timp pentru noi înșine și pentru cei dragi și să nu lăsăm munca să ne consume complet.”
Care este cea mai mare recunoștință pe care o purtați după acești ani?
R.D: „Sunt recunoscătoare tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul călătoriei mele profesionale. Ei m-au învățat ce înseamnă curajul și puterea spiritului uman. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine si în munca mea la fel ca și celor care au luptat alături de mine pentru a face lumea un loc mai bun. Nu pot să nu menționez rolul esențial pe care familia mea l-a jucat în cariera mea. Ei au suportat absențele mele, nopțile nedormite și momentele de stres, oferindu-mi iubire și susținere necondiționată. Pentru ei, recunoștința mea este infinită. Vreau să multumesc tuturor celor care au suportat graba mea și au înțeles că uneori prioritățile mele sunt dictate de nevoile altora!”
De ce continuați?
R.D.: „Pentru că binele nu se face o singură dată. Se face mereu. Și pentru că nu știu să trăiesc altfel”
Nu am reușit să vorbim despre proiectele pe care le-ați coordonat de-a lungul anilor la Crucea Roșie Vrancea
R.D. „În curând voi realiza un bilanț al celor 30 de ani de activitate și acolo se vor regăsi cele mai importante proiecte, cele mai mari provocări, și vă asigur că nu sunt puține.”
Am aflat că pe 28 noiembrie este ziua dvs. de naștere. Cum veți sărbători?
R.D. „Chiar și în acea zi voi fi departe de Focșani, tot într-o misiune… voi participa la întâlnirea directorilor de filiale, pentru a discuta proiecte și a împărtăși experiențe. Pentru mine, a fi alături de echipă și a lucra pentru binele comunităților rămâne cea mai importantă sărbătoare.”
Ce mesaj transmiteți celor care citesc aceste rânduri ?
R.D.: „ Într-o lume care poate părea uneori copleșitoare și plină de provocări, este ușor să pierdem speranța. Dar eu vă spun că speranța este cea care ne face să continuăm să luptăm, să continuăm să visăm și să continuăm să facem o diferență. Nu este important cât de mic sau de mare este gestul tău, fiecare acțiune contează. Fie că este vorba de a dona, de a voluntaria sau de a împărtăși o poveste. Nu este niciodată prea târziu să începi! Aș vrea ca fiecare dintre noi să nu uite cât de important este binele făcut la timpul potrivit. Să știți că o vorbă rostită cu blândețe, un gest mic sau câteva minute oferite cuiva aflat în nevoie, pot schimba un drum de viață. Să încercăm să fim mai prezenți, mai solidari, mai atenți la oamenii de lângă noi. Trăim vremuri complicate, dar fiecare inimă deschisă poate face lumină în viața cuiva. Uneori, ceea ce oferim altora se întoarce către noi în cele mai neașteptate și frumoase moduri. Vă îndemn să priviți dincolo de propriul orizont și să nu rămâneți indiferenți la suferința din jur. Puterea este întotdeauna în mâinile noastre, în felul în care alegem să fim oameni.Înconjurați-vă de oameni valoroși care vă inspiră și vă susțin în drumul vostru. Aceștia sunt cei care vă vor ajuta să creșteți și să vă atingeți potențialul.”
Câți dintre noi ar avea tăria să transforme un „nu se poate” în „se poate, dar o să doară puțin”? Rodica Davidean a făcut asta, an după an. A crescut filiala Vrancea, a adunat oameni, a reparat, a convins, a răbdat, a ridicat. Uneori cu zâmbet, alteori cu dinții strânși, dar întotdeauna cu acel sentiment încăpățânat că binele nu vine niciodată singur. Trebuie tras după tine, pas cu pas, până prinde contur.
Și poate că acesta este adevărul cel mai frumos despre acest OM - un adevăr pe care nu l-a spus nici în interviu, nici în altă parte, dar pe care îl simți: Rodica Davidean nu este doar directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea.
Este inima ei. Într-un loc în care, cu aproape 30 de ani în urmă, inima lipsea.
La aniversarea zilei de naștere, colaboratorii de la Ziarul de Vrancea îi transmit doamnei Davidean cele mai sincere urări de bine. Să aveți sănătate, inspirație și puterea de a transforma binele în faptă, așa cum o faceți de aproape trei decenii. Anii ce vin să vă aducă bucurii, oameni frumoși alături și energia de a continua să faceți ceea ce iubiți cel mai mult!
La mulți ani, doamna Rodica Davidean!
Didina Crăciun
