Brand voice

Participarea ministrului Angel Tîlvăr la ministeriala CAE

Ziarul de Vrancea
21 mai 2025 731 vizualizări

Marți, 20 mai, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat, la Bruxelles, Regatul Belgiei, la Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Externe în formatul miniștrilor apărării.

 

 

 

Discuțiile din cadrul sesiunii dedicate îmbunătățirii nivelului de pregătire pentru susținerea eforturilor pe linia apărării (defence readiness) au urmărit implementarea direcțiilor prioritare evidențiate în Carta Albă privind pregătirea europeană pentru apărare 2030 pe dimensiunea eliminării deficitelor de capabilități militare, în vederea pregătirii discuțiilor din cadrul Consiliului European, programat pentru 26-27 iunie. Totodată, un subiect important pe agenda acestei sesiuni a fost reprezentat de pachetul Omnibus de simplificare în domeniul apărării, care urmează a fi publicat până la sfârșitul lunii iunie de către Comisia Europeană.

În intervenția sa, ministrul apărării naționale a evidențiat intenția României de a valorifica instrumentele puse la dispoziție prin planul Readiness 2030 în vederea consolidării posturii de apărare. De asemenea, au fost indicate domeniile prioritare la nivel național în ceea ce privește proiectele concrete de dezvoltare de capabilități avute în vedere pentru acțiuni colaborative.

„Este important să împărtășim o viziune comună pentru a răspunde eficient la nevoile de asigurare a apărării la nivel european. Reafirm angajamentul României pentru consolidarea bazei industriale și tehnologice europene și ne exprimăm sprijinul pentru valorificarea inițiativelor europene în domeniul apărării, inclusiv a instrumentului SAFE, prin implicarea industriei naționale de apărare”, a susținut ministrul apărării naționale pe parcursul discuțiilor.

De asemenea, miniștrii apărării au discutat despre continuarea sprijinului pentru Ucraina.

Planul Readiness 2030 impulsionează necesitatea statelor membre de a investi atât împreună, cât și individual în propriile capacități de apărare, mai bine și mai eficient. Acest obiectiv se realizează prin cei cinci piloni ai sprijinului financiar pentru creșterea cheltuielilor de apărare: (1) împrumuturi garantate din bugetul UE într-un volum de până la 150 mld. EUR – instrumentul SAFE (Security Action for Europe); (2) activarea într-o manieră coordonată a clauzei derogatorii naționale a Pactului de Stabilitate și Creștere; (3) flexibilizarea instrumentelor UE existente pentru a permite investiții mai mari în domeniul apărării; (4) consolidarea contribuției Băncii Europene de Investiții prin limitarea restricțiilor pentru proiectele din sectorul apărării; (5) mobilizarea capitalului privat.

Instrumentul SAFE reprezintă o oportunitate de colaborare pentru ca statele membre să poată beneficia de împrumuturi garantate din bugetul UE pentru proiecte comune în domeniul apărării, în valoare de până la 150 mld. EUR. Instrumentul SAFE pune accentul pe implicarea majoră a industriei europene de apărare, inclusiv în parteneriat cu alte țări terțe precum Ucraina, în dezvoltarea, fabricarea și integrarea echipamentelor militare, cu minimum 65% componente realizate pe teritoriul Uniunii Europene.

Biroul presã

B.P. Nr. 131 20.05.2025

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.