Brand voice

Organizația Județeană de Tineret ALDE Vrancea-Cea mai bună organizație din regiunea 2" (județele Covasna, Galați, Vaslui și Vrancea )

Ziarul de Vrancea
24 mai 2018 1139 vizualizări
Având drept moto ,,România împreună, 100 de ani şi de acum înainte", duminică, 20.05.2017 s-a desfășurat prima Gală a Premiilor Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului și a antrenat peste 1.300 de reprezentanţi ai TLDE.
Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Chiţoiu, secretarul general ALDE, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Teodor Meleşcanu - ministrul de Externe, Viorel Ilie - ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Anton Anton - ministrul Energiei, membrii Biroului Executiv Național, printre care și Ionel Cel Mare, președinte ALDE Vrancea  și alţi reprezentanţi în administraţia locală şi centrală au participat la această Gală ce se dorește a deveni una de tradiție. Cu această ocazie a fost lansat şi Imnul TLDE, aplaudat la scenă deschisă de toţi cei prezenţi.

Încă de la prima ediție, tinerii vrânceni ai ALDE și-au adjudecat premiul pentru ,,Cea mai bună organizație din regiunea 2" (județele Covasna, Galați, Vaslui și Vrancea ) - Organizația Județeană de Tineret ALDE Vrancea. 

,,Este un lucru motivant și important pentru organizație că există această competitivitate și în egală măsură e un eveniment atractiv pentru cei care vor să intre în rândurile noastre." a declarat Catalina Lupu, președinte TLDE Vrancea.

Pentru desemnarea câștigătorilor a fost apreciată strategia promovării organizaţiilor şi tinerilor liberali potrivit unor criterii esenţiale: meritocraţie, competitivitate, libera iniţiativă.

 

,,Sunt mândru de colegii mei mai tineri! ALDE Vrancea este o organizație care poate fi dată oricând exemplu pentru felul în care a știut să promoveze tânăra generație. Sunt convins că această primă ediție a Galei Premiilor Tineretului ALDE îi va face să activeze cu și mai mare entuziasm în organizaţiile TLDE. Noi le vom fi alături și îi vom sprijini în a-și construi o carieră politică bazată pe profesionalism și în spiritul liberalismului autentic." a declarat Ionel Cel Mare, președinte al ALDE Vrancea.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.