O bibliotecă magică și copiii ei. Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” din Focșani
În ultimii ani copiii, dar mai ales tinerii, au făcut o adevărată pasiune pentru telefonul mobil, tabletă sau calculator uitând de cărţile care au făcut deliciul bunicilor şi părinţilor lor. Ca să-i atragă din nou la Bibliotecă, o doamnă cu mare dragoste de carte, dar şi de copii, a iniţiat un proiect prin care cei mai mici cititori pot intra în contact cu literatura într-un mod cu totul special. Această adevărată minune se petrece la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, în magica sală a cărţii vechi. Unele au câteva sute de ani şi un limbaj secret de vreme ce sunt scrise cu litere chirilice. Altele au doar o sută de ani, sau mai puţin şi îşi deschid pe loc copertele când sunt atinse de degetele grăbite, nerăbdătoare, curioase, ale copiilor.
Pe rafturile înalte până în tavan, cărţile somnolează discret visând la întâmplări şi oameni pe care i-au cunoscut odinioară. Au timp berechet iar paşii care trec uşoor pe lângă ele, invită la o reverie prelungită. Mare surpriza însă, locul liniştii, cu care sunt obişnuite, este luat de chiotele şi râsul puştimii dornice să pornească într-o nouă aventură. Un cufăr, un mesaj, câteva scoici, care aduc marea aproape, iată ingredientele unei după - amiezi perfecte. Iar cufărul trebuie deschis. Degete îndemânatice pipăie cufărul pe toate părţile căutând locul pe unde poate fi deschis.
„Se deschide?” întreabă amuzată Teodora, prietena cărţilor şi a copiilor.
„Are sfoară...” , şoptesc copiii contrariaţi că nodul nu se desface.
„De ce oare are sfoară?” întreabă Teodora.
- Chiar, de ce are sfoară? întreb şi eu.
Ca printr-o minune cufărul se deschide lăsând la vedere, pitită printre alte lucruri misterioase, o cărticică veche de peste 100 de ani şi un mesaj.
„Dragii mei copii, citeşte Marian, abia aştept să veniţi la Bibliotecă, să pornim în cea mai frumoasă aventură, de care ne vom bucura împreună....”
Şi aventura începe şi-i poartă pe valurile mării înspumate, care vine, se umflă, luându-i prin surprindere. Miraţi, privesc cochiliile melcilor pe care le ţin la ureche întrebându-se ce chestie o mai fi şi asta!
Chiar aşa, ce chestie o fi? Şi cât de mare? Suficient de mare ca să prinzi curaj să porneşti în călătorie?
Înainte de toate însă cărticica trebuie „reparată”.
- Cărţile acestea sunt bolnăvioare? întreb o fetiţă care se pregăteşte să le „trateze”.
„Da! Le lipim şi le reparăm. Când citesc oamenii cărţile, învaţă multe lucruri din ele”, spune cealaltă Teodora, o copilă.
Dragoş răsfoieşte maldărul de cărţi, Marius alege una dintre ele, o cărticică mai mult, subţire şi fragilă ca o aripă de libelulă.
Cu ajutorul doamnei bibliotecare copiii încep să descopere frumuseţea cărţilor vechi, cu poveşti pe care, de foarte mult timp, nimeni nu le-a mai citit.
„Anişoara era o fetiţă cuminte şi părinţii ei o iubeau nespus. Ea mai era şi foarte miloasă...” citeşte una dintre fetiţe.
„Parcă ar fi „Alice în Ţara Minunilor”, spune Teodora cea mare, nu-i aşa?
Copiii ascultă fermecaţi, dar nu uită că au o misiune, să „repare” una dintre cărţile îngălbenite de vreme, cu copertele zdrenţuite, cu foile desprinde.
- Ce carte reparaţi astăzi? întreb.
„Reparăm „ O lacrimă fierbinte”, o carte de-acum 100 de ani, din 1918”, spune Marius.
„A fost pe vremea războiului”, adaugă Dragoş, puştiul de 6 ani, care ştie, după cum spune o vorbă din bătrâni, şi „toaca în cer”, adică, de toate!
- A avut şi ea de suferit? întreb.
„Da”.
- Ce cărţi îţi plac? îl întreb.
„Cu poveşti, cu poezii... ”
- Basmele nu? Nu- s pentru băieţi?
„Pentru mine sunt...” , murmură Dragoş, preocupat de ceea ce face, adică meştereşte ceva în felul lui.
- Ce tratament aplicaţi cărţii? întreb.
„Lipici!” spune Marius hotărât, ca şi cum ar porni la luptă.
„I-am rugat să recondiţioneze, să lipească aceste cărţt vechi. Le-am spus că sunt bunicii şi străbunicii cărţilor de astăzi, care acum sunt în suferinţă. Au mers pe această idee şi s-au transformat în salvatori de cărţi”, ne-a dezvăluit secretul dr. Teodora Fîntînaru, coordonator Colecţii Speciale Carte Veche, de la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu”, din Focşani.
Curioşi nevoie mare să vadă, să audă ce se întâmplă în cabinetul magic al bibliotecii, părinţi şi bunici privesc cu încântare cât de implicaţi sunt puştii în proiect. Tatăl lui Dragoş lucrează alături de fiul său.
„Trăim vremuri în care evoluţia tehnologică ne ţine copiii, dar şi pe noi, adulţii, oarecum departe de carte. Faptul că au venit aici, la bibliotecă, îi ajută foarte mult. Soţia mea este o cititoare pasionată, de la ea a învăţat Dragoş, place foarte mult să i se citească....” ne-a spus Valentin Dima.
Doamna Vasilica Vrabie are două nepoţele pe care le însoţeşte la bibliotecă.
„Acţiunea mi se pare foarte interesantă. Copiii sunt obişnuiţi încă de mici să lucreze cu cartea, să aibă grijă de ea, s-o răsfoiască. După terminarea lecţiilor, timpul rămas îl împărţim acum între tabletă, jocuri, dar mai ales pentru cărţi.”
Dr. Teodora Fîntînaru, coordonatorul Colecţiilor Speciale de Carte Veche, spune că ideea acestui proiect i-a venit de la cărţi şi de la oameni. A dorit ca împreună cu micii cititori să intre în intimitatea cărţii ajutându-i, în felul acesta, să înţeleagă ce este dincolo de carte, de poveste, construind apoi împreună noi şi noi poveşti. Şi au reuşit.
„Am observat că n-a sunat telefonul nici măcar odată, că n-a fost nevoie de altfel de tehnologii, aşa cum de altfel copiii din ziua de azi sunt obişnuiţi”, ne-a mai spus dr. Teodora Fîntînaru, coordonator Colecţii Speciale Carte Veche, de la Biblioteca Judeţeană. „Duiliu Zamfirescu”, din Focşani.
Acest proiect va continua, urmând ca şi părinţii, care s-au arătat încântaţi de ce au văzut şi auzit, să fie implicaţi mai mult pentru că, spun ei, dragostea de carte, de lectură de calitate, de acasă începe. Si au dreptate, nimic nu se compară, în această lume, cu intimitatea cu totul specială care se creează între Carte şi cel care-o citeşte. ( janine VADISLAV )
